Știm cu toții că mersul pe motocicletă nu este pentru toată lumea, iar unii lasă cheile în cui odată ce ajung la o anumită vârstă. Există și motoveterani, așa cum se numesc cei de la noi, iar ei nu se lasă coborâți din șa doar din pricina vârstei.
Cel mai bun exemplu în acest sens este Neo-Zeelandezul Leslie Harris, în vârstă de 97 de ani, după stabilirea unui record Guinness ce a fost omologat de curând.
Riderul în cauză a fost înscris la o competiție moto pe circuit, dedicată modelelor clasice, unde a participat alături de fiul său și nepoata lui. Leslie Harris a alergat pe un BSA Bantam de 175 cmc, ce era capabi să atingă 130 km/h atunci când era în stare optimă de funcționare.
Deși nu a fost o cursă de viteză, fiind vorba despre o competiție de regularitate pe circuit, participarea lui Leslie Harris în Pukekohe Classic Motorcycle Festifal, ediția 43, i-a adus un record în acest sens. Ca să fim corecți, Leslie are în spate fix 70 de ani de la prima competiție moto în care s-a înscris, pe vremea când avea 27 de ani.
Nu era nici prima lui participare la acest eveniment, reușind chiar să câștige ediția din 2019, pe când avea 93 de ani. Între timp, a fost nevoit să se opereze la șold, iar apoi recuperarea și restricțiile legate de pandemie l-au făcut să stea deoparte de evenimentele publice în șa. Potrivit familiei, a fost important pentru Leslie să concureze pentru ultima dată într-o cursă în care a mai participat, mai ales în contextul în care era ultima derulată pe circuitul respctiv, ce a fost vândut între timp și urma să fie demolat.
În mod interesant, acest concurs a marcat și primul eveniment la care motociclistul din Noua Zeelandă a reușit să concureze alături de familia sa, deoarece era înscris și fiul său, Rod, în vârstă de 64 de ani, alături de neopoata sa, Olivia, în vârstă de 21 de ani. Cei de la Guinness nu au un asemenea record în portofoliu, dar e posibil ca el să fi fost deja trecut în catastif de altă familie. În orice caz, nu vezi asta în fiecare zi și la orice competiție de amatori.
În ciuda vârstei înaintate, Leslie Harris a încheiat concursul pe locul al patrulea, dovedind că încă este competitiv la un eveniment de regularitate. Pasiunea sa pentru motociclete este strâns legată de modul BSA Bantam, din care are o mică colecție.
Comentați?