SMAEB a ajuns la cea de-a XVI-a ediție și, ca în fiecare an, pune accentul pe soluția pe care o oferă transportul pe două roți în situația în care traficul în mediul urban este din ce în ce mai dificil și toată lumea caută soluții alternative.
Pe lângă partea de utilitate, motocicleta este și o soluție plăcută de a petrece timpul liber, astfel că salonul este și un loc de întâlnire al motocicliștilor din toata țara, având și forma unei întâlniri moto de anvergură. Peste 10000 de motocicliști vor umple complexul Romexpo cu mii de motociclete și scutere, de toate tipurile și formele posibile. Se spune că spectacolul de afară, din parcare, este la fel de frumos ca cel din interior!
Și, pentru că intotdeauna salonul sustine proiecte sociale de anvergură, ce au ca scop dezvoltarea motociclismului, anul acesta avem o serie de parteneriate pe care dorim să le prezentăm comunității:
Asociația MotoADN (www.motoadn.ro) militează pentru dezvoltarea motociclismului prin îmbunătățirea imaginii sale și prin creșterea gradului de siguranță în trafic pentru cei care se deplasează pe două roți. Asociația luptă pentru aplicarea programului RABLA și la motociclete și scutere, prezentând petiția semnată deja de peste 3700 de motocicliști. Asociația poarta deja discuții cu instituții precum Administrația Fondului pentru Mediu sau Registrul Auto Român.
Asociația Femeilor Motocicliste din România (www.wimaromania.com) care nu mai are nevoie de nicio prezentare, va organiza în ziua de sâmbătă o super paradă moto, pe traseul Romexpo – Piața Victoriei – Piața Universității – Arcul de Triumf și retur. Plecarea se va face din fața cupolei centrale din Romexpo, la ora 11.
ZeroAccidente.ro prezintă Vision Zero, o premieră pentru România. Vision Zero este o strategie recunoscută la nivel internațional pentru eliminarea pierderilor de vieți omenești și a rănirilor grave în trafic, și implicit pentru creșterea siguranței și a mobilității. Inițiativa reunește specialiști din diverse domenii, care vor livra în scurt timp soluții pentru multe din problemele identificate în țară, vor acționa pentru implementarea acestora, ghidați de principiul fundamental al Viziunii Zero Accidente: „Chiar și o singură viață pierdută în trafic este de neacceptat!”.
Inițiativa este lansată de Dan M. COSTESCU, fost ministru al Transporturilor.
Salonul vine anul acesta cu o surpriză pentru pasionații de MotoGP, motocicleta lui Valentino Rossi fiind prezentă la salonul din cadrul standului Monster Energy. Cei care iubesc motociclismul de viteză au astfel șansa să vadă cum arată o motocicletă reală de MotoGP, iar cei care și-au cumpărat online biletul de acces la salon, vor avea șansa să câștige o cască replica Valentino Rossi în valoare de 1500 Euro.
Deschiderea oficială va avea loc în ziua de vineri la ora 12, iar publicul va avea acces în intervalul orar 13-19, sâmbătă de la ora 10 la ora 19, iar duminică de la ora 10 la ora 17.
Conferința de presă va avea loc la ora 11:00, în cadrul pavilionului B2 (la intrarea în salon) și va avea ca invitați reprezentanții motoADN, WIMA, Zero Accidente.
ZeroAccidente.ro va fi reprezentată de dl. Dan M. COSTESCU, fost ministru al Transporturilor și initiator al strategiei Vision Zero Accidente.
MotoADN are invitați pe dl. Valentin Ciobanu, președinte, alături de dl. Dorin CORCHEȘ, vicepreședinte Administrația Fondului pentru Mediu și dl. George-Adrian DINCĂ, director-general Registrul Auto Român.
Din partea Asociației Femeilor Motocicliste o vom avea pe Mihaela Hodivoianu, președinte WIMA, care ne va povesti despre cum este motociclismul văzut de către partea feminină și despre parada moto de sâmbătă.
Comentați?