Home Noutati moto Test cu noile MT-07 Y-AMT și TMAX TechMax
Noutati motoRide test

Test cu noile MT-07 Y-AMT și TMAX TechMax

115


Cum e noua cutie de viteze robotizată Yamaha, care sunt noutățile MT-ului, cel mai vândut hyper-naked european, și ale TMAX-ului, cel mai cunoscut sport-scuter internațional.

Încă nu avem posibilitatea să obținem permisul moto direct pe cutie automată, cum avem pentru cel de categoria B, dar publicul pentru asemenea motociclete există deja. Vorbim de o piață nouă. Învățarea e mai ușoară fără ambreiaj, cutiile automate sunt din ce în ce mai rafinate, iar noii motocicliști sunt dispuși să îmbrățișeze tehnologia, și bling-ul bordurilor colorate, mai mult decât bătrânii conservatori (pleonasm?). Oricum ar fi, electronica și emisiile impun un curent împotriva căruia nimeni din industrie nu mai poate înota.
Honda a echipat acum 15 ani prima sa motocicletă cu DCT, trasmisie automată cu dublu ambreiaj, iar în 2024 KTM și BMW au prezentat propriile variante de cutii automate de viteze. În același an ca și concurenții săi europeni Yamaha a anunțat introducerea Automated Manual Transmission (Y-AMT ) iar în toamnă a lansat primul model echipat cu această cutie de viteze robotizată, tricilindrul MT-09.

Y-AMT Cum se simte?
La invitația Yamaha Motor Europe și cu susținerea importatorului Motodynamics Romania, am testat noul model MT-07 Y-AMT în martie acest an, la lansarea oficială din Alicante, Spania. Pe scurt sistemul Y-AMT este bine integrat, ușor de folosit și surprinzător de eficient. Această caracterizare scurtă vine de la un motociclist „conservator” și de la un șofer care a „văzut” cutii de viteze robotizate foarte ineficiente în domeniul auto.

Maneta de ambreiaj lipsește la MT-07 Y-AMT, la fel și schimbătorul de la picior, ceea ce poate crea un pic de îngrijorare la început, în lipsa unui instructaj. Treptele de viteze au ordinea schimbată, încep de la Neutru apoi urcă la 1, 2 șamd, dar acest lucru pare natural și este oricum irelevant pentru un neinițiat. Poți pleca de pe loc doar din accelerație și poți învăța sistemul din mers. E simplu. Mi-aș permite să spun chiar distractiv. Motocicleta are trei moduri de condus: D (sau Drive-ul familiar din domeniul auto), D+ și Street. Diferența dintre cele două D-uri este că primul schimbă la turații mai joase, deci e potrivit pentru mediul urban, iar D+ schimbă la turații mai înalte, fiind destinat condusului sportiv. Street este un mod complet manual care îți permite să interpretezi personal „turația potrivită”. Schimbarea treptelor superioare se face cu un trăgaci plasat la degetul arătător al mâinii stângi, cu exact aceeași mișcare pe care ai face-o la un ambreiaj convențional. Treptele inferioare se schimbă împingând același trăgaci în față sau, mai ușor, apăsând un buton plasat la degetul mare, sub manșon. Da, devine distractiv când vezi cât de repede răspunde motocicleta. De la o atitudine rezervată poți trece la un condus sportiv cu potențial agresiv. Emoția e încă acolo cu Y-AMT Street, iar încrederea nu dispare în modul D+. Se simt zguduituri la schimbările de trepte, pentru că accelerația e menținută în permanență deschisă dar, per total, e ușor să uiți de ambreiaj.

Motocicletă veche, motocicletă nouă. 
Pe același traseu de 200 km, prin fundalul montan al stațiunii Benidorm, am testat și modelul MT-07 cu ambreiaj și cutie convenționale. Ce-ar mai fi de spus despre un motor din 2014 care a primit un face-lift? Chiar se simte nou! Da, surpinzător, e mai ușor, mai agresiv și schimbă foarte fin. Par impresii personale dar datele tehnice confirmă: e mai ușor cu 1 kg, sunetul e redirecționat spre pilot, dinții pinioanelor cutiei de viteze sunt modificați. Senzația de ușurință (183 kg la plin) nu se datorează doar acelui minus unu (oricât de sensibil aș fi), ci și ergonomiei îmbunătățite, înălțimii mici (805 mm) și rezervorului mai îngust. Agresivitatea o pun pe seama noului design al cutiei filtrului de aer, care, la accelerare, redirecționează, prin cele patru deschizături din ornamentul central al rezervorului, sunetul spre pilot. Cei care vor mai multă sonorizare pot alege o tobă finală omologată Akrapovič, una dintre cele 32 de accesorii noi proiectate pentru MT-07 în 2025. Tragi foarte puțin de ambreiaj când schimbi în sus sau în jos iar schimbătorul de la picior se simte foarte fin. De unde vine senzația aceasta? Treptele 1, 2 și 3 au câte un dinte în plus pe pinion, iar 4, 5 și 6 au unghiul de înclinare al dinților modificat.

Ce mai e nou? Aproape totul: cadru nou, basculă asimetrică, furci upside-down, jug superior turnat împreună cu prinderile inferioare ale ghidonului, jante cu până la 500 g mai ușoare fiecare. Electronica e și ea nouă pe acest model de bază al producătorului japonez: ecran TFT color de 5”, plasat deasupra farului, accelerație ride by wire, moduri de condus (Sport, Street, Custom), cruise control și interconectivitate cu telefonul. Farul ciclopic nu este absolut nou la MT-07, cum nu e nici cutia automată Y-AMT, amândouă debutând anul precedent pe modelul MT-09. Liniile farului sunt intenționate să exprime mai mult „focus”, dar pentru mine rezultatul nu e foarte convingător. Design-ul, aspectul general al unei motociclete, atârnă mai greu în decizia unui cumpărător, decât detaliile tehnice interesante.

Piață veche, piață nouă. 
Cifrele de vânzări ale Yamaha MT-07 confirmă dominația de peste zece ani a acestui model pe piața europeană: deține 30% din segmentul hyper-naked (care la rândul său reprezintă 42% din piața moto) și are peste 40.000 de unități vândute doar în 2024. Este a doua cea mai vândută motocicletă din Europa.
Profilul cumpărătorului MT-07, făcut de Yamaha, arată astfel: 25-35 de ani, 40% cumpărători noi, 40% dintre cumpărători renunță la un alt model pentru a alege MT, 80% bărbați, 20% femei, majoritatea îl folosesc în oraș și câteva ieșiri de weekend. E suficient ca să domine piața încă zece ani? Nu știu dacă încă pe atât, dar cu siguranță opțiunea Y-AMT îi va acorda acestui model o șansă nouă pentru creșterea vânzărilor. S-ar putea chiar să îi ofere o piață nouă. Noii motocicliști pot susține piața cutiilor automate la fel cum vechii șoferi au susținut tranziția parcului auto urban de la majoritar pe cutie manuală la majoritar automată.
În cazul Yamaha, diferența dintre MT-07 clasic și MT-07 Y-AMT, cu cutie automată, este de doar 600 Euro, 3 kg greutate și 5 mm lățime. Acestea se datorează cutiei robotizate, mai puțin costisitoare și mai puțin voluminoase ca una cu dublu ambreiaj. Diferențele mici, tehnice și de preț, față de de modelul clasic, într-un cuvânt accesibilitatea, pot crea pentru Yamaha o piață cu totul nouă.

TMAX TechMax scuterul sport touring. 
Scuterul sport, „inventat” de Yamaha în 2001, a evoluat spre touring după părerea mea. Vârful acesta de gamă al lor a „crescut” continuu până când a devenit o motocicletă în toată regula. Deși arată inconfundabil și atrage privivile în oraș, TMAX este un vehicul foarte potrivit pentru touring, pentru drumuri făcute de plăcere în afara orașului. E ca un coupé.
TMAX se află la a 9-a generație în 2025 și a primit, ca în fiecare sezon, modificări care nu țin doar design-ul exterior. Având în vedere tradiția japoneză de îmbunătăți permanent, ceva care este deja bun, mi-a fost greu să pun degetul pe plusuri sau minusuri foarte evidente dar, în urma test ride-ului din Alicante am tras câteva concluzii despre produsul de top TMAX TechMax.
Mi-a plăcut echilibrul la viteză mică pe care îl are un vehicul atât de mare. TMAX are un motor de 560 cc, o greutate de 219 kg, o lungime de 2,2 m, o înălțime de 1,4 m și o lățime de 0,78 m. Da, este mare dar, ca un tourer bine clădit, acest lucru nu se simte deloc în mers. Nu degeaba a devenit un standard în industrie. Dar cum s-a obținut această senzație de ușurință și de echilibru la viteză mică? Dintre cele două moduri de conducere, Sport și Touring, Touring-ul a fost ajustat astfel încât să preia cu mai multă sensibilitate mișcările manșonului de accelerație, dar fără să mărească viteza la fel de mult ca modul Sport. Rețineți de aici că Touring este de fapt modul de conducere potrivit pentru mediul urban. O a doua ajustare care a contribuit la echilibrul la viteză mică a fost reducerea greutății componentelor mecanice ale ambreiajului, în special a arcurilor și a rolelor.

Controlul electronic al frânării este o noutate absolută introdusă în gama de scutere Yamaha. La modelul de anul acesta viteza roților, plus alte șase repere înregistrate de IMU (Inertial Measurement Unit), echilibrează forța aplicată cu manetele și optimizează frânarea în viraje pentru amblele roți. Practic acest sistem este echivalentul cornering ABS din gama moto.
Culoarea reprezentativă pentru acest an este Ceramic Grey, demnă de remarcat aș spune, pentru că o culoare deschisă la scutere și motociclete este potrivită pentru verile caniculare pe care le trăim în ultimii ani. Noutățile nu se opresc aici, pot să mai enumăr și manșoanele încălzite, șaua încălzită, ecranul TFT de 7’’, mai mare ca cel pentru gama MT, interconectivitatea cu telefonul, navigația Garmin, cruise control-ul , pornirea keyless și alte 14 accesorii noi din totalul de 47 disponibile.
Minusuri, cum am mai spus, greu de găsit, dar totuși poziția picioarelor poate fi doar: sus pe panourile laterale ale carenei din față, ceea ce e confortabil (similară cu poziția pe un cruiser), sau jos (ca și cum ai sta pe scaun), nu le poți retrage în spate, spre pasager, pentru că motorul este prea lat și îngustează platforma laterală. Nici motocicletele nu sunt foarte versatile când vorbim de poziția picioarelor, dar un maxi scuter crează o astfel de așteptare. Scărițele pasagerului, sau mai bine zis pasagerei, sunt la fel de simple ca la o motocicletă naked și nu sunt foarte bine incluse în design-ul exterior, dând impresia că scuterul este construit doar în jurul pilotului, deși un maxi scuter crează așteptarea că invită o parteneră în viața ta.

Șaua se deschide foarte fin cu un braț telescopic dar spațiul de sub ea nu e foarte generos, încape o cască full face cu calota în jos. Parbrizul este reglabil electric dar nicio poziție nu-ți permite să mergi cu casca deschisă. Pe autostradă, la viteză mare (175 km/h), parbrizul voblează. Nu vă temeți de acest lucru pentru că, în general, fie că vorbim de scutere sau motociclete, nu mi se pare că vreun producător a rezolvat această problemă, decât în mod excepțional. Vechiul scuter Yamaha Xcity 250, de exemplu, avea un parbriz bun: nu foarte înalt, nu foarte lat, un pic curbat în sus, era cu adevărat aerodinamic și îți permitea să mergi cu o cască open face sau una flip-up deschisă.
Per total TMAX rămâne scuterul emblematic, nu doar pentu Yamaha ci pentru toată piața de maxi scutere, iar din urmă nu vine niciun concurent care să-l detroneze. În momentul de față TMAX deține 13,6 % din piața europeană de scutere (statistici 2024), iar cifrele „din spate” sunt deopotrivă impresionante: peste 400.000 de unități vândute în întreaga lume, în 87 de țări, 340.000 doar în Europa, cele mai multe în Italia, Franța și Spania. Toate acestea în scurtul interval scurs de la începutul mileniului.

Prețuri. Disponibilitate.
Yamaha MT-07 cu ambreiaj și schimbător convențional are un preț de listă de 8.290 Euro, iar cea cu cutie automată, Y-AMT, are un preț un pic mai mare, de 8.890 Euro. Amândouă modelele de motociclete se pot achiziționa și în varianta cu putere limitată, ce poate fi condusă cu permis de categoria A2. Yamaha TMAX este disponibil la 14.290 Euro, iar vârful de gamă TMAX TechMax are prețul de 16.000 Euro. Scuterele din gama TMAX au puterea maximă de 35 kw și pot fi conduse standard cu permis de categoria A2, pentru a fi disponibile cât mai devreme (de la 18 ani) tuturor pasionaților de mersul pe două roți. Motocicletele naked și scuterul sport pe care le-am prezentat sunt, în acest moment, disponibile în România pentru test-ride și achiziție. Concluziile testelor pe care am avut privilegiul să le fac în Spania cu aceste vehicule sunt desigur subiective. Dacă doriți concluzii la fel de subiective, dar mai valoroase, mai reprezentative pentru voi și pentru nevoile voastre ca motocicliști, înscrieți-vă la un test ride la importatorul Motodynamics sau la unul din dealerii din rețeaua Yamaha România.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Ride test

King Kong, test Royal Enfield Guerrilla 450

Vine din India și se numește Guerrilla, un Royal Enfield „diferit“, care...

Noutati motoPiata moto

în Europa se vând mai puține motociclete decât în Africa!

Cu aproape 62 de milioane de motociclete, vânzările de vehicule pe două...

Noutati moto

Corleo, centaurul modern propus de Kawasaki

La Expo Osaka, Kawasaki uimește cu un cal robot alimentat de hidrogen...

Noutati motoPiata moto

Piața moto și noile taxe impuse de america

În ceea ce privește motocicletele, situația nu pare la fel de gravă...