Odată cu apropierea noului sezon moto, Honda lansează o campanie dedicată posesorilor de motociclete care vor să își pregătească vehiculul pentru primele ieșiri pe două roți. În perioada 10 martie – 10 aprilie, proprietarii de motociclete pot beneficia de verificare tehnică gratuită pentru 20 de repere esențiale, precum și de reduceri importante la piese și manoperă în rețeaua de dealeri autorizați.
Campania este gândită ca o verificare rapidă de început de sezon, menită să identifice eventualele probleme tehnice apărute în timpul perioadei de staționare din timpul iernii.
În cadrul acestei acțiuni, motocicletele sunt verificate de tehnicieni certificați Honda, care controlează gratuit 20 de puncte importante ale vehiculului. Printre acestea se numără nivelul lichidelor, eventualele pierderi de ulei sau antigel, starea suspensiilor, a sistemului de frânare și a transmisiei, dar și funcționarea elementelor electrice.
Lista verificărilor include, printre altele:
nivelul lichidelor și eventuale pierderi (motor, suspensii, antigel)
jante și anvelope
discuri, plăcuțe și furtune de frână
suspensii
kitul de transmisie
sistemul de evacuare
carene și oglinzi
levierele de frână și ambreiaj
starterul și bateria
funcționarea ambreiajului și schimbarea treptelor
eventuale zgomote ale motorului
cricul lateral sau central
claxonul și luminile
direcția motocicletei
Pe lângă verificarea gratuită, campania include și reduceri de 20% la piesele de mentenanță și mecanică Honda, precum și 10% discount la manoperă, în funcție de service-ul autorizat.
Oferta de piese acoperă o gamă largă de componente de întreținere, inclusiv:
uleiuri și filtre
discuri și plăcuțe de frână
kituri de lanț
baterii
kituri de ambreiaj
bujii, bobine de aprindere și fise
becuri și produse de îngrijire
curele variator pentru scutere
kituri de reparație pentru furcă
Reducerea se poate aplica și unor lucrări mecanice mai complexe, cu aprobarea dealerului autorizat Honda. Campania nu include însă piese de caroserie, șasiu, carene sau faruri.
După lunile de iarnă, o verificare tehnică este recomandată pentru orice motocicletă, chiar dacă aceasta nu a fost utilizată intens. Nivelurile lichidelor, starea bateriei sau a anvelopelor pot fi afectate de perioadele lungi de staționare.
Prin această campanie, Honda își propune să încurajeze motocicliștii să înceapă sezonul în condiții de siguranță, beneficiind în același timp de costuri reduse pentru lucrările de întreținere necesare.
Proprietarii de motociclete Honda sunt invitați să contacteze dealerul autorizat preferat și să programeze o vizită în service în perioada campaniei. Mai multe informații despre campanie aici.
Pasiunea pentru motociclete l-a determinat să și scrie despre ele, reușește să își transmită entuziasmul prin articolele în care transformă fiecare plimbare cu motocicleta într-o poveste interesantă. Caută în fiecare zi motociclete inedite pe care să le prezinte cititorilor. Pentru el sezonul moto nu se termină nici iarna. Pe lângă pasiunea pentru senzații tari pe două roți, activează ca voluntar de prim ajutor în cadrul programului „Există un erou în fiecare dintre voi”.
Yamaha AG 200 este una dintre cele mai populare motociclete din Africa:...
deAndrei Micu17 martie 2026Gold Wing a fost nava-amiral a gamei de modele Honda timp de...
deAndrei Micu9 martie 2026Conflictul dintre Statele Unite, Israel și Iran reaprinde tensiunile pe piețele energetice....
deAndrei Micu5 martie 2026Ducati prezintă a doua generație DesertX, modelul care a marcat intrarea oficială...
deAndrei Micu27 februarie 2026
Comentați?