Home Accesorii Viziera încălzită a debutat comercial, dar prețul e pe măsură
AccesoriiCascaEchipamentNoutati moto

Viziera încălzită a debutat comercial, dar prețul e pe măsură

490


Ce ai spune dacă ai afla că există o vizieră moto încălzită care este, pe deasupra, universală? Ei bine, acum există așa ceva și o poți cumpăra online.

Se numește Visin Heated Visor Insert și este dezvoltată și produsă în Regatul Unit. Este proiectată din start să fie compatibilă cu orice tip de cască și de vizieră și poate fi folosită atât ziua, cât și noaptea.

Temperatura sa de funcționare este între -20 și +60 de grade Celsius și vine cu o baterie integrată care asigură opt ore de energie electrică. Există chiar și o funcție ce permite un plus de încălzire pentru o perioadă scurtă, de numai 40 de secunde, numai bun pentru momentele acelea când ai o schimbare bruscă de temperatură și te trezești cu viziera aburită.

Tehnologia este realizată de compania Diamond Coatings Ltd și vine sub forma unei folii optice conductive de înaltă calitate ce nu afectează vizibilitatea riderului și este amplasată la interiorul vizierei standard a căștii moto din dotare. Cu o apăsare de buton, ai viziera încălzită și zona acoperită de folie nu se va aburi.

Soluția este utilă în special pentru cei care nu sunt mulțumiți de sistemul Pinlock, ce nu este compatibil cu toate căștile moto și care vor un plus de capacitate de anti-aburire indiferent de condițiile meteo. Există două tipuri de inserturi – pentru căști convenționale de șosea și altul pentru căști enduro-adventure.

Sistemul are dezavantajul că necesită încărcată bateria după aproximativ opt ore de utilizare, lucru ce se face cu un cablu USB. pe deasupra, în caz că vrei să schimbi viziera sau casca, nu poți demonta folia să o folosești pe noua vizieră sau pe noua cască. Pe deasupra, nu este încă specificat cât te costă doar o folie de înlocuire dacă ai deja sistemul de încărcare, în contextul în care un asemenea pachet de încărcare are prețul de 134.99 lire sterline.

Pachetul complet de vizieră încălzită cu baterie și comenzi costă  179 de lire sterline (n.r. circa 1035 ron) și poate fi comandat doar de la heatedvisor.co.uk. Din cauza faptului că Regatul Unit s-a despărțit de spațiul economic European, vă puteți aștepta să plătiți mai mult pentru transport, precum și eventuale taxe vamale.

 

Autor
Sebastian Toma

Redactor șef MotorXpert. Jurnalist auto cu 15 ani de experiență, atât în online, cât și în print. A activat la publicații auto precum Automarket, autoevolution, Auto Bild România și 4×4 Adventure. A făcut parte și din proiectul Cavaleria, unde a realizat clipuri video pe YouTube și Instagram. Cariera sa l-a purtat și la publicații redactate exclusiv în limba engleză. Pasionat de tot ce se mișcă și are motor de când era copil, a reușit să transforme pasiunea vieții sale în meserie. Pe lângă pasiunea pentru automobile și motociclete, Sebastian apreciază în mod deosebit sportul cu motor.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Comunitatea motoNoutati moto

Majorat cu miros de benzină: MOTO MUS împlinește 18 ani

Pe 11 și 12 septembrie 2026, MOTO MUS marchează 18 ani de...

Noutati moto

VIVO x Yamaha: RIDE WITH VIVO Giveaway

Yamaha România și VIVO Food Bar anunță începutul unui parteneriat prin care...

Noutati motoPrezentare

Test de anduranță Honda XL750 Transalp 50.000 km

Misiune îndeplinită: 50.000 de kilometri de test pe termen lung pentru noua...

Noutati moto

Yamaha Ténéré 900 – surpriza pregătită pentru EICMA 2026?

Yamaha a anunțat pentru 2 noiembrie 2026, la Milano, prezentarea unui model...