E o mașină, o motocicletă sau un trike? Nu, este tuktukul care m-a dus în jurul complexului Angkor Wat, din Cambodgia.
Totul a început de la dorința de a ajunge pe continentul asiatic prima oară în viață. Explorând toate variantele, mi-a venit ideea să vizitez Cambodgia, mai ales că, acum 2 ani, a fost inaugurat un nou aeroport în Siem Reap, orașul care găzduiește complexul de temple budiste Angkor Wat (traducerea din khmeră fiind „capitala templelor”), unul dintre cele mai mari și spectaculoase situri religioase din lume. Ideea inițială, ca întotdeauna, a fost să închiriez o motocicletă cu care să explorez cât mai multe din cele 292 de temple din zonă. După ce am răscolit internetul în căutare de informații despre locurile din care puteam închiria o motocicletă potrivită fără să-mi las pașaportul ostatic, am descoperit un vehicul mult mai autentic și mai potrivit, un tuktuk. Fără să mă gândesc de două ori, l-am rezervat și am început pregătirile pentru călătorie.
Cu o lună înainte, am fost la DRPCIV să depun o cerere pentru un permis internațional, de care ai nevoie pentru a conduce în Cambodgia. În stilul caracteristic, permisul nu a ajuns la timp, (durează mai mult de o lună să obții o banală hârtie), dar compania de la care am închiriat a acceptat un permis internațional digital, care se generează în 5 minute și costă cam 20 USD. Cu viza, pașaportul și noul meu permis digital, m-am urcat în primul avion din cele trei care urmau să mă ducă în Siem Reap. După 20 de ore de zbor, în sfârșit am ajuns. Prima senzație când te dai jos din avion este că te sufoci, din cauza umidității de peste 90%. Am apucat să mă odihnesc o noapte, la aer condiționat, iar a doua zi, am plecat să-mi preiau noul partener de drum.
Am ajuns la centrul de închiriere, unde mi s-a făcut rapid un instructaj și am aflat că în zonă nu există reguli de circulație. Am întrebat despre regulile de prioritate într-o intersecție, iar răspunsul a fost: „No rules, just slow down and go“. Nu a fost greu să învăț comenzile, ambreiajul fiind tot la mâna stângă, exact ca la motociclete, dar prima problemă a apărut atunci când mi-a arătat cum să verific nivelul uleiului, moment în care joja de ulei s-a rupt și a căzut în motor. După ce au realizat că trebuie să îi desfacă motorul, au sunat pe cineva care mi-a adus un alt tuktuk. Am primit cheile și am plecat fericit cu noul meu tovarăș de drum. Este vorba despre un Bajaj Maximatuk, un vehicul cu trei roți, echipat cu un motor de 236 cm3 în patru timpi alimentat exclusiv cu GPL.
Când am văzut schimbătorul de viteze prima oară, m-am simțit ca pe Carpați, fiind foarte asemănător. Este poziționat pe manșonul din stânga, tragi în jos pentru treapta întâi și împingi în sus pentru celelalte trei. Dacă ți s-a părut vreodată greu să găsești punctul mort la motocicletă, nu ai condus un Maximatuk. Frânele cu tambur sunt acționate de o pedală aflată în partea dreaptă, pe care trebuie să o „pompezi“ ca să reușești să te oprești în mai puțin de 5 zile lucrătoare. Nu era cel mai întreținut vehicul, dar eu eram fericit că conduceam un tuktuk pe străzile din Cambodgia.
În prima zi de călătorie, am plecat spre cel mai mare templu din complex, Angkor Wat. Pe acest drum am luat primul contact cu traficul din zonă, care, la prima vedere, părea foarte haotic, dar era un fel de haos controlat. Deși nu existau reguli, iar în intersecții, spuneai un Doamne ajută și te băgai printre roiurile de scutere care apăreau din toate părțile, nu se auzea niciun claxon. În tot acest haos există armonie și înțelegere între șoferi, fapt de care m-am convins atunci când motorul mi-a murit în mijlocul unei intersecții mari și nu a vrut să mai pornească timp de câteva minute. Nimeni nu m-a claxonat, nimeni nu m-a înjurat, oamenii își vedeau de treburile lor și mă ocoleau. Puteți să vă imaginați cum ar fi fost situația asta în București? Aș fi plecat de-acolo cu frigiderul plin. Fix această înțelegere m-a făcut să mă simt în siguranță pe drumurile lor. Așadar, am supraviețuit primului meu drum, iar după două filtre care verificau biletele, am ajuns la Angkor Wat, urmând ca în următoarele zile să explorez mai multe temple de pe cele două circuite de vizitare, unul mare (30 km) și altul mic (50 km).
Orașul Angkor a servit drept centru regal din care o dinastie de regi khmeri a condus unul dintre cele mai mari, mai prospere și mai sofisticate regate din istoria Asiei de Sud-Est. De la sfârșitul secolului al IX-lea până la începutul secolului al XIII-lea, au fost realizate numeroase construcții, cea mai notabilă fiind Angkor Wat. Acesta a fost construit de Suryavarman al II-lea ca un vast templu funerar în care urmau să fie depuse rămășițele sale. Se crede că construcția a durat aproximativ trei decenii. Toate motivele religioase originale sunt hinduiste, iar templul a fost dedicat zeului Vișnu. Cele cinci turnuri centrale ale Angkor Wat simbolizează vârfurile muntelui Meru, care, conform mitologiei hinduse, este locul de reședință al zeilor. Se spune că muntele e înconjurat de un ocean, iar șanțul enorm al complexului sugerează oceanele de la marginea lumii. Un pod de 188 de metri permite accesul la sit. La templu se ajunge trecând prin trei galerii, fiecare separată de o pasarelă pavată. Pereții templului sunt acoperiți cu basoreliefuri de foarte bună calitate, reprezentând zei hinduși și scene khmere antice, precum și scene din Mahabharata și Ramayana. În secolul al XX-lea au fost întreprinse diverse programe de restaurare, dar acestea au fost suspendate pe fondul tulburărilor politice care au cuprins Cambodgia în anii 1970. Atunci când lucrările au fost reluate, la mijlocul anilor 1980, reparațiile necesare au fost ample, unele secțiuni trebuind să fie dărâmate și reconstruite. În 1992, complexul Angkor, care include Angkor Wat, a fost desemnat sit al patrimoniului mondial de către UNESCO și a fost imediat adăugat pe lista locurilor aflate în pericol. În anii care au urmat, eforturile de restaurare au crescut, iar în 2004, Angkor a fost scos de pe lista siturilor în pericol. Complexul de temple apare pe steagul cambodgian.
După ce am vizitat obiectivul principal, am continuat circuitul mare, îndreptându-mă spre următoarele temple, care sunt mai mici, dar la fel de spectaculoase. Nu recomand să plănuiți a vizita foarte multe temple într-o zi, temperaturile de peste 40 de grade, soarele și umiditatea devenind insuportabile după câteva ore. De asemenea, trebuie neapărat să îți iei cu tine cât mai multă apă, fiindcă transpiri atât de mult, încât tricoul devine fleașcă după primele 10 minute de stat afară. După o jumătate de zi de vizitat, am pornit înapoi spre Siem Reap, în căutarea unui aer condiționat. Am intrat în oraș fix la ora de vârf, așa că haosul din trafic era amplificat. Am oprit la semafor într-o intersecție, fiindcă era roșu, dar am fost surprins că mașinile din spatele meu mă ocoleau, ca să traverseze intersecția.
După câteva ore în care mi-am revenit în camera de hotel răcoroasă, am decis să explorez orașul Siem Reap pe timp de noapte. Orașul nu este foarte mare, iar majoritatea drumurilor secundare sunt neasfaltate. Principala atracție de noapte este Pub Street, o stradă lungă, plină de baruri, cluburi și magazine, așa că există distracție pentru cei mai petrecăreți. După ce am trecut prin roiul de șoferi de tuktuk care așteptau clienți în capul străzii, am avut un șoc când am văzut prețurile primului restaurant. Deși eram pe cea mai turistică stradă din oraș, un fel de mâncare consistent costa între 2 și 4 dolari, o bere, 50 de cenți, iar un cocktail, un dolar. O altă atracție ar fi Old Market, unde găsești de toate, de la tricouri de un dolar până la statui uriașe ale lui Buddha.
În următoarea zi, m-am trezit de dimineață și m-am apucat să verific tuktukul înainte de drum. Am început cu nivelul uleiului, care era la minim, iar eu nu aveam ulei. Într-un final, am găsit un mecanic moto, care nu vorbea engleză, dar am reușit să ne înțelegem prin semne și mi-a vândut o sticlă de ulei. După ce am completat uleiul, am plecat spre un sanctuar de elefanți aflat la 50 km de Siem Reap, unde poți hrăni elefanții. Atenție, un sanctuar unde elefanții nu erau călăriți de turiști, ca în multe locuri din Thailanda, ci un loc unde trăiau liniștiți. Am fost puțin intimidat când am văzut că un elefant era de trei ori mai mare decât tuktukul meu, dar am aflat că, de fapt, sunt foarte prietenoși. Un sanctuar de elefanți este de neratat într-o aventură moto din Cambodgia.
Un alt obiectiv la care merită să te oprești, în apropierea orașului Siem Reap, ar fi muzeul minelor. Acolo, am aflat că țara este unul dintre cele mai minate teritorii din lume, cu milioane de mine terestre și muniții neexplodate, care au ucis peste 60.000 de oameni începând din 1970. Mai mult de 530 de kilometri pătrați trebuie încă curățați de mine și muniție. Ideea unui muzeu al minelor antipersonal și a unei instalații de ajutorare a venit de la Aki Ra, un fost copil-soldat. După ani de lupte, acesta s-a întors în satele în care plantase mii de mine în calitate de soldat și a început să le îndepărteze manual și să le dezamorseze cu unelte artizanale. În casa lui, a expus câteva dintre obiectele pe care le-a securizat și le-a cerut turiștilor un dolar pentru a le vedea. Acest prim muzeu improvizat a fost deschis în 1997.
.
Deși sunt destul de mulți turiști, Cambodgia rămâne relativ necunoscută, și asta o face autentică. Dacă te gândești să pleci într-o aventură moto în Angkor Wat, am câteva recomandări. Prima este să ai la tine dolari americani, în țară fiind folosite două monede, rielul cambodgian și dolarul american. Dacă plănuiești să plătești cu cardul, îți poți lua gândul de la asta, singurul POS pe care l-am văzut era în aeroport. În plus, nu uita, fiind cetățean român, ai nevoie de viză pentru intrarea în țară, pe care o poți obține online și care costă 35 de dolari. Cel mai important, ai nevoie de internet, nu cumpăra pachete eSIM înainte să ajungi, fiindă un SIM local costă 5 dolari.
Comentați?