Home Utile Cum să-ți alegi corect setul de anvelope de iarnă
Utile

Cum să-ți alegi corect setul de anvelope de iarnă

59
anvelope


Alegerea corectă a setului de anvelope de iarnă este esențială pentru siguranța și performanța mașinii pe drumurile reci și alunecoase din timpul sezonului rece. Cu o gamă largă de opțiuni disponibile pe piață, este important să știți să alegeți și să luați decizia potrivită atât pentru mașină cât și pentru condițiile de trafic. În acest ghid, vom explora la ce trebuie să fiți atenți atunci când alegeți anvelopele de iarnă.

În primul rând anvelopele trebuie să corespundă din punctul de vedere al dimensiunilor. Utilizarea unor pneuri mai late sau mai înguste decât cele recomandate de producătorul mașinii poate duce la consecințe neplăcute. Majoritatea mașinilor moderne pot fi dotate cu anvelope de diferite lățimi în funcție de dimensiunile jantelor. Aceste informații le veți găsi fie în cartea de identitate a mașinii fie pe unul dintre stâlpii vehiculului, pe o etichetă aplicată de producător. Pe lângă lățime, anvelopele trebuie să respecte și aspectul (înălțimea) corespunzătoare diametrului jantelor pe care le echipați.

Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă

Pe lângă dimensiunea și caracteristica de zăpadă, mai trebuie avut în vedere și indicele de viteză al mașinii. Această precizare se află specificată pe talonul (flancul) anvelopei și, de asemenea, trebuie să corespundă pneurilor originale recomandate de producător. Chiar dacă nu sunt aceeași marcă sau model, tot trebuie să aibă aceeași caracteristică de viteză.

Profilul și modelul anvelopei sunt factori determinanți în performanțele pneului. O anvelopă cu șanțuri late va fi mai eficientă pe zăpadă adâncă în timp ce una cu multe canalizații fine va fi mai aderentă pe carosabil uscat sau ud. Dacă știți că aveți pneuri performante, cu indici de viteză ridicată, de iarnă, atunci există probabilitatea ca în cazul în care veți ajunge pe un drum acoperit cu zăpadă afânată să nu puteți să înaintați.

Aderența pe carosabil umed este una dintre caracteristicile anvelopelor de iarnă. Aceasta ar trebui să primeze în fața prețului sau nivelului de zgomot. În principiu, există un echilibru pentru aceste valori, dar ideal este să nu scădeți niciodată sub indicele A de aderență. Eventual puteți alege un set de anvelope cu B, dacă și numai dacă sunt recomandate de producător ca echipare OEM (de origine).

Indicele de greutate este un alt aspect foarte important atunci când vă alegeți o anvelopă pentru mașina dumneavoastră

Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii, atunci aceasta va avea un comportament rutier nesigur și va oferi un răspuns slab al direcției. Pe de altă parte, dacă taloanele sunt prea rigide pentru masa vehiculului, atunci pe lângă diminuarea confortului în mașină pot apărea și probleme cauzate de șocurile preluate de suspensii, care vor fi mai mari decât în cazul în care veți folosi anvelopele adecvate.

Indicatorul M+S și simbolul fulgului de nea sunt marcaje obligatorii pentru orice anvelopă de iarnă. Se pot întâmpla situații în care să găsiți marcajele M+S fără fulg de nea. Acelea nu sunt dedicate sezonului rece iar prescurtarea vine de la Mud+Sand (noroi și nisip) nu Mud+Snow (noroi și zăpadă). Totodată, nu trebuie să utilizați anvelopele tip MT ca și pneuri de iarnă. Chiar dacă acestea oferă o aderență superioară în condiții de aderență redusă pe noroi, sunt total ineficiente pe suprafețe dure, cum ar fi asfaltul, și reci sau acoperite cu zăpadă, mâzgă sau gheață.

Indicele de zgomot va determina cât de confortabile vor fi acele anvelope la drumuri lungi. Deseori, din cauza profilului mai agresiv cu șanțuri și canale late, anvelopele devin foarte zgomotoase. La viteze mici, preponderent urbane, acestea nu vă vor deranja. Dar, odată ce veți ieși din localitate, la viteze de autostradă, acest zgomot va deveni foarte deranjant și obositor, mai ales la drumuri lungi. Este de preferat să fie cât mai redus, dar totuși nu în detrimentul coeficientului de aderență.

.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Utile

Castrol lansează noua gamă de lubrifianți POWER1 pentru motociclete și scutere, cu noua FORMULĂ 3-în-1

Castrol și-a înnoit gama de lubrifianți de bază POWER1 pentru motociclete și...

Utile

Benzină murdară: cauze, consecințe și remedii

Oricâte filtre ar fi montate pe traseul carburantului de la rafinărie până...

Noutati motoUtile

Noua Generație de anvelope Pirelli SCORPION: Trail III

  Pirelli SCORPION Trail III reprezintă cea mai recentă generație de anvelope de...

Utile

Campania #PeBune? contribuie de 6 ani la eliberarea locurilor de parcare dedicate persoanelor cu dizabilități

Anul acesta campania #PeBune? ** aniversează 6 ani de la lansare. Încă...