Home Comunitatea moto Cu Motorrad la Motorpark: BMW Motorrad Track Experience 2023
Comunitatea moto

Cu Motorrad la Motorpark: BMW Motorrad Track Experience 2023

127


Chiar dacă marca germană nu ar fi celebrat aniversarea a 100 de ani de existență în 2023, cei de la BMW Motorrad tot ar fi organizat un track day și în România. N-am refuzat invitația și am mers pe Motorpark în sens invers.

De obicei, când primeam o invitație din partea BMW la un eveniment pe circuit, aceasta implica automobile. Marca cu sigla alb-albastră este cunoscută pentru performanța dinamică a modelelor din ofertă, așa că era și normal să organizeze evenimente care să le pună în valoare. Divizia lor de motociclete, BMW Motorrad, nu este diferită la nivel de pedigree, având mai multe modele în portofoliu care sunt capabile să depășească ce poate să le ceară un rider obișnuit pe circuit.

Și când au zis track day, cei de la BMW Motorrad nu s-au jucat deloc. Au pus la cale un eveniment întins pe trei zile, la care au pus la bătaie toate modelele din gamă. De la scuterul CE 04 până la R 18 Transcontinental și S 1000 RR, toate au fost disponibile pentru sutele de rideri înscriși la acest eveniment.

La fel ca la alte evenimente similare, singura constrângere era timpul disponibil, ce limita numărul de modele pe care le putea încerca un participant. Așadar, puteai să alegi maximum trei modele din întreaga flotă prezentă, ceea ce nu era o alegere simplă în primul rând. Ca să fie treaba completă, mai trebuia să fii chiar lângă modelul dorit de tine înainte de începerea sesiunii pe circuit a grupei tale, așa că lucrurile se complicau semnificativ dacă doreai să încerci un anume model.

Nu refuz niciodată o invitație pe circuit, cum nu refuz nici o invitație la un test drive, așa că n-a durat mult să mă vezi echipat și așteptând rândul la mica tragere la sorți ad-hoc. Am început cu un F 750 GS, un bicilindru de 853 cmc cu 77 de cai-putere. Este clar că nu era proiectat neapărat pentru rularea pe circuit, mai ales alături de suratele sale mai sportive, dar asta nu m-a împiedicat în niciun fel să îl experimentez.

La urma urmei, ideea la un astfel de eveniment este să faci cunoștință cu o motocicletă într-un mediu mai sigur decât drumul public și fără să forțezi nota. Sigur, nu îți dă nimeni amendă pe circuit, dar anumite reguli tot trebuie să le respecți. Diferite de cele de pe șosea, adevărat, dar nu cu mult și în întregime logice.

Așadar, am crescut treptat tempoul și F 750 GS ne-a răspuns cu un ”sigur, mă ocup acum”. Fără vreo intenție de a încerca să ne frecăm coatele sau genunchii de asfalt, modelul de touring cu veleități de dual-sport a demonstrat că poate să ruleze cu încredere și pe circuit, fără să simți că ar rămâne fără aer sau că frânele sale ar obosi vreo clipă. Nu este o surpriză, dar e mereu plăcut să vezi cum se descurcă anumite modele când sunt scoase din elementul lor.

Am trecut apoi pe un R 1200 R din seria Triple Black, un model mult mai apropiat de circuit prin capacitățile sale dinamice. Motorul de 1.2 litri din dotare nu doar că poate să tragă ”de toți banii”, dar am avut și pe unde să îl pot lăsa să facă acest lucru fără să încalc nicio lege sau să pun pe cineva în pericol. Ceea ce vă recomand și vouă.

Roadsterul german se comportă de minune pe circuit, având frâne bine dimensionate și cu un dozaj corect, nu doar o capacitate de accelerare deosebită. Nu necesită un efort deosebit să îl manevrezi, iar echilibrul său este facil de găsit datorită centrului de greutate coborât prin prisma propulsorului boxer.

Am revenit ulterior pe un bicilindru de la BMW, de data aceasta într-o formă mai sportivă, anume pe un F 900 R . Deși este tot un roadster în viziuna BMW, noi îl vedem mai degrabă drept un naked în toată regula. Nu are sens să mă ascund, sunt un mare fan al naked-urilor, așa că pe acest model m-am simțit cel mai bine din această incursiune pe circuit.

Dacă unii apreciază decapotabilele pentru senzația vântului care le trece prin păr, alții apreciază felul în care îi lovește vântul din față pe motocicletă. În anumite circumstanțe, desigur, apare o anume senzație de libertate cum nu prinzi în alte situații, ceea ce e minunat.

Foto: Adrian Scutariu

Autor
Sebastian Toma

Redactor șef MotorXpert. Jurnalist auto cu 15 ani de experiență, atât în online, cât și în print. A activat la publicații auto precum Automarket, autoevolution, Auto Bild România și 4×4 Adventure. A făcut parte și din proiectul Cavaleria, unde a realizat clipuri video pe YouTube și Instagram. Cariera sa l-a purtat și la publicații redactate exclusiv în limba engleză. Pasionat de tot ce se mișcă și are motor de când era copil, a reușit să transforme pasiunea vieții sale în meserie. Pe lângă pasiunea pentru automobile și motociclete, Sebastian apreciază în mod deosebit sportul cu motor.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Comunitatea moto

Tudor Aaron Istodor: teatru, film, motor.

„Suzuki Hayabusa este Sfântul Graal al motocicletelor pentru mine” – Tudor Aaron...

Comunitatea motoNoutati motoPrezentare

The Distinguished Gentleman’s Ride 2024

România, printre cele mai generoase țări implicate în strângerea de fonduri pentru...

Comunitatea motoMotociclete inediteNoutati motoPrezentareUtile

Distinguished Gentleman’s Ride, pe 19 mai la București

Evenimentul caritabil Distinguished Gentleman’s Ride va avea startul pe 19 mai, concomitent...

Comunitatea motoNoutati moto

Yamaha Scooter Day revine în România luna aceasta

Yamaha aduce împreună întreaga sa gamă de scutere pentru un eveniment de...