Home Noutati moto Royal Enfield Shotgun 650 se prezintă înainte de debutul comercial din 2024
Noutati moto

Royal Enfield Shotgun 650 se prezintă înainte de debutul comercial din 2024

128


Royal Enfield a dezvăluit specificațiile tehnice ale celui mai recent adăugat model din gama sa, Shotgun 650. 

Shotgun 650 împarte agregatul paralel twin de 648 cmc cu Continental GT 650 și Interceptor 650, în timp ce cadrul este preluat de la Super Meteor 650. Rezultatul este un model ce dezvoltă 46.3 cai-putere la 7.250 rpm și 52.3 Nm la 5.650 Nm. Transmisia este o manuală cu șase trepte, iar transmisia finală este pe lanț.

Roata din față este de 18 inchi, în timp ce roata spate este de 17 inchi, deci încă o diferență față de Super Meteor 650, ce are roată față de 19 inch și roată spate de 16 inchi. Suspensia este și ea diferită, cu o furcă Showa Big Piston ce are jambe de 43 mm și cu două amortizoare pentru roata spate. Sistemul de frânare este compus dintr-un disc de 320 mm cu etrier flotant ByBre cu două pistonașe, în timp ce roata spate are un disc de 300 mm și etrier monopiston. Echiparea de fabrică include ABS și furtunuri de frână ranforsate cu oțel inoxidabil.

Ceasurile de bord îmbină analogul cu digitalul și afișează treapta de viteză, consumul mediu și alte informații relevante, cum ar fi jurnalierul, kilometrajul și viteza de rulare. Cel de-al doilea ceas de bord se numește Royal Enfield Tripper Navigation pod și poate fi conectat la smartphone-ul riderului pentru a afișa indicațiile sistemului de navigație. Nu lipsește un port USB pentru a facilita încărcarea respectivului smartphone.

Înălțimea la șa este de 795 mm, ampatamentul este de 1.465 mm, iar masa proprie este de 240 de kilograme. Rezervorul are o capacitate de 13.8 litri. Un element de luat în seamă este posibilitatea de a înlocui șaua pasagerului cu un suport de bagaje, fiind prinsă doar cu patru șuruburi și gândită de la început să fie folosită astfel. Subcadrul spate este proiectat special pentru a putea susține masa unei persoane, respectiv bagaje, deci integrarea acelui loc de amarare a bagajelor este cel puțin inspirată.

Clienții vor avea de ales între patru combinații de culori: Alb, Albastru, Verde și Gri, fiecare cu accente într-o culoare contrastantă și o schiță grafică dedicată. Prețurile vor fi anunțate în 2024, cu câteva luni înainte de începerea livrărilor.

Autor
Sebastian Toma

Redactor șef MotorXpert. Jurnalist auto cu 15 ani de experiență, atât în online, cât și în print. A activat la publicații auto precum Automarket, autoevolution, Auto Bild România și 4×4 Adventure. A făcut parte și din proiectul Cavaleria, unde a realizat clipuri video pe YouTube și Instagram. Cariera sa l-a purtat și la publicații redactate exclusiv în limba engleză. Pasionat de tot ce se mișcă și are motor de când era copil, a reușit să transforme pasiunea vieții sale în meserie. Pe lângă pasiunea pentru automobile și motociclete, Sebastian apreciază în mod deosebit sportul cu motor.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Comunitatea motoNoutati moto

Respect in trafic, respect pentru viață

Capitala Tineretului din România 2024, este gazda celei de-a doua ediții a...

Noutati motoRide test

Călătorul perfect- Test Ducati Multistrada V4 S GT

Primul model nou de la Ducati pentru 2024 e Multistrada V4 S...

Comunitatea motoNoutati motoSaloane moto

MotorFest la final – București 2024

Expoziția de motoare a fost organizată de revista MotorXpert, susținută de Groupama...

Noutati moto

MotorFest 2024, Inaugurarea

București Mall și-a deschis porțile pentru un eveniment moto de amploare, aducând...