Home Comunitatea moto De astăzi puteți comanda DUSÎNTORS, un volum despre călătorii pe motocicletă
Comunitatea motoNoutati motoTurism moto

De astăzi puteți comanda DUSÎNTORS, un volum despre călătorii pe motocicletă

433


Pasionații de aventură au în față o nouă carte care le poate deschide orizonturile. Aceasta se numește DUSÎNTORS și este opera lui Mihai Barbu și a familiei sale.

Povestea din spatele acestui volum a pornit în 2009, când Mihai Barbu a plecat singur pe motocicleta sa până în Mongolia. Numită Doyle, motocicleta era un BMW F650 GS, iar fotograful de presă a demarat un traseu care s-a întins pe 26.000 de kilometri și patru luni, finanțat parțial prin donații.

Întregul proiect s-a numit Vând Kilometri și implica o formă de crowdfunding prin care Barbu se angaja să le scrie donatorilor scrisori din locurile pe care le-a vizitat. Pe traseul său întortocheat, ce a inclus Rusia, Asia Centrală și Caucaz, au fost suficiente de povestit, iar Mihai Barbu a lansat apoi volumul Vând Kilometri. Până în prezent, acesta s-a vândut în peste 10.000 de exemplare și a fost tipărit în cinci ediții.

Ani mai târziu, Mihai și-a întemeiat o familie și a decis că este vremea să facă o nouă călătorie. De data aceasta, pe o motocicletă cu ataș, numită Zair. Mihai a urcat în șaua noului său Ural Ranger și a fost însoțit de partenera sa de viață și de fiul lor, Vladimir, care avea doar cinci ani. Împreună, familia a parcurs aproximativ 28.000 de kilometri prin Europa pe parcursul unei veri, ca apoi să reia aventura anul următor, în Caucaz și Mongolia, reiterând călătoria făcută de Mihai în 2009, dar în sens invers.

De data aceasta, Mihai fotografia diferite momente pe parcursul călătoriei, în timp ce fiul său, în vârstă de șase ani la momentul respectiv, îi dicta mamei sale impresiile zilei, notate apoi pentru posteritate. Peste ani, acel carnețel a fost transformat într-un volum dedicat, numit ÎNTORS, ce a devenit a doua parte a volumului DUSÎNTORS.

În timp ce DUS este reeditarea cărții originale împreună cu comentariile primite de autor pe blog, ÎNTORS arată perspectiva unui copil. Cea din urmă este însoțită de mai multe ilustrații color. Volumul DUS este integral monocrom, în timp ce ÎNTORS este ilustrat de Marian Bălan. Coperta este realizată de pictorul Pompiliu Buleu.

Partea cea mai interesantă este faptul că ÎNTORS este tipărit într-un font realizat în baza scrisului de mână al lui Mihai Barbu. Volumul DUSÎNTORS este disponibil pnetru comandă exclusiv pe site-ul www.dusintors.com.

Autor
Sebastian Toma

Redactor șef MotorXpert. Jurnalist auto cu 15 ani de experiență, atât în online, cât și în print. A activat la publicații auto precum Automarket, autoevolution, Auto Bild România și 4×4 Adventure. A făcut parte și din proiectul Cavaleria, unde a realizat clipuri video pe YouTube și Instagram. Cariera sa l-a purtat și la publicații redactate exclusiv în limba engleză. Pasionat de tot ce se mișcă și are motor de când era copil, a reușit să transforme pasiunea vieții sale în meserie. Pe lângă pasiunea pentru automobile și motociclete, Sebastian apreciază în mod deosebit sportul cu motor.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Comunitatea motoNoutati moto

Majorat cu miros de benzină: MOTO MUS împlinește 18 ani

Pe 11 și 12 septembrie 2026, MOTO MUS marchează 18 ani de...

Noutati moto

VIVO x Yamaha: RIDE WITH VIVO Giveaway

Yamaha România și VIVO Food Bar anunță începutul unui parteneriat prin care...

Noutati motoPrezentare

Test de anduranță Honda XL750 Transalp 50.000 km

Misiune îndeplinită: 50.000 de kilometri de test pe termen lung pentru noua...

Noutati moto

Yamaha Ténéré 900 – surpriza pregătită pentru EICMA 2026?

Yamaha a anunțat pentru 2 noiembrie 2026, la Milano, prezentarea unui model...