Multe întrebări pe care le primim de la părinți sunt pentru a ne cere ajutor și sfaturi pentru a ajuta copilul lor să intre în motorsport. Doar o mică parte dintre oameni ajung vreodată în eșaloanele superioare ale sporturilor cu motor, în special piloții. Este posibil ca această carieră să fie chiar mai competitivă decât cea de fotbalist profesionist.
Să recunoaștem. Tuturor ne-ar plăcea să fim plătiți cu milioane de euro, să călătorim la clasa întâi în jurul lumii, să avem mulțimi de fani care ne adoră, totul pentru a face ceea ce majoritatea dintre noi iubim, să conducem! Indiferent dacă ai ținte spre MotoGp sau ești mai degrabă un dependent de off-road, singurul lucru de care poți fi sigur este că te așteaptă o concurență acerbă. Dar despre asta este vorba, nu-i așa? Pentru milioane de tineri din întreaga lume, gândul de a deveni campion mondial de curse cu motor într-un domeniu sau altul trece de obicei după prima cazătură cu bicicleta. Totuși, există câțiva aleși pentru care visul crește anual.
O cariera în Motorsport oferă recompense uriașe în ceea ce privește prestigiul și veniturile, dar chiar înainte de a vira pe drumul spre succes, trebuie să te așteptați la cheltuieli enorme, multă muncă, multe accidente și dezamăgiri uriașe. Ca orice sport, în spatele ecranelor se întâmplă mult mai multe decât se vede la televizor. Vârsta este un aspect foarte important. Dacă nu mergi în copilărie, șansele de a deveni un sportiv de top la vârsta adultă sunt, în cel mai bun caz, foarte mici. Ca să lămurim o parte din curiozitățile legate de tineri în Motorsport, am stat de vorbă cu Matei Puchiu, pilot Moto RC S300 și FRM SSP 300, care a început să concureze de la 16 ani la MotoRC. În doi ani de pilotat a reușit să ocupe un loc pe podiumul MotoRC și a început să concureze pe la competiții internaționale.
Care a fost momentul în care ai știut că vrei să intri în motorsport?
Încă de când eram mic mă fascinau motocicletele, apoi a aparut pasiunea pentru motoclismul de viteză și la vârsta de 16 ani după ce am obținut permisul de categoria A1 am avut șansa sa merg pentru prima dată pe un circuit de viteză si am realizat că visul meu se îndeplinește.
Cum te-ai pregătit pentru a deveni pilot?
În primul rând este vorba de vocația nativă, dar cultivarea acestor abilități înnăscute este cel mai important aspect. Am luat în serios pregătirea mea de pilot profesionist, astfel am început antrenamentele. Am înțeles faptul că trebuie să lucrez la condiția mea fizică, dacă nu ești în formă, vei avea foarte puține șanse să ajungi pe podium. În cele doua sezoane am încercat să fac cât mai mulți kilometri pe circuitele nationale si internationale și să învăț de la cei mai buni.
Care sunt cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat în procesul de învățare și dezvoltare ca pilot?
Una dintre cele mai mari provocări pe care le-am întâmpinat în procesul meu de învățare și dezvoltare ca pilot a fost curajul de a-mi găsi propriul stil de pilotaj. Confruntarea cu piloți cu o experiență mult mai mare decât a mea a reprezentat, de asemenea, un obstacol semnificativ. Însă am avut determinarea de a concura cu ei și de a învăța din experiența lor. Acest proces m-a făcut să evoluez rapid și să-mi dovedesc abilitățile în lumea motorsportului.
Care sunt principalele costuri implicate în cariera de pilot?
Acesta este un subiect mai delicat, deoarece costurile pentru practicarea acestui sport sunt foarte mari(pot ajunge sau să sară de 50.000 euro per sezon). Principalele costuri sunt taxele de participare, deplasările la competiții, cauciucurile, benzina, întreținerea motocicletei și echipamentul de protecție.
Cum poți să-ți optimizezi costurile în timp ce îți dezvolți cariera în motorsport?
Gestionarea costurilor în timpul dezvoltării carierei mele în motorsport este o provocare, mai ales că nu am găsit încă niciun sponsor, iar toate cheltuielile au fost suportate de familia mea, care dispune de un venit modest în comparație cu cerințele necesare pentru practicarea acestui sport. Încerc sa merg până la limita de utilizare a cauciucurilor și a echipamentului de protecție, , fără a îmi pune viața în pericol. Particip la competițiile cele mai importante și prioritizez strict necesarul.
Care sunt obiectivele tale pe termen scurt și lung în ceea ce privește cariera ta în motorsport?
În privința carierei mele în motorsport, am stabilit câteva obiective distincte atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Pe termen scurt, îmi propun să particip activ la diverse competiții, concentrându-mă asupra obținerii unor rezultate remarcabile și a unor poziții pe podium. În paralel, îmi doresc să acumulez experiență și să învăț continuu din fiecare competiție. Pe termen lung, aspirația mea supremă este de a ajunge la cel mai înalt nivel al motorsportului, participând în competițiile de prestigiu precum MotoGP.
Care este atmosfera din boxele de la MotoRC?
În boxa echipei mele, Chronos Racing Team, la campionatul MotoRc, atmosfera este una relaxată și plăcută, caracterizată de membrii echipei care sunt oricând pregătiți să te îndrume. A fost un an deosebit, avându-l ca invitat special pe Roberto Tamburini, un pilot cu experiență mondială, de la care am reușit toți să „furăm meserie” . El a contribuit la o atmosferă de învățare și schimb de informații nu doar în cadrul echipei noastre, ci și între alte echipe participante.
La competițiile organizate de FRM, am privilegiul de a face parte din echipa TEAM 555, sub îndrumarea lui Florin Bîrlădeanu, un pilot excepțional care mă ajută și mă susține extrem de mult in evoluția mea personală.
Există programe sau burse destinate tinerilor piloți din România?
Acest sport nu este susținut de stat, toate costurile sunt acoperite din bugetul personal al pilotului sau din sponsorizări.
Ce sfaturi ai pentru alți elevi pasionați de motorsport care doresc să-și combine pasiunea cu studiile?
Elevul pasionat de motorsport trebuie să înțeleagă că pentru a se dedica cu adevărat acestui sport, va trebui să facă sacrificii și să se concentreze mai mult asupra pasiunii sale, renunțând la distracții. Importanța acordată motorsportului, nu trebuie să vină peste studii. Trebuie să își structureze un program bine gândit care să îi permită să mențină un echilibru între cele două.
Există resurse sau sprijin din partea școlii pentru a facilita echilibrul dintre motorsport și studii?
Din fericire în cazul meu am găsit intelegere din partea dirigintelui si a cadrelor didactice pentru a putea participa la competiții interne si internationale. Acest lucru ține de întelegerea și bunăvoința fiecărui profesor.
Ce sfaturi ai pentru tinerii care își doresc să înceapă o carieră în motorsport?
În primul rând, este esențial ca aspiranții la practicarea motorsportului să se autoanalizeze și să își pună întrebarea profundă despre motivul pentru care doresc să abordeze acest sport. Este important să identifice dacă au o adevărată vocație și pasiune pentru motorsport, și să aleagă să îl practice din plăcere, nu sub presiunea altora. Un aspect deosebit de important constă în angajarea într-un program de antrenament fizic dedicat, fiind conștienți că timpul alocat și sacrificiile făcute sunt esențiale pentru un loc pe podium.
Verdictul?
Deci? Este pentru tine sau pentru copilul tău cariera în Motorsport? Da, dacă ești pregătit pentru costurile aferente, momentele dezamăgitoare și dacă ai multă răbdare până când performanța sportivului se va întâlni cu bugetele sponsorilor.
Comentați?