Home Competitii moto Mani Gyenes câștigă clasa Malle Moto a Raliului Dakar
Competitii moto

Mani Gyenes câștigă clasa Malle Moto a Raliului Dakar

94


Prima ediție din Arabia Saudită a celei mai mari provocări de anduranță din sporturile cu motor
a ajuns la final. După aproximativ două săptămâni în care lumea rally-raidului a descoperit un
deșert cu totul nou, casant, cu zone muntoase impresionante, canioane, albii de râu secate,
dune sparte, iarba cămilei, întinderi infinite unde zeci de kilometri s-a navigat după cap compas,
fără niciun reper în roadbook și temperaturi neașteptat de scăzute, se trage cortina peste Dakar
2020.

Inițial, au fost programați 7.856 de kilometri, însă în urma pierderii campionului mondial
Paulo Gonçalves, în etapa a 7-a, s-a decis ca motocicliștii și cei de la categoria quad să nu
concureze în etapa a 8-a, distanța totală pentru aceștia fiind de 7.143 de kilometri. Pentru prima
dată în istoria de 42 de ani a raliului, în șase etape roadbookurile au fost înmânate chiar în
dimineața startului, nu cu o seară înainte. Concurenții au avut la dispoziție doar 15 minute să-și
facă propriile notări pentru sute de kilometri de probă specială – roadbookul vine precolorat de
către organizatori, semnalându-se deja limitările de viteză, punctele de alimentare, diverse
pericole, punctele de control orar etc. S-a concurat în partea saudită din ceea ce se numește
Empty Quarter, o mare întindere de nisip unde concurenții și-au pus intens la lucru abilitățile de
navigare.


Emanuel Gyenes #44, Autonet Motorcycle Team (câștigător Malle Moto – Original, locul
29 la general, 6 la Maraton): „Am ajuns la finiș în cel de-al 10-lea Dakar al meu și nici nu cred
că o puteam face cu un rezultat mai bun. Să câștig clasa Malle Moto și să termin în top 30 în
clasamentul general este exact ce mi-am propus la începutul raliului. Este impresionant că am
câștigat clasa Malle Moto, mi-am propus doar să termin pe podium, dar am reușit să urc pe cea
mai înaltă treaptă. Mă bucur că am avut o cursă foarte curată, nu am avut multe probleme, chiar
din prima zi am reușit să fiu lider în clasamentul Malle Moto. În prima săptămână am reușit să
îmi creez un avantaj de aproape o oră față de locul doi, iar în a doua săptămână a trebuit să am
grijă de acel avans, să nu las să se apropie foarte mult de mine. În fiecare zi am încercat să
ajung la finiș fără accidentări, fără ca motocicleta să fie avariată. Cu excepția service-ului zilnic, nu prea a trebuit să fac mare lucru. Într-o zi a trebuit să schimb un simering, iar în penultima zi am schimbat toba pentru că a avut o problemă și a crăpat. Sunt foarte mulțumit de acest Dakar, a fost așa cum mi l-am dorit. Le mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit să ajung la această ediție și tuturor celor care mi-
au fost alături de-a lungul anilor. Am primit foarte multe mesaje de încurajare și le mulțumesc tuturor celor care mi-au scris, mă bucur că au trăit cursa alături de mine“.

Pilotul sătmărean a mai încercat să termine Raliul Dakar la clasa Malle Moto – Original și în
2019, când competiția s-a desfășurat în Peru, Deșertul Atacama. Din păcate, la mijlocul lui
noiembrie 2018 și-a fracturat humerusul în timpul unei ședințe foto și, cu toate că a reușit să ia
startul în ianuarie, în cea de a 41-a ediție a Dakarului, în antepenultima zi, în urma unei
căzături, brațul său nu a mai rezistat efortului și Mani a fost nevoit să se retragă. Este pentru a
opta oară când Mani termină Raliul Dakar, fiind unul dintre puținii sportivi care a izbutit să
ajungă la sosire în toate cele trei locuri unde s-a desfășurat competiția: Africa, America de Sud,
Asia – Peninsula Arabă.

Acum urmează întoarcerea în România și în februarie, deplasarea în Marsilia pentru
recuperarea motocicletei care va fi transportată din Arabia Saudită în Europa de către ASO
(Amaury Sport Organisation, organizatorul raliului).

Malle Moto – Original, Clasament final Dakar 2020
1. Emanuel Gyenes, Autonet Motorcycle Team 48h 05min 07sec
2. Benjamin Melot, Benjamin Melot +1h 12min 34sec
3. Florent Vayssade, Team Vayssade Florent +2h 33min 39sec
………………………………………………………………………………………..
Moto, Clasament General final Dakar 2020
1. Ricky Brabec, Monster Energy Honda Team 40h 02min 36sec
2. Pablo Quintanilla, Rockstar Energy Husqvarna Factory Racing Team +16min 26sec
3. Toby Price, Red Bull KTM Team +24min 06sec
………………………………………………………………………………………….
29. Emanuel Gyenes, Autonet Motorcycle Team +8h 02min 31sec

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Competitii motoNoutati moto

Gmoto la Red Bull Romaniacs 2024

Red Bull Romaniacs este un eveniment deosebit, la care, până acum, am...

Competitii moto

Cât câștigă cineva care lucrează în MotoGP?

Vorbim despre tehnicieni, mecanici, pe scurt, toate acele figuri care lucrează în...

Romaniacs 2024 MotorXpert
Competitii motoNoutati moto

Mai sunt câteva zile până la startul Romaniacs 2024

La cea de-a 21-a ediție a competiției recunoscută drept cel mai dificil...

Competitii motoNoutati moto

România, Arenă pentru Duelul European al Motocrosului Națiunilor

Cei mai buni piloți de motocros din Europa se vor lupta pentru...