Marți, 27 iulie, cea de-a 18-a ediție a Red Bull Romaniacs îi supune pe concurenți unei sesiuni de calificări off-road, dar pentru că show-urile urbane sunt o caracteristică a celui mai dificil raliu hard enduro din lume, totul a debutat cu o „încălzire“ într-o clădire aflată în construcție. Alfredo Gomez (#3 Spania) a fost cel mai rapid pe traseul care a inclus cinci etaje și o tură pe acoperiș. Pilotul, care anul trecut a încheiat raliul pe locul trei, și-a asigurat astfel un tratament preferențial în etapa maraton, cea fără asistență tehnică. Surpriza a fost însă Pol Tarres (Andorra, clasa Bronze #302), care a reușit să ajungă pe acoperiș, în șaua unei motociclete de aproape 200 de kilograme, Yamaha Tenere 700 (adventure bike).
Dacă în această cursă urbană pe verticală au intrat doar concurenți de la clasa Gold, marți este ziua în care toți riderii care au trecut de verificările administrative și tehnice chiar turează motoarele. Este ziua calificărilor, cea în care se stabilește ordinea de start pentru prima zi în munți (miercuri, 28 iulie). Din pricina contextului global, în 2021, pentru a doua oară, Red Bull Romaniacs nu are un Prolog urban, ci o sesiune de calificări off-road, în afara orașului. Este o ediție fără spectatori, exceptând finișurile de vineri (Săliște) și sâmbătă (Gușterița), când fanii vaccinați vor putea să-și susțină favoriții.
Traseul calificărilor măsoară: 18 km pentru clasa Gold (cel mai dur traseu din raliu), 16 km pentru Silver, 14 km pentru Bronze, 10 km pentru Iron și 8 km pentru Atom. Sunt cei mai fluenți kilometri din întregul raliu, un prilej de acomodare cu traseul din zilele următoare și un aperitiv pentru debutanții care iau pentru prima dată contact cu peisajele din România.
Iată ce spun câțiva dintre actorii „Vertical Madness Reloaded“ înaintea sesiunii de calificări: „De la an la an dificultatea cursei a crescut. Riderii au devenit mai buni, motocicletele mai capabile, așa că este normal să crească dificultatea traseului. Mereu sunt surprize, nu știi ce vei găsi. Riderii tineri au nevoie de experiență aici, dar au un ritm bun, este un proces continuu de învățare. Sunt mulți riderii buni în top 10“. – Graham Jarvis #2, Marea Britanie – 6 titluri Red Bull Romaniacs
„Va fi o cursă foarte diferită de cea de anul trecut, când a fost multă umezeală și frig. Vom încerca să dăm ce avem mai bun și vom vedea la final. Red Bull Romaniacs este cursa mea preferată, dar este dură și foarte lungă.“ – Wade Young #4, Africa de Sud – câștigător 2018 „Îmi place prologul, această cursă scurtă în clădire a fost amuzantă. Nu mă așteptam să fiu cel mai rapid, am făcut o mică greșeală. Îmi doresc să am o cursă bună aici, fără greșeli.“ Alfredo Gomez #3, Spania, locul trei în 2020
„Cu siguranță, va fi o cursă foarte diferită de cea de anul trecut. Mă bucur că suntem mai mulți concurenți la clasa Gold, pentru că anul trecut am mers de foarte multe ori singură. Îmi doresc să ajung în fiecare zi la finiș.“ – Sandra Gomez #11, Spania – prima femeie care a parcurs traseul clasei Gold. „Cred că și aici, odată cu introducerea etapei maraton, va fi ca în Raliul Dakar. În prima zi a etapei, toți își vor menaja motocicletele, iar în a doua, dimineața se va trage mult mai tare pentru că se știe că la jumătatea zilei concurenții se vor întâlni cu mecanicii, la punctul de service. Sper să am o cursă bună la clasa Silver, încă nu sunt refăcut 100% după accidentarea de anul trecut.“ Emanuel Gyenes #102, România – singurul pilot care a terminat toate edițiile desfășurate până în prezent.
„Anul acesta am condimentat cursa cu introducerea etapei maraton. Neavând mecanici la finalul zilei, este clar că trebuie să fii atent să nu faci greșeli. Este însă și o mare aventură și riderii se pot bucura într-un mod diferit de peisajele din România. Va fi o săptămână diferită din cauza temperaturilor ridicate și sunt curios să văd cine va evolua cel mai bine.“ Martin Freinademetz – organizatorul raliului.
Comentați?