Test Yamaha MT-09 SP – Complice

Adrian Cobzasu30 ianuarie 20195 min.62

Motocicleta asta te face să te simți ca la 20 de ani, când puteai să petreci până dimineața și apoi să te apuci
de treabă cu mai mult avânt decât cei care au dormit.

Foto: Bogdan Paraschiv

Nu stă cuminte nici când doarme. Chiar și când o vezi stând pe loc știi că pistoanele-i se vor turate, roțile ridicate și frânele abuzate. Îți dai seama din primele momente că-i una din acele motociclete. Deși face parte din categoria lucrurilor făcute să îmbunătățească aritmetica vânzărilor, reușește să-ți atingă o coardă sensibilă. Cumva, mă bucur că trebuia să plece într-o altă țară și n-am stat prea mult împreună, aș fi avut acum o rată de plătit.

Tocmai lăsasem MT-10 SP, care mi s-a părut o motocicletă foarte echilibrată în ciuda puterii fulminante, așadar nu aveam cine știe ce așteptări de la ceva cu trei cilindri, fie el și CP3-ul lăudat de toată lumea. Dar m-am urcat pe MT-09 SP ca să o mut înainte să mă echipez la loc și să pornesc la drum și deja mă curentase. Cu ghidonul puțin retras către pilot și acea șa subțire era atât de diferită de soră-sa mai mare… Huliganisme, ăsta e primul cuvânt care mi-a venit în minte!

R1pentru stradă

Este cea mai bună descriere scurtă pentru această mașinărie. Și nu o spun pentru performanțele pe care le oferă, ci pentru abordare. Are un caracter mult prea bine conturat ca să o vezi doar ca pe sora pricăjită a lui MT-10. Este o motocicletă destul de ușoară fără a-ți da vreodată impresia de jucărie și se conduce aparent prin telepatie, cum aveam să aflu. Mai agilă ca o pisică stropită cu apă, ca un copil într-un magazin de jucării, ca o gimnastă în… ați înțeles ideea.

Modelului MT-09 de bază, membru al gamei naked ce a revitalizat vânzările Yamaha în ultimii ani, i s-au adăugat câteva elemente pentru a-i fi sporită ținuta de drum și înfățișarea. Amortizorul spate Öhlins complet reglabil asigură un comportament general mai bun decât modelul standard și, în particular, o ieșire curată din viraje, chiar și pe porțiuni de asfalt ceva mai denivelate. Iar compensatorul amplasat atât de aproape de șa aproape că îți șoptește să te joci cu reglajele în timpul mersului.

Când ești în preajma ei îți apar tot felul de gânduri zglobii. Uneori, e bine să le aplici.

Furcile telescopice față KYB de 41 mm sunt complet reglabile, iar pe parcursul testului nu mi-au dat ocazia să mă plâng de prestații. Folosesc tonul ăsta doar pentru că știm cu toții că există varianta mai scumpă a unei perechi Öhlins. Este cumva disponibilă ulterior, printr-un kit de cartuște care se montează în furcile standard, amortizarea variabilă fiind în piciorul stâng, iar amortizarea revenirii în cel drept. Totul la un preț de vreo 1.340 euro, fără kitul de arc.

În lumea reală, KYB-urile au rezistat cu stoicism la frânări puternice, și eu nu mă număr printre cei mai ușori oameni care au condus-o. În plus, se plantau atât de bine că mă încurajau pe deasupra să și pivotez puțin înaintea virajelor strânse. În anumite momente te simți de parcă ai conduce un supermoto, și astfel tentațiile apar la tot pasul. Evident, la finețuri și la mici distracții de genul ăsta își aduce aportul ambreiajul cu asistență și anti alunecare. Controlul tracțiunii (două nivele plus mod off) și ABS-ul funcționează ca niște ghidaje, dirijând relaxat lucrurile când situația o cere. Reținerile mele ocazionale au fost cel mai probabil cauzate de pneurile standard Bridgestone care nu sunt atât de comunicative pe cât mi-ar plăcea, cu atât mai puțin atunci când vremea nu ține cu cei pe două roți.

Cifre

Scărițele standard nerabatabile, cu reglaj al poziției, asemeni celor folosite pe la curse, au fost primul indiciu că e un produs altfel. Dacă pui la socoteală și manetele (în bloc) de frână și ambreiaj opționale apoi sistemul complet de evacuare Akrapovic (costă aproape 1200 euro) ajungi în apanajul unui MT-10. Merită? Depinde ce-ți dorești. Cu treptele bine etajate nu vei simți vreodată că i-ar lipsi puterea, dar motorul nu trebuie comparat cu un miar 4 în linie, chiar dacă merge la fel de rotund. Și cu 09 abordezi altfel virajele. Nu o vei cumpăra pentru confort și nici pentru plimbările lungi cu pasageră, mânerele nu sunt ideale pentru așa ceva. Dacă vrei s-o compari cu modelele altor mărci și aduci rațiunea în discuție, are un raport atractiv echipare/preț, iar prestațiile sunt la cote înalte.

Lucru în echipă

Pentru Tango este nevoie de doi, se zice prin filme. Când începi să muncești alături de motocicletă vei fi răsplătit cu adevărat și vei descoperi o altă latură. Cea întunecată de care tot auzim. Cea distractivă și poate imorală, uneori. Mărturisesc, în momentul în care am testat MT-09 SP traversam o perioadă dificilă personal, iar pe deasupra acumulasem și ceva oboseală.

După zile încărcate, fusesem și la o ședință foto de noapte, m-am pus la treabă cu mândra aici de față. După ce am croșetat orașul, e greu să te abții de la așa ceva, am scos-o la plimbare. Viraje luate din ce în ce mai aplecat, cu turometrul tot mai aproape de capăt și mișcări de dans făcute în șa către toate direcțiile. Toba fredona melodia celor 3 cilindri, dregându-și vocea uneori cu pocnete, roțile dansau, iar eu băteam ritmul cu piciorul direct în quickshifter. După câțiva kilometri în forjă, cu vântul urlând în cască, am trecut în plin peste o coamă a drumului pe care o știam, am lăsat apoi fața să se așeze lin și am luat mâinile de pe ghindon, lăsând frâna de motor să mă readucă „la pas”. Râdeam.

Pentru mine, despre asta ar trebui să fie povestea cu motocicletele alese din pasiune, indiferent de modelul care îți cade cu tronc. Dacă are puterea să te rupă de cotidian, să-ți acapareze gândurile pentru câteva momente și să-ți ofere acea libertate, pe mine m-a câșigat. Oficial, în dreptul lui MT-09 SP e scris Provoacă Întunericul; în memoria mea va fi trecut Complice. Apropos, totul s-a desfășurat într-un mediu controlat cu profesionști la ghidon. Întrebați-o!