Home Comunitatea moto Claudia Mușat: „Promit iubire eternă motocicletei pentru că m-a făcut să îmi găsesc echilibrul în viață!”
Comunitatea moto

Claudia Mușat: „Promit iubire eternă motocicletei pentru că m-a făcut să îmi găsesc echilibrul în viață!”

187


Claudia Mușat este singura femeie din România care practică STUNT la nivel de profesionist. Își iubește motocicleta și spune că nimeni și nimic nu ar putea sta în calea fericirii ei. Este curajoasă și a reușit să lase mulți bărbați cu gura căscată. A demonstrat și demonstrează în continuare că pasiunea nu are limite.

MOTORXPERT:  Când ai descoperit pasiunea pentru motociclete?

CLAUDIA MUȘAT: Încep prin a vă spune că am vârsta de 42 de ani și nu îmi este rușine să îmi spun vârsta de câte ori sunt întrebată. Mă simt ca la 25 de ani, vârsta pentru mine este doar un număr! De la vârsta de 18 ani sunt înnebunită după adrenalina oferită de mașinile cu mulți cai putere. În anul 2003 m-am hotărât să dau viață visului meu de a avea o motocicletă care să mă facă să mă simt centrul universului, a fost una din cele mai bune alegeri din viața mea!299811_297203483624709_1092647454_n

MOTORXPERT: Care a fost prima motocicletă achiziționată?

CLAUDIA MUȘAT: Recunosc că prima mea motocicletă a fost Aprilia RS 125, nu am ținut-o mai mult de o săptămână pentru că simțeam că mă mișc ca un melc cu ea… Imediat mi-am cumpărat o motocicletă Honda rr de 600 care m-a făcut să mă simt cea mai fericită ființă de pe pământ, simțeam că nu-mi mai doresc nimic de la viață în acel moment! După acea motocicletă pe care am îndragit-o foarte mult au mai urmat încă 5 motociclete pe care le-am îndrăgit în egală măsură.302241_297268063618251_409528029_n

MOTORXPERT: Ai avut parte de incidente neplăcute în trafic?

CLAUDIA MUȘAT: Dacă vă referiți la accidente vă răspund cu mare sinceritate că am trecut prin momente foarte neplăcute, dar nu au reușit să mă țină departe de această plăcere unică. Am avut o vertebră ruptă și una fisurată la coloană, ligamente rupte la claviculă, multiple fracturi și lista poate continua…:)) Au trecut, se spune că cine nu a căzut cu motocicleta o să cadă.316021_298344533510604_342315347_n

MOTORXPERT: Cum percep barbații o femeie pe o motocicletă?

CLAUDIA MUȘAT: La început bărbații cred că nu ne putem ridica la nivelul lor, dar le-am demonstrat că putem chiar să îi depășim cu mult! Când am fost provocată cu mersul pe o roată, le-am demonstrat că femeile pot lăsa mulți bărbați cu gura deschisă.558276_477475208930868_930750449_n

MOTORXPERT: Ai paricipat la competiții de moto?

CLAUDIA MUȘAT: La competiții am participat doar ca arbitru, mi-ar fi plăcut să încep să mă dau pe circuit, dar se pare că nu m-am născut în țara în care să fie sprijinit acest sport. Am arbitrat Campionatul Mondial de Stunt din România și unul din Bulgaria. Mi-a făcut o deosebită plăcere să iau parte la niște evenimente atât de importante, am cunoscut aproape toți campionii lumii din acest sport. Am practicat STUNT timp de 3 ani dar mi-am dat seama că în România nu se poate practica acest sport căruia mă dedicasem în totalitate. Numai în Bulgaria sunt 40 de stunteri, în România sunt 4 stunteri. Mi-aș dori să evolueze și în România acest sport, dar sunt șanse mici din cauza organizatorilor de evenimente moto care promovează stunterii de afară în loc să ne promoveze pe noi. Sunt multe de spus, dar prefer să le țin pentru mine pentru că nu vreau să deranjez pe nimeni. Mă bucur că mi-am îndeplinit visul de a merge pe o roată, de a face scheme foarte complexe care, poate, pentru unele persoane reprezintă doar un vis.

1234512_655631984448522_1546621175_n

MOTORXPERT: Ce părere ai despre traficul din București și despre șoferii care claxonează excesiv?

CLAUDIA MUȘAT: Traficul din București ne îngreunează foarte mult deplasarea, nu suntem respectați în trafic. Nu înțeleg de ce ne urăsc atât de mult, cu siguranță sunt și motocicliști care îi supără pe șoferi, dar nu este corect să ne bage pe toți în aceeași categorie.

11816845_1032575670087483_1548511290015670296_n

MOTORXPERT: Ce înseamnă motocicleta pentru tine?

CLAUDIA MUȘAT: Motocicleta pentru mine înseamnă foarte mult, simt că mă completează! Nu pot exprima în cuvinte ceea ce simt când sunt pe motor, nu cred că am simțit vreodată un sentiment mai plăcut! Dacă am o supărare si mă urc pe motocicletă, am senzația că îmi dă restart la inimă, scanează și curață tot ce este neplăcut în sufletul meu. Nu pot să respir fără motocicletă!

294385_297263090285415_700444556_n

MOTORXPERT: Ce te-ar determina să renunți la motocicletă în avantajul altui mijloc de transport?

MOTORXPERT: Care au fost cele mai frumoase escapade la bordul motocicletei tale?

CLAUDIA MUȘAT: Fiecare ieșire cu motocicleta este specială în felul ei. Atunci când ai prieteni adevărați lângă tine și ești pe motocicletă, simți că lumea este a ta! Am enorm de multe amintiri frumoase cu motocicleta, prefer să le păstrez în mintea mea! Marea majoritate a plimbărilor erau stabilite pe moment, mare, munte, ieșiri din țară etc. Merită încercat, nu o să regretați nicio clipă faptul că ați ales să vă cumparați o motocicletă. Mie mi-a schimbat viața!

295801_297208186957572_940465182_n

MOTORXPERT: Care sunt temerile tale legate de viața de motociclist?

CLAUDIA MUȘAT: Nu îmi este frică de nimic când sunt pe motocicletă, mă las la voia sorții! Știu că Dumnezeu mă iubește, o să mă lase pe acest pământ să dau viață tuturor viselor pe care le mai am.Trebuie să îmi îndeplinesc cea mai mare dorință a mea, de a avea o familie fericită!300089_527581643920224_1652093639_n

MOTORXPERT: Peste 10 ani te vezi tot pe motocicletă?

CLAUDIA MUȘAT: Până la 70 de ani dacă se poate, cu siguranță o să-mi iau o altă motocicletă atunci când motocicleta de viteză o să-mi dea de cap:)).O să-mi iau Ducati Diavel, o adoooor! La 60 de ani o să mă tund scurt, tatuaje gen tapet și o să fiu cea mai nebunatică motociclistă. O să mă vedeți la știrile mondene, vă promit!:)))17190343_1494479117230467_3502596003948306616_n

MOTORXPERT: O femeie frumoasă pe motocicletă trezește pasiuni. S-a intâmplat să fii „agațată” în trafic?

CLAUDIA MUȘAT: Numai eu știu ce mi-au auzit urechile, recunosc că unele sunau bine, dar unele erau porno:)). Am avut chiar și o cerere în căsătorie venind de la o persoană pe care nu o văzusem în viața mea! Per total, starea de bine, zâmbetul care nu îmi lipsește niciodată de pe buze, i se datorează motocicletei care parcă îmi dă putere să depășesc orice obstacol din viața mea. Promit iubire eternă motocicletei pentru că m-a făcut să îmi găsesc echilibrul în viață! Nu cred că cineva este în stare să-și imagineze cât de mult înseamnă motocicleta pentru mine, este aerul meu! Respectele mele pentru toți cei care îmi înțeleg sentimentul, încercați să descoperiți ce va face fericiți și urmați-vă visul!
10632864_905812076097177_61672647985021889_n

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Comunitatea moto

Tudor Aaron Istodor: teatru, film, motor.

„Suzuki Hayabusa este Sfântul Graal al motocicletelor pentru mine” – Tudor Aaron...

Comunitatea motoNoutati motoPrezentare

The Distinguished Gentleman’s Ride 2024

România, printre cele mai generoase țări implicate în strângerea de fonduri pentru...

Comunitatea motoMotociclete inediteNoutati motoPrezentareUtile

Distinguished Gentleman’s Ride, pe 19 mai la București

Evenimentul caritabil Distinguished Gentleman’s Ride va avea startul pe 19 mai, concomitent...

Comunitatea motoNoutati moto

Yamaha Scooter Day revine în România luna aceasta

Yamaha aduce împreună întreaga sa gamă de scutere pentru un eveniment de...