Home Noutati moto Honda a patentat o motocicletă hibridă cu două motoare electrice
Noutati moto

Honda a patentat o motocicletă hibridă cu două motoare electrice

166


Honda a depus un patent pentru o motocicletă hibrid cu două motoare electrice. Schițele atașate cererii de patent au ajuns apoi pe internet, iar soluția tehnică găsită este cel puțin interesantă.

Discutăm despre o motocicletă echipată cu un motor cu ardere internă, acompaniat de două motoare electrice și cu două cutii de viteze. Una dintre acestea este o transmisie planetară, în timp ce a doua este o cutie de viteze manuală cu mai multe trepte.

Soluția tehnică rezultată implică un motor cu combustie internă fie în configurație monocilindrică, fie un paralel twin, deoarece ambele sunt vizibile în schițe, iar agregatul ar fi conectat direct la transmisia planetară, la fel ca motoarele electrice.

Cele două motoare electrice vor fi unități motor-generator, iar fiecare dintre ele are un rol bine definit. Astfel, primul motor electric, numit MG1 în schițe, este conectat la inelul dințat principal al transmisiei planetare, în timp ce al doilea motor este cuplat la axul central (pinonul-soare), ce este învârtit în permanență.

Cu alte cuvinte, motorul al doilea va fi învârtit în permanență odată cu roata spate, în timp ce unitatea MG1 poate fi cuplată și decuplată de la transmisie, la fel cum este cazul motorului cu ardere internă.

Astfel, unitatea MG2 poate opera ca un generator care să încarce bateriile sistemului hibrid. Cel din urmă poate funcționa cu motorul cu ardere internă oprit sau operat la o turație specifică pentru a avea cea mai eficientă rulare posibilă în anumite condiții.

Creșterea vitezei de rulare ar fi făcută în această situație prin intermediul unității MG1. Practic, ar fi realizat un sistem similar cu ceea ce vedem la autoturismele eCVT. În această situație, unitatea MG2 împreună cu motorul cu ardere internă ar fi responsabile de propulsie, în timp ce unitatea MG1 ar funcționa în rol de generator.

Toate aceste operațiuni ar fi gestionate de un computer dedicat, care ar decide care va fi cel mai eficient mod de rulare, iar transmisia planetară și comutarea între motoarele electrice ar fi făcută automat. Desigur, nu vor lipsi modurile de rulare dedicate pentru a obține diferite comportamente, inclusiv rularea exclusiv electrică sau cu ambele motoare în funcțiune, depinzând aici și de necesitățile de moment.

Sistemul hibrid dezvoltat de Honda este, probabil, la câțiva ani distanță de momentul unei lansări în producția de serie. Este prea târziu să vorbim despre prima motocicletă hibridă, existând deja câteva modele în producție, însă niciunul nu prezintă acest nivel de elaborare.

Japonezii de la Honda și-au propus să aibă divizia moto neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon până în 2040, deci ne așteptăm să vedem un model de serie echipat cu acest sistem până la acel moment.

Deși silueta motocicletei din cererea de patent aduce cu X-ADV 750, forma sa este pur orientativă și poate cel mult să indice segmentul din care va face parte motocicleta hibridă rezultată.

Foto: cerere patent Honda

Autor
Sebastian Toma

Redactor șef MotorXpert. Jurnalist auto cu 15 ani de experiență, atât în online, cât și în print. A activat la publicații auto precum Automarket, autoevolution, Auto Bild România și 4×4 Adventure. A făcut parte și din proiectul Cavaleria, unde a realizat clipuri video pe YouTube și Instagram. Cariera sa l-a purtat și la publicații redactate exclusiv în limba engleză. Pasionat de tot ce se mișcă și are motor de când era copil, a reușit să transforme pasiunea vieții sale în meserie. Pe lângă pasiunea pentru automobile și motociclete, Sebastian apreciază în mod deosebit sportul cu motor.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Noutati moto

Ducati Diavel V4 RS: Cruiserul care vrea să fie o superbike

Cel mai extrem Diavel își ia rămas bun de la V4 Granturismo...

Honda WN7
Noutati moto

Honda WN7: noua motocicletă a producătorului japonez va fi un model electric de 600 cmc.

Honda dezvăluie câteva detalii despre prima sa motocicletă electrică (WN7), care va...

Noutati moto

MotoE se închide

MotoE: Pe scurt, „o prostie”: după șapte ani de succes public slab,...

Noutati moto

Ea și El – Royal Enfield Classic 650

Royal Enfield se bazează puternic pe spiritul său britanic pentru această interpretare...