Ediția 2023 a Campionatului Mondial de Motocross pentru Juniori, desfășurată în premieră în România, a adus laolaltă 250 de sportivi din 37 de țări. Postul TV Prima Sport va transmite rezumatul acestui campionat, astfel încât să puteți revedea momentele cheie ale concursului.
Prima difuzare a competiției comentate de Alex Cocu va fi vineri, 4 august, pe postul Prima Sport 4, la ora 10:15. Prima reluare a acelei difuzări va avea loc tot vineri, 4 august, la ora 20:30. Ulterior, toate canalele de sport ale trustului vor redifuza materialul respectiv de-a lungul lunii august.
După cum știți deja, ediția 2023 a Campionatului Mondial de Motocross pentru Juniori a fost desfășurată la TCS Racing Park. Circuitul de motocross a fost amenajat special pentru a face loc acestei competiții, iar imagini de la acest eveniment vor fi difuzate în peste 160 de țări.
Este estimat că peste 1,4 miliarde de case din întreaga lume vor vedea imagini de pe circuitul din România, ceea ce reprezintă o audiență record și o promovare importantă a evenimentului și a țării noastre la nivel mondial.
Aceasta este cea mai importantă competiție de motocross organizată în România până acum și a avut o participare record. Vorbim despre 250 de rideri înscriși, din care 249 au reușit să și concureze , cel lipsă suferind o accidentare înainte de concursul propriu-zis. România a avut o participare record la eveniment, din motive lesne de înțeles, având în vedere proximitatea, dar și ocazia rară de a concura la tine în țară cu sportivi din alte 36 de țări.
Echipa României a constat din 21 de piloți, câte șapte pentru fiecare din cele trei clase ale concursului. În urma măsurării forțelor cu omologii lor, doi dintre cei 21 se pot mândri cu faptul că au ajuns până în finală. Sigur, ați putea fi dezamăgiți la prima vedere că nu au și câștigat, însă trebuie să înțelegeți că un asemenea concurs este la cel mai ridicat nivel din sportul respectiv, așa că obținerea unei victorii este cu adevărat dificilă.
Cei doi piloți români sunt Zoltan Ordog și Daniel Marian, iar ei concurează la clasele 125 cmc și 65 cmc. Campionii concursului au fost Patriks Cirulis la clasa 65 cmc, Dani Heitig la clasa 85 cmc și Mathys Valin la clasa 125 cmc. Italia a câștigat Cupa Națiunilor datorită rezultatelor cumulate ale piloților săi. În cazul în care nu ați putut fi prezent la eveniment, chiar merită să urmăriți rezumatul etapei pentru a vedea cât de bine pot să meargă cei mai pricepuți tineri ai motocrossului mondial.
Comentați?