Home Ride test Honda Rebel CMX500 – Atitudinea contează
Ride test

Honda Rebel CMX500 – Atitudinea contează

124


Honda Rebel propune libertate și o altă abordare a motocicletei în societatea de astăzi. Pentru că am condus deja varianta standard și ne-a lăsat o impresie plăcută, am scos la o tură varianta accesorizată să vedem exact.

În ce privește acest Rebel, totul gravitează în jurul atitudinii. Nu impresionează prin putere sau tehnologii avansate, ci prin felul în care te face să te simți atunci când îl conduci. Iar tonul îl dă motorul. Nu, nu tremură pământul când pornești, dar produce un sunet plăcut, un duduit ce duce cu gândul la motocicletele clasice. Doar că nu scoate fum și este probabil la fel de fiabil ca un Mercedes din anii ’80.
Și nu te urci, ci te așezi pe el: șaua stă la 690 mm față de sol. Atât de joasă încât și un copil ar ajunge mai bine la comenzile lui decât la caisele vecinului de peste gard. La 1,80 m înălțime m-am acomodat rapid, însă cei mai înalți s-ar putea plânge de poziția scărițelor.

Cei cu dorințe de personalizare și viziune vor descoperi în cadrul tubular și simplitatea generală un fel de foaie albă în care-și pot transpune ideile. Chiar șaua spate pare a montată doar ca să poți plimba ocazional pe cineva, înainte să o demontezi pentru motive estice.

 

Clasicul “Cât bagă Honda Rebel?”

Bicilindrul de 471 cmc produce 46,2 CP și pune în mișcare un agregat de aproape 200 kg: o rețetă ce respectă condițiile pentru categoria A2. Se adaugă pilotul și se accelerează după gust, însă efectele sunt blânde spre moderate. Ține-l sus în ture și te va răsplăti, ajutându-te să te miști mai rapid decât mașinile din trafic, dar nu te aștepta la altceva.
Atenție în schimb la retrogradări, spatele poate deveni ușor jucăuș chiar și pe uscat dacă nu sincronizezi deloc turația. Dacă îl accepți pentru ceea ce este, un chopper de mici dimensiuni, vei ajunge la concluzia că se mișcă bine și va fi relaxant să știi că nu prea există situații în care te-ar putea surprinde.

Viteza de croazieră se învârte undeva în jurul a 90 km/h, unde motorul este ca un radio lăsat în surdină. După această viteză oricum vântul începe să-ți bată în cască suficient de tare încât să nu mai conteze alte sunete. În schimb, cam de pe aici încep și vibrațiile să se simtă. Aflați că parcurge autostrada cu un entuziasm ce pare puțin probabil la început.

Gențile laterale costă 507,05 € (TVA inclus) și schimbă mult aspectul general. Vei percepe Rebelul aproape ca pe un chopper clasic, idee susținută și de sunetul evacuării. Parbrizul micuț poate că dirijează altfel curenții de aer dar, înainte de toate, aduce aminte de sportivele anilor ’50 pe care tânăra generație de motocicliști le-a văzut în filme.

La drum lung este stabil. Masa destul de mare și concentrată în partea de jos ajută motocicleta să se planteze pe sol, micile adieri laterale ale vântului trecând neobservate. Cum protecția la curenții de aer este aproape inexistentă, pot spune că este plăcut de condus pe o zi călduroasă de vară. Acel mic parbriz își joacă bine doar rolul estetic. Poziția cu picioarele depărtate, fără un rezervor care să protejeze crează o continuă ventilație a zonei inghinale. Nu chiar ideală în sezonul rece, dar apreciată în sezonul cald. Este până la urmă o caracteristică a genului, deci nu neapărat un minus.

Frâna spate are multă putere și îți intră rapid în obișnuință să o folosești, iar ABS-ul te ajută să scoți maximul din acel monodisc față, în condiții de siguranță. Pentru că vorbim de o motocicletă obișnuită în cazul lui Honda Rebel, cu elemente care nu sunt destinate performanței, este cumva de așteptat ca fața să devină ușoară atunci când crești ritmul și nu urmezi tocmai o fâșie dreaptă de asfalt. Reacția naturală este să te apleci către ghidon ca să aduci ceva greutate avantrenului. Iar lucrul ăsta poate fi văzut ca un plus pentru că te îndeamnă, fără a te obliga, să te implici mai mult în condus.

Cauciucul ăla mare din față crează și el o rezistență la înclinare și după un anumit unghi chiar trebuie să împingi ca să mai cobori. Lucru care devine un avantaj, în special în rândul celor cu o experiență limitată sau al celor care au folosit motocicleta mulți ani doar ca mijloc de transport.

Rebel cu cauză

Am numit-o Mobra 2.0 într-un articol apărut în revista noastră MotorXpert din cauza simplității. O motocicletă redusă la necesități elementare într-un pachet ce promite o fiabilitate demnă de sobele cu teracotă. Este atât de ușor de condus încât tot ce te-ar putea opri din folosirea ei este zăpada. Nu-i greu de manevrat, nu se încinge, nu te forțează să conduci ghemuit. Iar din 2019 are două culori noi: Pearl Cadet Gray și Mat Axis Gray Metallic.

Honda Rebel poate fi un prim pas în universul două roți, indiferent la ce vârstă te hotărăști să-l faci. O poartă spre lumea în care e normal să vrei să pleci la o plimbare într-o după amiază însorită. Să pleci din oraș la fiecare weekend prelungit. Să descoperi trasee noi către destinații vechi. Să cauți noi modalități de exprimare. Poate că nu e doar marketing. Am găsit în acest Rebel spiritul motocicletei clasice într-un corp de cruiser.

 

 

 

Date tehnice Honda Rebel CMX500

471 cmc, 2 cilindri, răcit cu lichid, DOHC
alezaj x cursă (mm) 67×66.8 raport de compresie 10,7:1 injecție electronică PGM-FI

TRANSMISIE

Transmisie nală lanț Ambreiaj în baie de ulei
Cutie cu 6 rapoarte, angrenare constantă

CONTROALE ELECTRONICE

ABS

CICLISTICĂ

Cadru tubular, oțel
Suspensie față furcă cu jambe de 41 mm Suspensie spate monoamortizor Showa Cursă față/spate (mm) 120/136

FRÂNE

Față disc otant, etriere radiale cu 4 pistonașe Spate 1 disc, etrier otant cu 2 pistonașe ABS Pro

PNEURI

Față 130/90 16 Spate 150/80 16

DIMENSIUNI (MM)

Lungime x lățime x înălțime 2.190x820x1090 Ampatament 1.488
Înălțime șa 690
Gardă la sol 135
Rezervor de 11,2 l
Masă în ordine de mers 190 kg

PERFORMANȚE DECLARATE

Putere 47 CP (34 kW)/8.500 rpm Cuplu 43,2 Nm/6.000 rpm

CULORI

Negru, roșu, gri, gri metalic

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Ride test

Plăcere pură, Triumph Rocket 3 Storm GT

Am testat cea mai exagerată motocicletă de pe piață, de 2458 cm3,...

Ride test

Test Royal Enfield Himalayan, Indianul aventurier

Micul Indian Adventure a fost actualizat în toate privințele. Motor nou și...

PrezentareRide test

Benelli TRK 502 X, Baby GS

A avea este ușor și este întotdeauna mai bine decât a dori....

Ride test

Test Yamaha MT 09, Huliganism legalizat

A patra generație a modelului naked de la Yamaha a ajuns la...