Categoria Turism moto - arhiva - MotorXpert

Pierdut printre temple, Cambodgia

Andrei Micu — Mon, 20 Oct 2025 05:47:27 +0000

E o mașină, o motocicletă sau un trike? Nu, este tuktukul care m-a dus în jurul complexului Angkor Wat, din Cambodgia. Totul a început de la dorința de a ajunge pe continentul asiatic prima oară în viață. Explorând toate variantele, mi-a venit ideea să vizitez Cambodgia, mai ales că, acum 2 ani, a fost inaugurat un nou aeroport în Siem Reap, orașul care găzduiește complexul de temple budiste Angkor Wat (traducerea din khmeră fiind „capitala templelor”), unul dintre cele mai mari și spectaculoase situri religioase din lume. Ideea inițială, ca întotdeauna, a fost să închiriez o motocicletă cu care să explorez cât mai multe din cele 292 de temple din zonă. După ce am răscolit internetul în căutare de informații despre locurile din care puteam închiria o motocicletă potrivită fără să-mi las pașaportul ostatic, am descoperit un vehicul mult mai autentic și mai potrivit, un tuktuk. Fără să mă gândesc de două ori, l-am rezervat și am început pregătirile pentru călătorie. Cu o lună înainte, am fost la DRPCIV să depun o cerere pentru un permis internațional, de care ai nevoie pentru a conduce în Cambodgia. În stilul caracteristic, permisul nu a ajuns la timp, (durează mai mult de o lună să obții o banală hârtie), dar compania de la care am închiriat a acceptat un permis internațional digital, care se generează în 5 minute și costă cam 20 USD. Cu viza, pașaportul și noul meu permis digital, m-am urcat în primul avion din cele trei care urmau să mă ducă în Siem Reap. După 20 de ore de zbor, în sfârșit am ajuns. Prima senzație când te dai jos din avion este că te sufoci, din cauza umidității de peste 90%. Am apucat să mă odihnesc o noapte, la aer condiționat, iar a doua zi, am plecat să-mi preiau noul partener de drum. Am ajuns la centrul de închiriere, unde mi s-a făcut rapid un instructaj și am aflat că în zonă nu există reguli de circulație. Am întrebat despre regulile de prioritate într-o intersecție, iar răspunsul a fost: „No rules, just slow down and go“. Nu a fost greu să învăț comenzile, ambreiajul fiind tot la mâna stângă, exact ca la motociclete, dar prima problemă a apărut atunci când mi-a arătat cum să verific nivelul uleiului, moment în care joja de ulei s-a rupt și a căzut în motor. După ce au realizat că trebuie să îi desfacă motorul, au sunat pe cineva care mi-a adus un alt tuktuk. Am primit cheile și am plecat fericit cu noul meu tovarăș de drum. Este vorba despre un Bajaj Maximatuk, un vehicul cu trei roți, echipat cu un motor de 236 cm3 în patru timpi alimentat exclusiv cu GPL. Când am văzut schimbătorul de viteze prima oară, m-am simțit ca pe Carpați, fiind foarte asemănător. Este poziționat pe manșonul din stânga, tragi în jos pentru treapta întâi și împingi în sus pentru celelalte trei. Dacă ți s-a părut vreodată greu să găsești punctul mort la motocicletă, nu ai condus un Maximatuk. Frânele cu tambur sunt acționate de o pedală aflată în partea dreaptă, pe care trebuie să o „pompezi“ ca să reușești să te oprești în mai puțin de 5 zile lucrătoare. Nu era cel mai întreținut vehicul, dar eu eram fericit că conduceam un tuktuk pe străzile din Cambodgia. În prima zi de călătorie, am plecat spre cel mai mare templu din complex, Angkor Wat. Pe acest drum am luat primul contact cu traficul din zonă, care, la prima vedere, părea foarte haotic, dar era un fel de haos controlat. Deși nu existau reguli, iar în intersecții, spuneai un Doamne ajută și te băgai printre roiurile de scutere care apăreau din toate părțile, nu se auzea niciun claxon. În tot acest haos există armonie și înțelegere între șoferi, fapt de care m-am convins atunci când motorul mi-a murit în mijlocul unei intersecții mari și nu a vrut să mai pornească timp de câteva minute. Nimeni nu m-a claxonat, nimeni nu m-a înjurat, oamenii își vedeau de treburile lor și mă ocoleau. Puteți să vă imaginați cum ar fi fost situația asta în București? Aș fi plecat de-acolo cu frigiderul plin. Fix această înțelegere m-a făcut să mă simt în siguranță pe drumurile lor. Așadar, am supraviețuit primului meu drum, iar după două filtre care verificau biletele, am ajuns la Angkor Wat, urmând ca în următoarele zile să explorez mai multe temple de pe cele două circuite de vizitare, unul mare (30 km) și altul mic (50 km). Orașul Angkor a servit drept centru regal din care o dinastie de regi khmeri a condus unul dintre cele mai mari, mai prospere și mai sofisticate regate din istoria Asiei de Sud-Est. De la sfârșitul secolului al IX-lea până la începutul secolului al XIII-lea, au fost realizate numeroase construcții, cea mai notabilă fiind Angkor Wat. Acesta a fost construit de Suryavarman al II-lea ca un vast templu funerar în care urmau să fie depuse rămășițele sale. Se crede că construcția a durat aproximativ trei decenii. Toate motivele religioase originale sunt hinduiste, iar templul a fost dedicat zeului Vișnu. Cele cinci turnuri centrale ale Angkor Wat simbolizează vârfurile muntelui Meru, care, conform mitologiei hinduse, este locul de reședință al zeilor. Se spune că muntele e înconjurat de un ocean, iar șanțul enorm al complexului sugerează oceanele de la marginea lumii. Un pod de 188 de metri permite accesul la sit. La templu se ajunge trecând prin trei galerii, fiecare separată de o pasarelă pavată. Pereții templului sunt acoperiți cu basoreliefuri de foarte bună calitate, reprezentând zei hinduși și scene khmere antice, precum și scene din Mahabharata și Ramayana. În secolul al XX-lea au fost întreprinse diverse programe de restaurare, dar acestea au fost suspendate pe fondul tulburărilor politice care au cuprins Cambodgia în anii 1970. Atunci când lucrările au fost reluate, la mijlocul anilor 1980, reparațiile necesare au fost ample, unele secțiuni trebuind să fie dărâmate și reconstruite. În 1992, complexul Angkor, care include Angkor Wat, a fost desemnat sit al patrimoniului mondial de către UNESCO și a fost imediat adăugat pe lista locurilor aflate în pericol. În anii care au urmat, eforturile de restaurare au crescut, iar în 2004, Angkor a fost scos de pe lista siturilor în pericol. Complexul de temple apare pe steagul cambodgian. După ce am vizitat obiectivul principal, am continuat circuitul mare, îndreptându-mă spre următoarele temple, care sunt mai mici, dar la fel de spectaculoase. Nu recomand să plănuiți a vizita foarte multe temple într-o zi, temperaturile de peste 40 de grade, soarele și umiditatea devenind insuportabile după câteva ore. De asemenea, trebuie neapărat să îți iei cu tine cât mai multă apă, fiindcă transpiri atât de mult, încât tricoul devine fleașcă după primele 10 minute de stat afară. După o jumătate de zi de vizitat, am pornit înapoi spre Siem Reap, în căutarea unui aer condiționat. Am intrat în oraș fix la ora de vârf, așa că haosul din trafic era amplificat. Am oprit la semafor într-o intersecție, fiindcă era roșu, dar am fost surprins că mașinile din spatele meu mă ocoleau, ca să traverseze intersecția. După câteva ore în care mi-am revenit în camera de hotel răcoroasă, am decis să explorez orașul Siem Reap pe timp de noapte. Orașul nu este foarte mare, iar majoritatea drumurilor secundare sunt neasfaltate. Principala atracție de noapte este Pub Street, o stradă lungă, plină de baruri, cluburi și magazine, așa că există distracție pentru cei mai petrecăreți. După ce am trecut prin roiul de șoferi de tuktuk care așteptau clienți în capul străzii, am avut un șoc când am văzut prețurile primului restaurant. Deși eram pe cea mai turistică stradă din oraș, un fel de mâncare consistent costa între 2 și 4 dolari, o bere, 50 de cenți, iar un cocktail, un dolar. O altă atracție ar fi Old Market, unde găsești de toate, de la tricouri de un dolar până la statui uriașe ale lui Buddha. În următoarea zi, m-am trezit de dimineață și m-am apucat să verific tuktukul înainte de drum. Am început cu nivelul uleiului, care era la minim, iar eu nu aveam ulei. Într-un final, am găsit un mecanic moto, care nu vorbea engleză, dar am reușit să ne înțelegem prin semne și mi-a vândut o sticlă de ulei. După ce am completat uleiul, am plecat spre un sanctuar de elefanți aflat la 50 km de Siem Reap, unde poți hrăni elefanții. Atenție, un sanctuar unde elefanții nu erau călăriți de turiști, ca în multe locuri din Thailanda, ci un loc unde trăiau liniștiți. Am fost puțin intimidat când am văzut că un elefant era de trei ori mai mare decât tuktukul meu, dar am aflat că, de fapt, sunt foarte prietenoși. Un sanctuar de elefanți este de neratat într-o aventură moto din Cambodgia. Un alt obiectiv la care merită să te oprești, în apropierea orașului Siem Reap, ar fi muzeul minelor. Acolo, am aflat că țara este unul dintre cele mai minate teritorii din lume, cu milioane de mine terestre și muniții neexplodate, care au ucis peste 60.000 de oameni începând din 1970. Mai mult de 530 de kilometri pătrați trebuie încă curățați de mine și muniție. Ideea unui muzeu al minelor antipersonal și a unei instalații de ajutorare a venit de la Aki Ra, un fost copil-soldat. După ani de lupte, acesta s-a întors în satele în care plantase mii de mine în calitate de soldat și a început să le îndepărteze manual și să le dezamorseze cu unelte artizanale. În casa lui, a expus câteva dintre obiectele pe care le-a securizat și le-a cerut turiștilor un dolar pentru a le vedea. Acest prim muzeu improvizat a fost deschis în 1997. . Deși sunt destul de mulți turiști, Cambodgia rămâne relativ necunoscută, și asta o face autentică. Dacă te gândești să pleci într-o aventură moto în Angkor Wat, am câteva recomandări. Prima este să ai la tine dolari americani, în țară fiind folosite două monede, rielul cambodgian și dolarul american. Dacă plănuiești să plătești cu cardul, îți poți lua gândul de la asta, singurul POS pe care l-am văzut era în aeroport. În plus, nu uita, fiind cetățean român, ai nevoie de viză pentru intrarea în țară, pe care o poți obține online și care costă 35 de dolari. Cel mai important, ai nevoie de internet, nu cumpăra pachete eSIM înainte să ajungi, fiindă un SIM local costă 5 dolari.

Reguli de circulație mai stricte în Grecia

Andrei Micu — Wed, 08 Oct 2025 13:04:32 +0000

Obligația purtării căștii și limita alcoolemiei – până acum adesea ignorate în Grecia. Însă, din septembrie 2025, autoritățile aplică măsuri foarte stricte. După declarațiile din iunie 2025, în Grecia se aplică, începând cu 13 septembrie 2025, o lege a circulației rutiere mult mai strictă, cu amenzi mari și sancțiuni severe. Cei care circulă cu mașini închiriate, motociclete sau scutere trebuie să se pregătească pentru controale mai riguroase și sancțiuni severe. Amenzi foarte mari și reținerea permisului de conducere În plus, autoritățile subliniază în mod explicit că noile reglementări mai stricte din Grecia nu numai că generează costuri, dar pot duce și la întârzieri considerabile. Permisele de conducere sau plăcuțele de înmatriculare sunt adesea reținute timp de săptămâni întregi. Acest lucru poate afecta întreaga ședere, indiferent dacă este vorba de o vacanță sau de o călătorie de afaceri. Amendă de până la 8.000 de euro și retragerea permisului de conducere pe o perioadă de 4 ani Începând cu 13 septembrie 2025, amenzile în Grecia vor începe de la 100 de euro dacă limita este depășită cu mai mult de 20 km/h. În cazul depășirii cu mai mult de 50 km/h, amenda va fi de cel puțin 350 de euro, ajungând adesea chiar la 700 de euro, însoțită de suspendarea permisului de conducere pentru 60 de zile. Cei care circulă cu peste 200 km/h se pot aștepta la amenzi de până la 8.000 de euro și suspendarea permisului de conducere pentru până la 4 ani. Conducerea motocicletelor sau scuterelor fără cască Printre infracțiunile tipice care sunt acum pedepsite mult mai sever în Grecia – atât pentru localnici, cât și pentru turiști – se numără conducerea motocicletelor sau scuterelor fără cască. Se aplică amenzi de până la 2.000 de euro. Alcoolemie zero pentru motocicliști și scuteristi Limitele de alcoolemie sunt acum sancționate mai sever în Grecia. Pentru șoferii de autoturisme se aplică o limită de 0,5 % alcool în sânge, iar pentru șoferii începători, motocicliști, scuteristi și șoferi profesioniști se aplică o interdicție absolută de consum de alcool. Sancțiunile sunt eșalonate: între 0,5 și 0,8 % alcool în sânge se aplică o amendă de 350 de euro și 30 de zile de suspendare a permisului de conducere. Între 0,8 și 1,1 % alcoolemie, amenda crește la 700 de euro și 90 de zile de suspendare a permisului de conducere. De la 1,1 % alcoolemie, amenda este de cel puțin 1.200 de euro, plus 180 de zile de suspendare a permisului de conducere și retragerea plăcuțelor de înmatriculare. Sunt posibile chiar și pedepse cu închisoarea. Monitorizarea strictă a noilor reglementări în Grecia Autoritățile elene monitorizează intens noile reglementări. Poliția utilizează din ce în ce mai mult metode digitale, cum ar fi camerele fixe și scanerele de plăcuțe de înmatriculare. Se utilizează chiar și drone. În cazul infracțiunilor grave, autoritățile elene rețin imediat permisul de conducere. Restituirea se face numai după expirarea perioadei de suspendare și după plata amenzii la secția de poliție competentă. Cei care au părăsit deja Grecia trebuie să se aștepte la întârzieri suplimentare. Nu este posibilă trimiterea permisului direct la domiciliu. Obligația de a purta cască adesea ignorată în Grecia Până acum, acest lucru nu s-a datorat lipsei obligației de a purta cască, deoarece aceasta este în vigoare în Grecia încă din 1992 . Cu toate acestea, în afara marilor metropole Atena și Salonic, aceasta a fost considerată mult timp de către motocicliști mai degrabă o recomandare bine intenționată, dar enervantă, și a fost ignorată în consecință. Și asta în ciuda faptului că amenda pentru conducerea fără cască de protecție în Grecia era deja de 350 de euro. Însă acum, atât guvernul elen, cât și inițiativele private doresc reducerea semnificativă a numărului de accidente și victime. Încă de la sfârșitul anului 2024, se cere ca benzinăriile să nu mai vândă benzină motocicliștilor care circulă fără cască. Motivul este un accident tragic petrecut în Creta, în care proprietarul unei benzinării a pierdut un membru apropiat al familiei, care circula fără cască, și care a lansat inițiativa „fără cască, fără benzină”.

Înconjurat de Marea Mediterană, Moto travel Malta

Andrei Micu — Tue, 11 Mar 2025 13:34:16 +0000

Istorie, plaje și restaurante cu stele Michelin în palate din secolul al XVII-lea. Am făcut înconjurul Maltei, evident pe un scuter de 125 cm3. Vreau să declar că Malta este o insulă mediteraneeană frumoasă, demnă de vizitat. De la sentimentul unic al întâlnirii dintre Europa și Orientul Mijlociu până la mâncare și peisaje, Malta nu seamănă cu nicio altă destinație pe care am vizitat-o. Prima mea vizită în Malta, din 2023, a fost spontană și foarte scurtă, totul datorită unui bilet de avion la ofertă. Așa că am decis să revin, ca să o explorez ca la carte, în stilul meu caracteristic, pe scuter. Aventura a început la singurul aeroport din Malta, unde mă așteptau un Kymco Agility 125 cu vreo 12 mii de kilometri la bord și o cască fabricată din cel mai fin plastic chinezesc, atunci a apărând și prima mea problemă: „Unde pun trolerul pe scuter?“ Evident, nu era prima oară când întâmpinam această situație, așa că am găsit rapid o soluție: în spațiul de la picioare, bagajul încăpea perfect. Fericit că am rezolvat problema, „am dat o cheie“ noului meu partener de drum și am pornit cu zâmbetul pe față spre Capitală. Chiar înainte să ies din parcare, m-am oprit să mă întreb de ce toate mașinile mergeau pe contrasens, dar, în scurt timp, mi-am amintit că sunt într-o țară din UE care a fost în trecut sub ocupație britanică, așa că problema era la mine. [caption id="attachment_59611" align="alignnone" width="2560"] Valletta[/caption] Valletta este capitala Maltei și una dintre cele mai mici capitale din Europa (și cea mai sudică), iar multe clădiri au un puternic caracter baroc. Orașul e construit pe un deal, așa că este plin de străzi înguste și abrupte. Nici nu apuci să intri în Capitală, că deja te simți ca într-un muzeu în aer liber. Există trei orașe aproape lipite, Valletta, Silema și St. Julians. Valletta e orașul istoric, plin de clădiri vechi, catedrale și muzee. În afară de zgomotele de la terasele de pe străzile înguste, seara este foarte liniștit. Pe de altă parte, Silemaest e mai degrabă un oraș pentru divertisment, fiind plin de cluburi, baruri și restaurante – aici trebuie să vii dacă ești fan al vieții de noapte. Dacă ai noroc, reușești să prinzi în portul din Valleta Șoimul Maltez, care este unul dintre cele mai mari iahturi private din lume, construit inițial pentru afaceristul Tony Perkins și amintește de ambarcațiunile secolului al XIX-lea. [caption id="attachment_59609" align="alignnone" width="2560"] Șoimul Maltez[/caption] După ce am explorat cu scuterul toate străduțele înguste a celor trei orașe, am pornit spre Melieha, care este aproape cel mai nordic oraș al insulei, situat într-o zonă rurală și o destinație populară pentru localnici. Sudul și nordul Maltei sunt conectate de autostrăzi care uneori au bifurcații chiar și de șase-șapte benzi la ieșirile din orașe, ceea ce poate fi puțin dezorientant. Ei o numesc „autostradă“, dar limita de viteză este de maximum 80 km/h, și pe unele porțiuni, e 60 km/h, deci al meu Kymco a făcut inclusiv depășiri. Totuși, drumul către Melieha este pe malul mării și e superb. Primul sens giratoriu întâlnit de când conduceam pe stânga a fost puțin derutant, dar maltezii s-au pregătit pentru turiștii europeni și au pus foarte multe semne care să te îndrume pe sensul corect de mers. Pe arterele principale, în zonele cu limitare de viteză sunt destul de multe radare fixe. [caption id="attachment_59607" align="alignnone" width="2560"] Melieha[/caption] Am decis să petrec o noapte aici, pentru că am ajuns chiar de Santa Marija, sărbătoare în care multe dintre micile orașe și sate malteze petrec. Este sărbătorită cu multă veselie (sau „briju“, cum spun localnicii). Satele sunt împodobite în culorile specifice sărbătorii, cu decorațiuni pe străzi, standuri cu mâncare malteză, formații care cântă, muzică live, activități organizate și multe altele. Gândiți-vă la un minifestival planificat timp de luni de zile cu mult entuziasm în diferite localități, toate oferind o notă aparte festivităților. [caption id="attachment_59604" align="alignnone" width="1920"] Melieha[/caption] Nu pot să uit nici de artificiile pe care le-am văzut toată noaptea din balcon. După o seară de dansat cu localnicii, m-am pregătit de drum, dar înainte de plecare mi s-a făcut foame. Surpriză, totul era închis, fiindcă toți localnicii au petrecut până târziu la fiestă. Înfometat, dar cu rezervorul plin la Kymco, am plecat spre cel mai nordic punct al insulei, unde am parcat scuterul și am urcat pe o barcă ce urma să mă ducă la Blue Lagoon, un golf conservat între Comino și micuța insulă Cominotto. Țara are trei insule, cea principală fiind Malta, iar celelalte două, Comino și Gozo. Insula Comino se află între Malta și Gozo, și are o suprafață de 3,5 km2. Laguna Albastră este un golf conservat cu apă cristalină. Barca în care am urcat m-a dus prin peșterile insulei Comino, cu o oprire finală pentru o baie în Laguna Albastră. [caption id="attachment_59598" align="alignnone" width="2560"] Laguna Albastră[/caption] Gozo Mai rurală decât insula Malta, Gozo are o populație de 31.000 de locuitori. Insula găzduiește unele dintre cele mai vechi structuri religioase din lume, templele Ggantija, și are nisipuri de un roșu portocaliu spectaculos. Din nordul insulei Malta există un feribot de mașini care circulă o dată la 45 de minute. Evident, am depășit toată coada de mașini care așteptau la îmbarcare, motocicletele având prioritate la feribot. Când te îmbarci nu este nevoie să ai bilet, acestea se cumpără doar la stațiile de taxare de la întoarcerea din Gozo. Biletul dus-întors m-a costat 8 euro, pentru mine și pentru scuter. Trecerea durează aproximativ 25 de minute, și nu ai voie să rămâi lângă motocicletă. Toți pasagerii trebuie să urce pe puntea superioară, de unde priveliștea este superbă. Există un restaurant și un magazin în feribot, așa că poți să admiri priveliștea cu o cafea în mână. Chiar dacă parcasem scuterul pe cricul central, la fiecare val mai mare mă întrebam dacă o mai fi rămas în picioare, așa că n-am putut sta liniștit tot drumul. În sfârșit, feribotul s-a oprit la terminalul din Gozo și am ajuns la al meu Kymco, care încă era în picioare. I-am dat o cheie și am pornit spre prima mea destinație de pe insulă. [caption id="attachment_59602" align="alignnone" width="2560"] Gozo ferry[/caption] Acesta a fost momentul în care am descoperit cât de rele sunt condițiile pe drumurile din Gozo. Inclusiv drumurile principale sunt asfaltate foarte prost și pline de gropi, iar de multe ori, ca să ajungi la destinație singura variantă sunt drumurile neasfaltate. Pe puținele dealuri din Gozo sunt multe ace de păr comparabile cu cele din Pasul Stelvio, dar neasfaltate și mult mai abrupte, în care dacă ai ghinionul să te întâlnești cu o mașină se complică lucrurile. Poate pentru o motocicletă în toată firea nu ar fi fost o problemă, dar pentru cei 9 cai ai vechiului Kymco a fost o problemă, fiind nevoit să mă întorc ca să îmi iau avânt atunci când mă opream, pentru că scuterul nu avea putere să urce. Drept urmare, nu este chiar un traseu potrivit pentru un începător. Pentru a ajunge în satul în care eram cazat, Xaghra, fiindcă drumul principal era închis, singura variantă a fost un traseu neasfaltat, cu ace de păr. Chiar la recepția hotelului, am auzit o discuție despre cum șoferii de Bolt refuză toate cursele în zonă, fiindcă nu vor să conducă pe drumul ocolitor. Am scăpat de trolerul pe care îl transportam pe scuter și am pornit spre Ramla Beach, considerată una din cele mai frumoase plaje din Malta, fiindcă este una din puținele cu nisip de pe ambele insule. Ramla Bay din Gozo este cunoscută ca „plaja roșie” în malteză, datorită nisipului său roșiatic. Din Ramla Bay, am pornit pe unul din cele mai frumoase drumuri de pe Gozo, la bazinele de sare. Acesta e un drum pe malul mării, lângă care bazine pătrate de mică adâncime rețin apa de mare, care, sub soarele și îmbrățișarea neîncetată a vântului, se evaporă, lăsând în urmă sare cristalină. Este un drum care merită parcurs, deși e în stare proastă, iar atunci când bate vântul, apa din mare ajunge de multe ori pe stradă. O altă problemă ar fi praful care se împrăștie atunci când bate vântul, mai ales că nu am avut o cască integrală, așa că la viteze de peste 30 km/h oră deja îmi intra nisip în ochi pe sub vizieră. Acest drum duce la Ta Pinu, o bazilică romano-catolică mică și sanctuar național, care are o arhitectură deosebită. [caption id="attachment_59610" align="alignnone" width="2560"] Ta Pinu[/caption] Am terminat cu nordul insulei Gozo, așa că am luat-o înapoi spre sud, ca să explorez capitala insulei Victoria și templele megalitice, și m-am urcat pe feribot înapoi spre insula Malta, ca să vizitez Mdina, una dintre cele mai populare destinații turistice din Malta, deoarece nu există nicăieri un loc ca acesta. Situat pe vârful unui deal care domină o mare parte din Malta, este un oraș medieval fortificat, închis în bastioane, mic, dar bogat în istorie. Coborând din Mdina spre sud, drumul este decent spre Grota Albastră, în care poți intra cu barca. Ultima mea destinație a fost St. Peters pool, una din cele mai frumoase piscine naturale din lume, aflată în sudul insulei Malta. Închiriere motocicletă Cu ceva timp înainte de călătorie, am tot căutat un loc de încredere pentru închirierea unui scuter. După destul de mult timp de căutări, am găsit doar prețuri exagerate, recenzii negative și depozite de 500 de euro (pentru scutere care nici nu mai valorau atât), pe care oamenii acuzau că nu le-au mai recuperat. Cea mai ciudată țeapă am găsit-o în termenii de închiriere a unei mari companii: „wet seat tax, 50 Euro“. Practic, dacă ploua și aduceai scuterul cu șaua udă, erai taxat cu 50 de euro din depozit, fapt confirmat în recenzii. În final, am găsit o companie mică, fără nici o recenzie sub 5 stele, Scooter hiring Malta, unde, pe lângă faptul că un depozit nu a fost necesar, patronul, Gordon, mi-a adus personal scuterul, iar pe parcurs nu au apărut taxe suplimentare ascunse, drept urmare o recomand cu toată încrederea. Motocicletă recomandată După cum spuneam, drumurile din Malta nu sunt cele mai bune, iar cele din Gozo sunt un dezastru. La orice plajă ai vrea să ajungi, este imposibil să nu întâlnești o porțiune de drum neasfaltat. Traseul e realizabil cu orice motocicletă/scuter, dar aș recomanda una mai serioasă dacă vrei să mergi în confort maxim. Este adevărat, te va costa de două ori mai mult decât un scuter.

Aventuri la Marea Neagră, Moto travel Bulgaria

Andrei Micu — Fri, 14 Feb 2025 16:51:54 +0000

Chiar la sfârșit de sezon, am pornit din București pe un scuter de doar 125 cm3 până la cel mai sud-estic punct al Uniunii Europene din Europa Continentală, chiar la granița cu Turcia. Partenerul meu de drum a fost Zontes M125, un scuter de oraș cu aproape 15 cai, care a ieșit din zona de confort cale de 1000 km. Cu toată granița sa estică la Marea Neagră, Bulgaria oferă o gamă variată de plaje pentru toate gusturile. De la nisipuri izolate și neatinse, perfecte pentru iubitorii soarelui, până la baruri pe plajă pline de viață, cu o atmosferă de petrecere, există o mulțime de variante pentru relaxare și distracție de-a lungul coastei lungi de aproape 400 km. Prin urmare, o vacanță mai lungă sau mai scurtă ori pur și simplu o călătorie de weekend ni s-a părut o idee bună. Călătoria a început în București și a continuat cu trecerea graniței la Giurgiu. Deși există varianta pe autostradă până la Varna, interesul meu era să le evit complet și să mă axez pe sudul litoralului bulgăresc, mai pustiu. Așa că am plecat spre Nesebar pe loeaua cu o bandă pe sens care trece prin Șumen, Riș și Nesebar. Prima porțiune, până la Șumen, este destul de monotonă, un drum destul de drept și foarte denivelat, unde, cu viteza de croazieră de 90 km/h, am ținut cam greu pasul cu traficul. Totuși, odată ce treci de Șumen, drumul începe să arate promițător, urcând dealuri cu priveliști frumoase și cu viraje care te țin în priză, dar pe care nu e indicat să îți testezi limitele, din cauza gropilor și nisipului de pe carosabil. Șoseaua duce în Sunny Beach, unde am făcut prima oprire. Totul în Sunny Beach este centrat în jurul turismului, iar localitatea se simte mai mult ca un bâlci decât ca un oraș. Este o stațiune destul de nouă, care a fost construită de la zero încă din anii 1960, așa că nu prea are legătură cu alte părți ale Bulgariei. Există o plajă cu nisip moale, o mulțime de lucruri de făcut și locuri unde se poate mânca și bea. În Sunny Beach și în împrejurimi se găsesc multe locuri de cazare, de la case de oaspeți confortabile și prietenoase la hoteluri uriașe și luxoase, care oferă divertisment 24 de ore din 24 pentru turiști. Este mai degrabă o stațiune de distracție decât o destinație pentru relaxare. Pentru iubitorii vieții de noapte există o mulțime de cluburi și baruri deschise nonstop, așa că merită oprit acolo. După ce mi-am încărcat bateriile în Sunny Beach, sau măcar am încercat, am pornit spre următoarea destinație. Măcar nu a trebuit să merg mult, fiindcă Nesebar este aproape legat de Sunny Beach. Nessebar a fost cândva un important oraș comercial și parte a Ligii Deliene, o alianță a statelor grecești antice. În secolele următoare, a rămas un punct de legătură strategic pentru culturile care au trecut prin acest loc pivotal. Astăzi, rămășițele epocilor prin care a trecut sunt reprezentate de clădiri din Imperiul Bizantin și Evul Mediu. Orașul istoric reflectă toate etapele de dezvoltare a stilurilor arhitecturale din Balcani, iar labirintul de străzi pietruite încurajează rătăcirea fără țintă prin acest loc aflat pe o mică peninsulă stâncoasă care se întinde în Marea Neagră. Odată ce intrați pe poarta îngustă din zidul cetății antice, vă veți afla într-un cartier remarcabil, cu amintirile a mii de ani de civilizație. Atmosfera comercială este întreținută de vânzătorii ambulanți care vând obiecte de artă și artizanat în tot orașul. După o cafea băută în Nesebar, am pornit spre sud pe I-9, un drum de două benzi pe sens, care avea să mă ducă până în Burgas. Burgas e un loc minunat, plăcut pentru a fi pur și simplu. Aici este distractiv să trăiești ca un localnic, deoarece există un echilibru perfect între activitățile de zi cu zi și o mulțime de lucruri interesante de văzut și de făcut. De asemenea, Burgas are mulți vorbitori de limba engleză și bancomate și un confort modern de apreciat, chiar dacă afectează puțin autenticitatea. Nu am petrecut foarte mult timp aici, ci am băgat următoarea destinație pe navigația micului Zontes și am pornit pe II-99 spre orașul meu preferat. În negura timpului și soarele verii Am ajuns în Sozopol, care este considerat cel mai vechi oraș de pe coasta bulgară a Mării Negre și unde orașul vechi a fost păstrat într-o rezervație arhitecturală. Străzile înguste din piatră străjuite de case vechi, biserici mici, galerii, mici hoteluri de tip butic și o mulțime de restaurante și magazine contribuie la autenticitate și te duc înapoi în timp. Accesul cu mașina în orașul vechi costă și este retricționat, dar cu motocicleta e gratuit. Merită mers de-a lungul zidului vechi al orașului, parțial restaurat, unde se află o promenadă pitorească, cu o priveliște uluitoare spre faleze. În afară de arhitectura medievală uimitoare, plimbându-te prin orașul vechi, dai peste ruinele medievale și antice deschise. Acestea nu sunt îngrădite și pot fi admirate gratuit. Iar dacă îți propui să petreci mai mult timp aici, există și câteva plaje frumoase, în golfulețe, amintindu-ți de priveliștile din Grecia. Drumul de două benzi pe sens se termină la ieșirea din Sozopol, iar următorul oraș care merită vizitat este clar Primorsko. E una dintre cele mai îndrăgite stațiuni de pe coasta bulgară a Mării Negre, și una dintre cele mai mari atracții de-aici este promenada de pe țărm, o zonă pietonală care se întinde de-a lungul întregii coaste a orașului și leagă cele două plaje ale sale, din nord și din sud. Totul a fost bine și frumos până la ieșirea din orașul Țarevo, unde începe un drum foarte spectaculos, dar cu o bandă pe două sensuri, și anume șoseaua spre Rezovo, cel mai sudic punct al coastei bulgare a Mării Negre și cel mai sud-estic loc populat din Bulgaria și din partea continentală a Uniunii Europene. Râul Rezovo constituie granița dintre Bulgaria și partea europeană a Turciei, iar satul cu același nume are vedere directă spre malului turcesc al râului și spre satul turcesc Beğendik. Ceea ce mi s-a părut interesant a fost amplasarea graniței. Există semne bulgărești referitoare la aderarea la UE, monumentul care marchează cel mai sud-estic punct al UE continentale, precum și steaguri mari pe cele două maluri ale râului Revezo.Deoarece orașul se află în zona de graniță, există o bază a gărzii de frontieră și puncte de control pe drumul care spre și dinspre localitate. Dar, în cea mai mare parte, este o stațiune balneară relaxată, cu plaje și restaurante frumoase. Potrivit unui bulgar cu care am vorbit, ar fi destul de ușor să înoți până în Turcia, deși există riscul de a fi amendat sau închis dacă o faci, așa că am stat cuminte. M-am văzut ajuns până la granița Turciei cu un scuter de 125 cm3, așa că era timpul să mă întorc spre casă, dar nu fără oprire pe una din cele mai frumoase plaje din sudul litoralului bulgăresc, Velleka Beach. De mâncat și de dormit Pe tot litoralul bulgăresc există o mulțime de hoteluri sau apartamente de închiriat, cele mai ieftine începând de la 20–30 de euro pe noapte, așa că nu merită venit cu cortul, luând în considerare prețurile mici. Mâncarea este foarte bună în satele mici din apropierea graniței turcești, și un fel de mâncare te costă puțin sub 10 euro. În schimb, în stațiunile mai mari, precum Sunny Beach, mâncarea lasă de dorit, iar dacă ai ghinionul meu, te poți alege și cu o toxinfecție alimentară. Bani sau card? În majoritatea localităților mari, plata cu cardul este disponibilă peste tot, așa că nu trebuie să îți faci griji de schimbatul banilor. În cazul în care trebuie să scoateți bani, atenție mare la bancomatele destinate turiștilor, care au comisioane uriașe, dar și la casele de schimb care pretind comision 0, dar au cursuri de schimb foarte proaste. Motocicletă recomandată Traseul este realizabil cu orice fel de motocicletă ai conduce, de asta am putut pleca pe un scuter de oraș fără să întâmpin probleme pe traseu și cu multe depășiri pe porțiunile virajate. Pentru cei care călătoresc pe sportive, atenție mare la abordarea virajelor cu viteză, fiindcă după multe din ele vă așteaptă gropi, nisip și radare!

O mare de insule-Reportaj de călătorie Slovenia & Croația

Andrei Micu — Wed, 04 Sep 2024 18:10:36 +0000

Drumuri virajate între golfulețe și promontorii, feriboturi și porturi de agrement într-o călătorie de-a lungul coastei Adriaticii...

După ce trecem granița la Trieste, o fâșie lungă și îngustă ne desparte de Croația. Un teritoriu cu o lățime de puțin peste 10 km, dar care permite Sloveniei, universal renumită pentru frumusețea peisajelor sale alpine, să aibă deschidere spre mare. În cale ne apar Koper, Izola și, în cele din urmă, chiar în vârful estic, orașul Piran, vârful magnific al acelui triunghi inversat care se aruncă în albastrul Mării Adriatice și care poartă numele Istria, un ținut străvechi, drag sufletului nostru datorită rădăcinilor comune pe care le avem de secole, dar care, o lungă perioadă în urma celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost tragic de îndepărtat. [caption id="attachment_59310" align="alignnone" width="2560"] Piran[/caption]

De la un feribot la altul

Din istoria care ne-a unit vreme de secole au rămas urme de o frumusețe extraordinară. Și, fără îndoială, Piran, devenit magic în roșul soarelui la apus din această după-amiază târzie, în timp ce facem fotografiile, este un exemplu magnific în acest sens. O frumusețe care continuă în drumul nostru spre sud, urmând coasta pe care sunt înșirate una după alta nenumărate splendori. La puțin peste 10 km de Piran, ajungem la pasul Sečovlje, dincolo de care intrăm în Croația. Părăsim apoi Slovenia și, odată cu ea, Uniunea Europeană, trecând pe lângă un post de frontieră precum cele care, odinioară, fragmentau călătoriile pe Bătrânul Continent. Puțin mai departe se află Umag, apoi, coborând spre sud, se înșiră unul după altul satele de la malul mării, care, datorită rădăcinilor lor în istoria Veneției, se mândresc și astăzi cu centre istorice de mare farmec. Novigrad, de exemplu, dar și mai mult Poreč, care își dispută cu Rovinj titlul de cel mai fermecător sat de la malul mării din întreaga Istrie. Datorită bazilicii eufrasiene, Poreč este înscris pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Mozaicurile sale sunt considerate printre cele mai frumoase exemplare de artă bizantină existente, rivalizând cu cele de la Ravenna, aflată la doar 100 km peste Marea Adriatică. D75 coboară spre sud urmărind din nou linia coastei, eliberându-se treptat de traficul care, mai ales în toiul sezonului estival, împreună cu căldura toridă, atenuează plăcerea de a călători. Trecem prin Vrsar, apoi, ocolind canalul Lim, care intră cale de peste 10 km în interiorul continentului, ajungem la Rovinj, a cărui istorie, iliră, romană, bizantină, venețiană, se pierde în negura secolelor. De la distanță, imaginea sa este impresionantă, aflându-se pe un promontoriu stâncos în al cărui vârf tronează clopotnița bisericii Sfânta Eufimia. [caption id="attachment_59295" align="alignnone" width="1869"] Templul lui Augustus[/caption] Cu vreo 40 km în urmă, poate că ar fi trebuit să ne îndreptăm mai întâi spre Barbariga și apoi spre Fažana, revenind pe coastă, după care urmează orașul Pula, frumos și extraordinar datorită încărcăturii istorice și descoperirilor arheologice care stau mărturie despre importanța acestui port de la Marea Adriatică încă din epoca romană. Un oraș care se caracterizează, la fel ca Roma, prin amplasarea sa pe șapte coline, amfiteatrul antic, un adevărat simbol al orașului, fiind al șaselea ca mărime din lume. După aproximativ 10 km spre sud, ajungem în vârful peninsulei Istria, protejată în cadrul Parcului natural Kamenjak, situat chiar dincolo de satul Premantura. Este un loc de un farmec aparte, unde, cu prețul foarte mic al unui bilet de acces, poți hoinări de-a lungul unor prăfuite drumuri albe, care te poartă în mijlocul naturii, inclusiv spre mare, unde stâncile înalte, albe și zimțate se scufundă în albastrul de cobalt al Adriaticii. Îndreptându-ne din nou spre nord, este timpul să părăsim Istria și să descoperim una câte una insulele care alcătuiesc arhipelagul Kvarner. Legenda spune că acest arhipelag s-a născut din împrăștierea pe mare a rămășițelor lui Apsirto, care a fost ucis și sfâșiat de sora sa, Medeea, pentru a fugi împreună cu iubitul ei, Iason, și cu fabuloasa Lână de Aur. O călătorie pe uscat și pe mare în același timp, făcută posibilă de un feribot foarte eficient, care transportă motociclete și pasageri de pe o insulă pe alta cu doar câteva kune (kuna este moneda croată). Cres este prima dintre insulele arhipelagului Kvarner pe care ajungem, îmbarcându-ne în micul port istrian Brestova. Lungă și îngustă, Cres se numără printre cele pe care le vizităm cu predilecție, sălbatică în partea de nord, fascinantă cu micile sale sate de la malul mării, cum ar fi Valun. De asemenea, nu trebuie ratat Lubenice, cocoțat în vârful unui munte, de unde priveliștea se întinde până hăt departe. Ajungem acolo mergând pe drumuri înguste, care trec printre ziduri de piatră. Un spectacol! După încă 30 km de drum – perfect și pustiu –, ajungem la Osor, cu podul său mobil care leagă Cres de Lošinj. Podul traversează canalul artificial construit în vremuri străvechi, care permite bărcilor să treacă dintr-o parte în alta a insulelor în anumite momente ale zilei. [caption id="attachment_59298" align="alignnone" width="2560"] Veli Lošinj[/caption] Mergem mai departe pe acest drum unic și superb, care, rămânând pe creastă, taie insula de la nord la sud. Aici, ajungem la Veli Lošinj, care nu trebuie ratat datorită farmecului portului său și frumoaselor golfuri, adesea încadrate de pini. Pe insula Krk, ceea ce frapează este schimbarea de vegetație care, spre deosebire de Cres, domnește în mare măsură aici. La urma urmei, este cea mai apropiată de continent dintre insulele dalmate, fiind unită cu acesta de un pod construit cu câteva decenii în urmă, ceea ce a facilitat conexiunile și traficul spre nord. Vă recomandăm o vizită în frumosul oraș Krk, unde fortăreața Frankopan, care coboară în mare, relevă imediat rolul strategic pe care acest port l-a jucat în antichitate. Stara Baška, la care se poate ajunge mergând de-a lungul coastei din vest, și Baška sunt două destinații care nu trebuie ratate, mai ales cea din urmă. Ajungem acolo pe un drum care urmează cursul râului, la capătul căruia ne așteaptă o frumoasă plajă cu pietriș și o mare cristalină. Și unde ne desfătăm privirea cu farmecul sălbatic al insulei Prvić, aflată în fața noastră. Urmează cea mai lungă călătorie cu feribotul (aproximativ o oră și jumătate), care ne duce la Rab, antica Arba, unde debarcăm în portul Lopar. Este insula natală a lui San Marino, pietrarul dalmațian care, prin puterea credinței, a fondat de cealaltă parte a Adriaticii cea mai veche republică din lume, care îi poartă cu mândrie numele. Dar adevărata splendoare a acestei insule este orașul cu același nume, Rab, care se află pe un promontoriu fortificat, dominat de patru clopotnițe elegante. Înconjurată de ziduri, ascunde comori de o frumusețe rară și o faleză de pe care, cu ajutorul scărilor și al unui echipament adecvat, este posibil chiar să se coboare în apă, pentru o baie răcoritoare. Având în vedere că are o lungime de puțin peste 20 km, durează puțin până ajungi în portul Mišnjak, iar de-acolo, pe continent. Dar apoi mergi doar câțiva kilometri, pentru că la Prizna urci din nou pe feribot, după care debarci pe insula Pag, ultima dintre insulele vizitate de noi și una dintre cele mai fascinante datorită reliefului său accidentat. Renumită de secole pentru producția de sare, Pag este o insulă lungă (57 km) și îngustă (între 2 și 10 km) și are o istorie străveche. Din 1968, e legată de continent printr-un pod numit Paški, care practic a schimbat viața de pe insulă

Dragoste la prima vedere

Zadar, aflat la aproximativ 30 km distanță, este o adevărată bogăție în privința dovezilor istorice și arheologice păstrate aici, la fel ca și Trogir, aflat la 130 km spre sud, unde ajungem urmând frumoasa coastă presărată cu insule și faleze. Este suficient să rătăcești pe străzile sale înguste pentru a te îndrăgosti de Trogir. Tot aici începe și „Golful Castelelor, care, cetate după cetate, ne duce la Split, unde vizita la Palatul lui Dioclețian ne oferă o ultimă bucurie plină de admirație înainte de a ne îmbarca pe feribotul spre Italia. Un Moto Morini Scrambler 1200 ne-a însoțit în această călătorie, purtându-ne de la un feribot la altul și odihnindu-și V2-ul în pădurile de pini din campinguri.

Masă și casă

Să recunoaștem, Croația de astăzi nu este mai ieftină în comparație cu Italia, nici la cazare, nici la mâncare, însă prețurile alimentelor din supermarketuri e similar. Inclusiv campingurile sunt scumpe, costând între 30 și 60 de euro pe noapte (pentru o motocicletă, cort, două persoane, electricitate), deși uneori (dar nu întotdeauna) calitatea serviciilor este cu adevărat super. Înnoptările în hoteluri costă peste 100 de euro în plin sezon. Pensiunile sunt foarte răspândite. Bucătăria locală include pește, și nici nu se putea altfel având în vedere locul, dar și preparate din carne tipice tradiției balcanice, cum ar fi ćevapčići (aproximativ 10 euro porția) sau friptură de porc ori miel preparată pe grătar. Nu ratați nici calamarii sau sepiile (circa 12 euro), gătiți în diverse de feluri, eventual însoțiți de un amestec de varză și cartofi, pe care îi puteți savura în micile taverne (konoba), care se găsesc din belșug în porturi.

Bancomate și curs de schimb

Cu siguranță nu se poate spune că în Croația există o penurie de bancomate, de la care se pot retrage numerar. Dar, dacă prevalența lor impresionează, fiți atenți, deoarece comoditatea de a retrage kune (moneda croată) cu un card bancar nu este nici pe departe gratuită, comisioanele fiind ridicate, uneori chiar și de până la 12%. Mult mai convenabile sunt casele de schimb valutar, de unde poți să iei 733 de kune pentru 100 de euro (cursul oficial de schimb aproximativ 7,5). Dar cardurile sunt acceptate peste tot, de la restaurante până la hoteluri și benzinării.

Feriboturi

Sunt aproximativ 50, inclusiv feriboturi internaționale, nave rapide și feriboturi locale (cele mai numeroase, firește), cu care Jadrolinija, compania croată de transport maritim, îndeplinește delicata sarcina de a face legătura între continent și numeroasele insule croate. De fapt, 79 de insule dalmate (flancate de 425 de insulițe și 642 de recife) aparțin acestei țari extraordinare, dintre care ca suprafață se remarcă Cres și Krk. Serviciul de transport constant și eficient, la un preț ce variază în funcție de traseu, dar care este mai mult decât acceptabil (în jur de 10 euro pe cursă pentru două persoane și o motocicletă), permite dezvoltarea economică și turistică a acestor insule. Motocicletele au parte de un tratament preferențial, la îmbarcare trecând pe lângă cozile de mașini, adesea foarte lungi, și găsindu-și un loc privilegiat pe feriboturi.

Liniște și răsfăț în timpul turelor moto, Hotel TTS Covasna

Andrei Micu — Mon, 12 Aug 2024 13:44:23 +0000

Situat într-o zonă de o frumusețe naturală remarcabilă, Hotel TTS Spa & Wellness Covasna se conturează ca o destinație de vis pentru cei care doresc să evadeze din agitația cotidiană și să se bucure de liniștea naturii. Aflat în inima unei regiuni pitorești, acest hotel oferă o combinație perfectă de confort, liniște și relaxare .

Camere Spațioase și Moderne

Hotel TTS Spa & Wellness Covasna dispune de camere spațioase și modern amenajate. Fiecare cameră este decorată cu atenție la detalii, oferind un ambient elegant și relaxant. Confortul oaspeților este asigurat prin dotările moderne, de la paturi confortabile prevăzute cu saltea din spumă cu memorie și mobilier stilat, până la facilități tehnologice de ultimă generație. Curățenia impecabilă este un standard constant, asigurând astfel o experiență de neuitat pentru toți vizitatorii.

Facilități de Top la Hotel TTS Covasna

Hotelul TTS Covasna oferă mult mai mult decât camere confortabile și priveliști spectaculoase. Printre facilități se numără un centru spa, o piscină interioară, săli de conferințe echipate complet și un restaurant care servește preparate delicioase, pregătite din ingrediente proaspete și locale. Toate aceste elemente contribuie la crearea unei experiențe unice și plăcute pentru oaspeți.

Arhitectură Impresionantă și Servicii Ireproșabile

Arhitectura hotelului impresionează prin designul său rafinat, care se integrează armonios în peisajul natural din jur. Fie că te afli în lobby-ul primitor sau în grădinile atent îngrijite, te vei simți minunat. Personalul hotelului oferă servicii de o calitate ireproșabilă, fiind mereu pregătit să răspundă cerințelor și dorințelor oaspeților cu profesionalism și amabilitate.

Gazda 125YamahaTour

Hotelul TTS Covasna s-a remarcat recent prin găzduirea 125YamahaTour, proiectul nostru în care am plecat prin țară cu 3 modele Yamaha de 125 cm3. În a doua parte a turului ne-am oprit la Hotel TTS Covasna ca să ne încărcăm bateriile, iar după o zi în care am parcurs 400 km, o baie în piscina lor interioară a fost fix lucrul de care aveam nevoie. Dacă ești în căutarea unui loc de vis unde să evadezi din oraș, Hotel TTS din Covasna este alegerea perfectă! Amplasat în inima naturii, acest hotel ne-a întâmpinat cu peisaje de poveste și aer curat, ideal pentru a ne încărca bateriile, deci câmd îți vei planifica următoarea ta plecare cu motocicleta, trebuie să îl pui pe listă.

125YamahaTour: 375 cm3 și 1500 Km

Andrei Micu — Mon, 29 Jul 2024 16:31:23 +0000

Echipa MotorXpert a plecat în 125YamahaTour, o călătorie de 1500km cu 3 modele din gama de 125 cm3 Yamaha Motor, 3 modele complet diferite, un scuter, un naked și o sportivă.

Mulți cred că pentru călătoriile lungi este esențială o motocicletă mare și puternică. Am decis să contrazicem acest mit, arătând că nu e nevoie de o motocicletă de 250 kg și 170 de cai putere pentru a te bucura de aventuri în afara orașului. Pentru a descoperi adevărata esență a călătoriilor pe două roți, am pornit într-o aventură prin România cu 3 modele de 125 cm3. Ironic este faptul că în timpul călătoriei, pe Transfăgărășan ne-am întâlnit cu un grup de scutere de 50 cm3 și ne-am dat seama că până la urmă ne e foarte bine și cu cei 125cm3 pe care îi avem. Depășirile sunt un capitol puțin mai delicat, dar nu un capăt de țară.

Traseul

Când am gândit traseul, am vrut să ajungem pe câteva din cele mai frumoase drumuri din țară, încercând pe cât posibil să evităm autostrăzile. În prima zi știam că locul perfect pentru niște 125 uri ar fi pe Transfăgărășan, mai ales că nu apucasem să îl traverzes niciodată cu motocicleta până acum, așa că am pornit pe prima parte a drumului, pe autostrada spre Pitești și nu a fost așa rău precum mă așteptam, chiar am apucat să facem și depășiri. După ce am ieșit de pe autostradă, am început urcarea spre Bâlea Lac, și cu excepția câtorva urși care ne-au sărit prin cale, micile japoneze nu au întâmpinat probleme. [caption id="attachment_59221" align="alignnone" width="2560"] Transfăgărășan[/caption] Pe partea de coborâre am lăsat în urmă majoritatea motocicletelor de adventure de 400 kg și 150cp, totul cu un consum instant de 1L/100 Km. Numeroasele ace de păr nu au fost o problemă nici măcar pentru Xmax. Destinația din prima zi era localitatea Rimetea din județul Alba. Acest sat maghiar aflat în patrimoniul mondial UNESCO are o istorie de peste 1000 de ani. Cuibărit în Munții Trascău, Rimetea (Torockó în maghiară) este considerat unul dintre cele mai frumoase sate din România. Casele albe pitorești, toate cu obloane de un verde intens, cu stânca Piatra Secuiului care se profilează în fundal îl fac să merite o vizită. Dacă ești întârziat ca noi și ajungi după ora 19 nu vei mai găsi niciun restaurant deschis, iar majoritatea sătenilor nu vorbesc limba Română. [caption id="attachment_59223" align="alignnone" width="2560"] Rimetea[/caption] A doua zi am plecat spre Covasna, gândindu-ne că va fi o zi mai lejeră, fiindcă aveam mult mai puțini Km de parcurs, dar ne-am amintit ca avem doar 375 cm3 adunați, am evitat complet autostrăzile, iar rutele ocolitoare până la Sighișoara sunt asfaltate foarte bine, odată ce am ajuns în Miercurea Ciuc, am mers până la destinația din Covasna pe drumuri impecabile cu peisaje frumoase. Destinația din a doua zi a fost Hotel TTS Covasna, unde urma să ne relaxăm după o zi de mers pe motocicletă. Dacă ești în căutarea unui loc de vis unde să evadezi din oraș, Hotel TTS din Covasna este alegerea perfectă! Amplasat în inima naturii, acest hotel ne-a întâmpinat cu peisaje de poveste și aer curat, ideal pentru a ne încărca bateriile, mai ales la piscina interioară încălzită, deci câmd îți vei planifica următoarea ta plecare cu motocicleta, trebuie să îl pui pe listă. Am încheiat traseul cu o tură de Lepșa și ne-am îndreptat pe Cheia spre București. [caption id="attachment_59225" align="alignnone" width="2560"] Hotel TTS Covasna[/caption]

Cum au mers motocicletele (și scuterul)?

Am vorbit cam mult despre traseu, așa că vă povestesc despre comportamentul motocicletelor. În primul rând trebuie luat în calcul prețul: Yamaha Xmax 125 Tech Max 6150 Euro cu TVA inclus Yamaha MT-125 5450 Euro cu TVA inclus Yamaha R125 5800 Euro cu TVA inclus

Yamaha Xmax Tech Max

Voi începe cu Xmax, fiindcă, deși ți-ar veni greu să crezi, a fost cel mai potrivit pentru drum. Începând de la spațiul generos de sub șa care acomodeaza două căști full face, până la parbrizul înalt care te protejează foarte bine de vânt. La ieșirea din oraș, sufletul sportiv al modelului XMax iese la iveală, permițându-ți să conduci aproape ca pe motocicletă, luând viraje și gestionând unghiuri de înclinare bune, cu un sentiment de siguranță constant și ridicat. La viteze mari, protecția aerodinamică rămâne bună datorită parbrizului bine dimensionat. Acesta este, de asemenea, reglabil pe înălțime cu ajutorul unor scule. Deși are cu 3 cp putere mai puțin ca partenerele de drum, a reușit să țină pasul fără probleme. Eu nu sunt cel mai mare fan al cutiilor CVT, făcând depășirile puțin mai problematice în cazul lui Xmax. Este scuterul din gama Yamaha care are un caracter polivalent și va fi perfect pentru posesorii de categoria B care își vor dori să facă naveta în timpul săptămânii și să iasă din oraș în weekend.

Yamaha MT-125

Trecând la partea întunecata a japoniei, Yamaha MT 125 este recunoscută pentru aspectul său agresiv și stilul streetfighter. Deoarece motocicleta împarte o mare parte din șasiu cu YZF-R125, dinamica de manevrare a motocicletei este de-a dreptul sportivă. Intră în viraje cât ai clipi din ochi și dispune de niște furci USD nereglabile, bine configurate, care, deși nu sunt cele mai bune de pe șosea, oferă o bază stabilă de lucru și un feedback excelent pentru pilot. Cauciucurile din fabrică se comportă excelent și pe ploaie. Fiind vorba despre un Hypernaked, singura problemă pe care am întâmpinat-o pe drum a fost poziția agresivă. Șaua este destul de tare, dar aici nu o pot depuncta, fiindcă nu este concepută pentru confort.

Yamaha R125

Dacă, pe de altă parte, preferați o motocicletă sportivă, R125 este răspunsul, având în vedere că meritele și demeritele sunt aceleași cu cele ale achiziționării unui supersport mai mare, sacrificând confortul pentru mai multe performanțe de curse. De fapt, R125 nu se teme de pilotajul sportiv. În ciuda performanțelor sale limitate în comparație cu „băieții mari”, acest 125 știe să te țină în priză, arătându-și toată natura competitivă. Ușor și eficient în schimbările de direcție, îți permite să o duci la unghiuri de aplecare remarcabile, demne de postări pe Instagram. De asemenea, maneta frânei față a lui R125 trebuie trasă puternic înainte de a putea frâna ferm, în timp ce furca permite o lunecare ceva mai mare atunci când începi să forțezi. Ambreiajul cu alunecare și livrarea liniară permit ca R125 să fie un adevărat „teren de antrenament” pentru cei care vor să abordeze lumea curselor sau pentru cei care caută o alternativă sportivă la clasica motocicletă, grație aspectului agresiv și aspectului „mare”. Deși probabil a fost cea mai distractivă din cele 3 modele, pilotul se uita gelos la poziția confortabilă de pe Xmax atunci când începea să îl doară spatele.

Meită plecat la drum lung cu o motocicletă mică?

Răspunsul este da, distracția nu se măsoară neapărat în cai putere sau în numărul de bagaje care îți încap pe motocicletă, iar când vine vorba de călătorit ieftin, cele 3 modele au avut un consum mediu de 2.4L /100 Km, deci costurile sunt minime.

Julius Meinl îți alimentează pofta de călătorii și te invită să te bucuri de o pauză în stațiile de alimentare SOCAR

Andrei Micu — Mon, 15 Jul 2024 13:54:10 +0000

Ai nevoie de o pauză care să te încarce cu energie pentru a-ți continua drumul?

Julius Meinl îți alimentează pofta de călătorii cu cafea plină de gust, din boabe atent selecționate, prăjite în stil vienez, care te așteaptă oricând în stațiile de alimentare SOCAR! Savurează o cafea de calitate superioară în timpul călătoriilor tale, fie că preferi un espresso intens, un cappuccino cremos sau un latte macchiato delicat. Fiecare sortiment de cafea Julius Meinl este pregătit cu grijă pentru a-ți oferi o experiență autentică și revitalizantă. SOCAR și Julius Meinl te alimentează cu energie în toată țara! Cu o rețea extinsă de 73 de stații de alimentare, SOCAR își întâmpină în prezent clienții în 29 de județe. Iar la Cafe Nar, produsele proaspete și cafeaua aromată sunt disponibile în orice sezon. Ce rețete de cafea recomandăm? Savurează un espresso intens pentru drumurile în care ai nevoie de un plus de energie. Intens și aromat, espresso-ul este alegerea ideală când ai nevoie să te concentrezi. Alege un cappuccino cremos pentru un moment de răsfăț. Spuma cremoasă de lapte te va face instant să te simți mai bine și îți vei continua călătoria cu zâmbetul pe buze! O altă alegere excelentă pentru după-amiezi aromate? Dacă vrei pur și simplu să te bucuri de o pauză relaxată în călătoria ta, îți recomandăm rețeta noastră de latte macchiato. Gustul delicat și dulce va cuceri orice iubitor al cafelei cu lapte. Indiferent de destinația ta, Julius Meinl și benzinăriile SOCAR te invită să transformi fiecare oprire într-un moment de relaxare. Alege rețeta de cafea preferată, iar Julius Meinl și SOCAR te vor alimenta cu energie și bună-dispoziție pentru ca tu să ajungi cu bine la destinație!

Experiență la vârf, Grossglockner, Austria

Andrei Micu — Sat, 30 Mar 2024 20:20:22 +0000

Curbe de vis șerpuiesc pe versanții celui mai înalt munte din Austria, unde domnește un mare ghețar. Este un drum superb pentru a-ți odihni sufletul și a-ți potoli setea de adrenalină. Aflat în inima Carintiei, Grossglockner Hochalpenstrasse duce la poalele celui mai înalt munte din Austria. Pentru mulți motocicliști, este un vis secret, dar chiar și în realitate e unul dintre drumurile pe care ar fi bine să le facem măcar o dată în viață. Nu numai pentru frumusețea spectaculoasă a parcului național Hohe Tauern, în care se află Grossglockner, care, cu ai săi 3798 m de metri, este cel mai înalt vârf din Austria, ci și pentru călătoria în sine până acolo.

Plimbare lejeră

Din Italia, după ce ieși la Tagliamento de pe autostrada către Tolmezzo, SS52bis te duce în sus pe valea torentului But, iar după numai aproximativ 30 km, începi să te bucuri de virajele provocatoare ale pasului Monte Croce Carnico, care, după câțiva kilometri, odată ce ai trecut de acum anacronicul punct de control vamal, se numește Plöckenpass. Este o adevărată plăcere care ne poartă rapid până la periferia Lienzului, în ultima porțiune pe firul râului Drau. De-aici, o luăm pe 107, care, după câteva curbe în ac de păr, urmează calm cursul râului. Nu durează mult până dăm de spectacolul oferit de către Jungfernsprung, vijelioasa cascadă ce se prăvălește în Drau de la peste 130 de metri. Dar peisajul este cel care ne vorbește despre această țară, cu dulceața naturii, armonia caselor și eleganța clopotnițelor sale atât de unice, încât, una după alta, devin repere ale călătoriei noastre, la fel cum o face și Heiligenblut, satul pe care îl întâlnim după doar câțiva kilometri. Arată de parcă ar fi imaginea unei ilustrate, la fel de impresionant ca frumusețea bisericii în spatele căreia, la capătul văii, se înalță semețul munte. Suntem în plină vară, la 1300 de metri deasupra nivelului mării, iar căldura toridă de-acasă este o amintire care devine plăcută pe la miezul nopții, când temperatura coboară până la 5 grade, iar noi ne refugiem în sacii de dormit. Înviorați de răcoarea dimineții însorite – motocicleta chiar mai mult decât noi –, suntem gata să pornim la drum. De îndată ce ieșim din oraș, începem să urcăm și imediat ajungem la punctul de taxare de la intrare, pe unde trec peste 900.000 de vizitatori în fiecare an, venind din toată lumea pentru a se bucura de cei 48 km ai Grossglockner Hochalpenstrasse, care, din 1935, cu cele 36 de viraje în ac de păr traversează lanțul alpin Hohe Tauern. Și dintre acești vizitatori, mulți sunt motocicliști. Punctul de taxare se află la puțin peste 5 km de centrul orașului, iar odată ce începi să urci apare panorama crestelor înzăpezite ale unuia dintre cei mai frumoși munți de „trei mii“ din Austria. Drumul este perfect, dar nu apetitul pentru viteză sau viraje aduce aici atâția motocicliști, care, de parcă ar vrea să-și prelungească plăcerea, ca și noi, urcă în „modul relaxat“. După nici 15 km – suntem la 1848 de metri altitudine –, facem la stânga pentru a ajunge în punctul-cheie al călătoriei. Este „Kaiser-Franz-Josefs-Höhe“, un loc din care poți admira în toată splendoarea lui cel mai mare ghețar din estul Alpilor, Pasterze, a cărui lungime ajunge la 8 km. În fața ochilor ne apare un spectacol în care Grossglockner, cu cei 3798 de metri ai săi, este cel mai important dintre protagoniști. În dreapta sa se află Johannisberg (3453), iar după el, în sensul acelor de ceasornic, Fuscherkarkopf (3332), apoi Sonnenwelleck (3261). Ne aflăm la 2370 de metri, iar aici, în 1856, a sosit împăratul Franz Joseph, după care a fost numit acest loc.

Plăcere infinită

Ne întoarcem, pentru că suntem abia la începutul spectacolului care continuă de-a lungul unui drum care trece pe lângă poieni de un verde intens pătat de albul zăpezii încă pure, merge pe lângă lacuri cristaline și traversează numeroase ape curgătoare, râurile părând niște cascade nesfârșite care curg la vale. Viraj după viraj, șoseaua urcă până la 2500 de metri, iar aici, după puțin sub 30 km, se află Fuscher Törl, unde te poți bucura de priveliștea incredibilă a întregului lanț muntos. Puțin mai departe se află vârful Edelweissspitze, de 2571 de metri, cel mai înalt punct al Hochalpenstrasse. Nu că la coborâre ar lipsi curbe care să te entuziasmeze sau locuri de belvedere în care nu poți să nu te oprești, dar, să recunoaștem, cea mai mare parte a drumului s-a terminat și e plăcut să cobori până la punctul de taxare din Fusch, unde simți că aerul cald începe să te învăluie. Din Heiligenblut până aici, am parcurs aproximativ 80 km.

Pe tărâmul schiului

Râul Salzach este la mică distanță, iar după ce îl traversăm, ne îndreptăm rapid spre Zell am See, unul dintre cele mai cunoscute centre turistice din zona Salzburg, pentru că este o stațiune balneară în sezonul estival, datorită apelor lacului, și un important loc de schiat iarna. După câțiva kilometri pe 311 până la Saalfelden, cotim și intrăm în mediul rural austriac, mergând spre Sankt Johann, în Tirol. Nu departe se află Kitzbüheler Horn. Este adevărat că aceste locuri sunt renumite pentru Streif, pârtia pârtiilor, centrul sacru al schiului mondial, dar e adevărat și că drumul panoramic care ne duce cale de puțin peste 7 km până la poalele Kitzbüheler Horn este pentru noi chiar mai fascinant. Un mic drum care, cu viraje în ac de păr, urcă până în vârf, trecând pe lângă ferme izolate, și duce până la cabana unde te poți bucura de priveliștea splendidă a Alpilor Kitzbühel. Ne continuăm călătoria de-a lungul șoselei 170, traversăm râul Inn și îi urmăm cursul până în frumosul sat Kramsach, apoi, pe firul râului Ziller, ajungem la Zell. Cele șase viraje în ac de păr care ne duc la înălțime anticipează farmecul șoselei 165, un drum străvechi, care unește văile Zillertal și Salzach, trecând prin Gerlospass, aflat la 1531 de metri, străbătut de călători și comercianți, dar și, între secolele al VI-lea și al XVIII-lea, de aventurieri atrași aici de mirajul aurului. Iar prezența vechii mine Hainzenberg, transformată acum în muzeu, este o mărturie în acest sens. Nu avem timp să ne lăsăm vrăjiți de lacul Durlaßboden, ci ne grăbim să ajungem la romanticul Gerlos Alpenstrasse, drumul alpin care, cu virajele sale elegante cale de 12 km, leagă Krimml de pasul Pinzgauer Höhe. O șosea similară cu cea de pe Grossglockner, care, urcând cu agilitate muntele, ne duce aproape prea brusc la spectacolul Krimmler Wasserfälle, unde un torent glaciar cu o lungime de 380 de metri și trei praguri formează cea mai înaltă cascadă din Austria. Nu este ușor să părăsim această splendoare, dar ne reluăm călătoria urmărind cursul Salzach-ului până la Mittersill, de unde ne mai despart 70 km de Lienz. Acest drum cu origini îndepărtate și-a găsit forma actuală abia la sfârșitul anilor 1960, odată cu construcția Felbertauerntunnel (a cărui traversare se plătește), care, străbătând muntele cale de peste 5 km, ne duce din zona Salzburgului înapoi în Tirol. Castelul Bruck, care domină de la înălțime râul și drumul, anunță sosirea în frumosul oraș Lienz, ce închide un cerc de 500 km, dar nu o călătorie lipsită de frumusețe în continuare. Urmează ruinele așezării romane Aguntum, la marginea orașului, la care încă se fac săpături arheologice. Apoi curbele și virajele în ac de păr din Nassfeldpass, în timp ce ne continuăm drumul spre Italia de-a lungul râurilor Drava și Gail. Iar în final, admirăm albastrul lacului Pramollo, în vârful trecătoarei, la o azvârlitură de băț de graniță.

Grossglockner Hochalpenstrasse

Grossglocknerstrasse s-a născut ca proiect modern atât pentru a da o identitate unei națiuni născute din dezintegrarea Imperiului Habsburgic, în urma Primului Război Mondial, cât și pentru a sprijini dezvoltare turismului și a oferi locuri de muncă cu ocazia realizării sale, aproape 4000 de oameni fiind implicați. Prima lovitură de târnăcop a fost dată la 30 august 1930, iar după depășirea numeroaselor dificultăți, panglica inaugurării sale a fost tăiată 5 ani mai târziu, la 3 august 1935. Grossglockner Hochalpenstrasse leagă Heiligenblut, în Carintia, de Fusch-Ferleiten, în Salzburg. Șoseaua de 48 km are 36 de viraje în ac de păr, dispune de infrastructuri pentru servicii, din el se desprind trasee montane, are acum în jur de 900.000 de vizitatori pe an și garantează o experiență unică în inima Alpilor. Epicentrul călătoriei este, fără îndoială, „Kaiser-Franz- Josefs-Höhe“, locul de belvedere pe care împăratul habsburg și soția sa, Sissi, l-au vizitat în 1856 și unde astăzi se află Centrul pentru vizitatori și o parcare etajată. Bilet zilnic: 28 euro (după ora 18.00, redus la 21,50)

Gerlos Alpenstrasse

Șoseaua alpină Gerlos este situată în Parcul Național Hohe Tauern și a fost construită (ca și în cazul șoselei Grossglockner) pentru a contribui al dezvoltarea turismului montan, de proiectarea sa ocupându-se tot inginerul Franz Wallack. Are o lungime de 12 km și face legătura între pasul Gerlos și cascada Krimml. Drumul dintre satul Krimml și așa-numitul Pinzgauer Höhe a fost construit între anii 1960 și 1962 și a fost dată integral în folosință în 1964. Un bilet pentru o zi costă 7 euro.

Cascada Krimml

Parcul Național Hohe Tauern nu e doar cea mai mare zonă protejată din Alpi, ci și cel mai mare parc național din toată Europa Centrală. Una dintre numeroasele frumuseți naturale ale parcului este și spectacolul natural unic oferit de cascada Krimml, care provine din Krimmler Ache, un pârâu născut dintr-un ghețar, care, înainte de a cădea peste trei praguri abrupte, curge domol cale de aproximativ 20 km pe o pășune alpină plată. Cu o cădere de 380 de metri, WasserWelten Krimml este a cincea cea mai înaltă cascadă din lume. Accesul la cascadă, permis doar de la jumătatea lunii aprilie până la sfârșitul lunii octombrie, costă 4 euro, iar două din șase locuri de parcare sunt rezervate motocicletelor.

De astăzi puteți comanda DUSÎNTORS, un volum despre călătorii pe motocicletă

Sebastian Toma — Fri, 18 Aug 2023 13:48:48 +0000

Pasionații de aventură au în față o nouă carte care le poate deschide orizonturile. Aceasta se numește DUSÎNTORS și este opera lui Mihai Barbu și a familiei sale. Povestea din spatele acestui volum a pornit în 2009, când Mihai Barbu a plecat singur pe motocicleta sa până în Mongolia. Numită Doyle, motocicleta era un BMW F650 GS, iar fotograful de presă a demarat un traseu care s-a întins pe 26.000 de kilometri și patru luni, finanțat parțial prin donații. Întregul proiect s-a numit Vând Kilometri și implica o formă de crowdfunding prin care Barbu se angaja să le scrie donatorilor scrisori din locurile pe care le-a vizitat. Pe traseul său întortocheat, ce a inclus Rusia, Asia Centrală și Caucaz, au fost suficiente de povestit, iar Mihai Barbu a lansat apoi volumul Vând Kilometri. Până în prezent, acesta s-a vândut în peste 10.000 de exemplare și a fost tipărit în cinci ediții. Ani mai târziu, Mihai și-a întemeiat o familie și a decis că este vremea să facă o nouă călătorie. De data aceasta, pe o motocicletă cu ataș, numită Zair. Mihai a urcat în șaua noului său Ural Ranger și a fost însoțit de partenera sa de viață și de fiul lor, Vladimir, care avea doar cinci ani. Împreună, familia a parcurs aproximativ 28.000 de kilometri prin Europa pe parcursul unei veri, ca apoi să reia aventura anul următor, în Caucaz și Mongolia, reiterând călătoria făcută de Mihai în 2009, dar în sens invers. De data aceasta, Mihai fotografia diferite momente pe parcursul călătoriei, în timp ce fiul său, în vârstă de șase ani la momentul respectiv, îi dicta mamei sale impresiile zilei, notate apoi pentru posteritate. Peste ani, acel carnețel a fost transformat într-un volum dedicat, numit ÎNTORS, ce a devenit a doua parte a volumului DUSÎNTORS. În timp ce DUS este reeditarea cărții originale împreună cu comentariile primite de autor pe blog, ÎNTORS arată perspectiva unui copil. Cea din urmă este însoțită de mai multe ilustrații color. Volumul DUS este integral monocrom, în timp ce ÎNTORS este ilustrat de Marian Bălan. Coperta este realizată de pictorul Pompiliu Buleu. Partea cea mai interesantă este faptul că ÎNTORS este tipărit într-un font realizat în baza scrisului de mână al lui Mihai Barbu. Volumul DUSÎNTORS este disponibil pnetru comandă exclusiv pe site-ul www.dusintors.com.

Vespa Castle Ride 2023

Andrei Micu — Tue, 01 Aug 2023 17:45:52 +0000

În perioada 10-13 august 2023, Sibiu va găzdui cea de-a doua ediție a evenimentului "Vespa 3 Castle Ride", o experiență unică pentru pasionații de cultură și istorie Vespa. Participanții vor porni într-o aventură pe două roți, însoțiți de Vespele lor dragi, pentru a explora trasee spectaculoase din România și pentru a vizita renumite obiective turistice, printre care se numără Castelul Poenari, Castelul Alba Iulia și Castelul Calnic. Acest eveniment emblematic așteaptă cu nerăbdare peste 100 de vespiști din țară și membri ai cluburilor Vespa din Europa, toți dornici să experimenteze libertatea și bucuria oferite de tradiția Vespa. Cu entuziasm, participanții vor parcurge un traseu de 560 de km, străbătând celebrele Transfăgărășan și Transalpina, două dintre cele mai spectaculoase șosele din România. Pe parcursul celor trei zile de aventură, vespiștii se vor bucura de priveliști uluitoare, opriri la cele trei cetăți istorice și delectare cu delicii gastronomice autentice din bucătăria românească. Oportunitatea de a socializa și a împărtăși pasiunea comună pentru Vespa va fi marcată printr-o festivitate de premiere și participare, organizată de Vespa Club România și Vespa Club București. Restaurantul Pizza Napoletana din Piața Mare din Sibiu va fi locul de întâlnire și punctul de primire pentru toți participanții în ziua de 10 august, iar în ziua de 13 august va avea loc festivitatea de încheiere, încheind într-un mod memorabil acest eveniment special. Vespa 3 Castle Ride reprezintă o experiență memorabilă pentru toți iubitorii de Vespa, o călătorie ce combină plăcerea călătoriilor pe două roți cu descoperirea frumuseților istorice și naturale ale României. “Prima ediție, cea din 2018, la care au participat aproape 100 de pasionați și deținători de scutere Vespa, a marcat un moment important în istoria Clubului Vespa România. Acest lucru ne-a motivat să continuăm să scriem povestea pe drumurile din România, să arătăm și membrilor din alte țări traseele spectaculoase și obiectivele noastre pline de istorie și de farmec. Suntem plăcut impresionați să-i avem printre participanți pe Comisarul pentru Turism al Vespa World Club și președinți ai cluburilor naționale din 5 țări. Numărul participanților este de 120, veniți din 17 țări (Bulgaria, Serbia, Polonia, Italia, Grecia, Ungaria, Slovenia, Belgia, Macedonia, Croatia, Austria, Canada, Slovacia, Muntenegru, Spania, Franta, Germania) și bineînțeles România.”, declară Cristian Turcin, Președintele Vespa Club Romania.

România pe două roți, aventura japonezelor de 125

Andrei Micu — Tue, 04 Jul 2023 20:17:35 +0000

Deși mulți cred că o motocicletă puternică și mare este necesară pentru călătoriile lungi, am hotărât să demontăm acest mit și să demonstrăm că nu ai nevoie de o motocicletă de 250 kg și 140 de cai putere pentru a te aventura în afara orașului. Într-o încercare de a descoperi adevărata esență a călătoriilor pe două roți, am plecat într-o aventură prin România cu două motociclete de 125 cmc naked.

Am optat pentru două motociclete de 125 cmc japoneze: Honda CB125F și Yamaha MT-125. Chiar dacă ambele se încadrează în categoria naked de 125 cmc, oferă caracteristici complet diferite, nu vorbesc doar de zâmbetul Hondei și de fața încruntată a MT ci de experiența de condus și preț. Am ales aceste motociclete nu doar datorită dimensiunilor lor compacte ci și pentru că ne dorim să demonstrăm că puterea și performanța nu sunt singurele aspecte importante într-o aventură pe două roți. Până la urmă s-a făcut turul lumii și pe bicicleta! Înainte de a pleca în aventură, am petrecut timp planificând itinerarul și evaluând rutele potrivite pentru motocicletele noastre. Am căutat trasee pitorești, drumuri de munte spectaculoase și destinații interesante în întreaga țară. Pe parcursul călătoriei am evitat complet autostrăzile. Punctul de plecare a fost în București.

Traseul

Traseul a fost: București--Gura Siriului--Întorsura Buzăului--Brașov--Miercurea Ciuc--Cheile Bizaului-- Târgu Mureș--Sighișoara--Brașov--Cheia-- București Cu tot cu alte plimbări pe lângă traseu, am parcurs aproape 1500 km. Drumurile spectaculoase încep de la Gura Siriului, chiar dacă se circulă pe un sens unde sunt lucrări, ne-am bucurat de drumul virajat și de priveliștea Barajului Siriu. De la Brașov până în Gheorgheni, drumul este foarte bun, chiar dacă sunt câteva lucrări pe traseu. Peisajul este de vis, iar asfaltul este aproape perfect. Când am virat dreapta spre Cheile Bicazului, am intrat pe un drum plin de gropi și decopertat complet pe unele porțiuni, circa 30 km pe care i-am parcurs în aproape o oră, dar merită! Drumul prin Cheile Bicazului este unul din cele mai spectaculoase din România. [caption id="attachment_56306" align="aligncenter" width="1736"] E578 Intrarea în județul Harghita[/caption] Pe parcursul călătoriei noastre, am avut privilegiul de a înnopta în frumoasa localitate Toplița. Alegerea de a petrece noaptea acolo s-a dovedit a fi una excelentă. După o zi de mers cu motocicleta prin ploaie și frig, am aflat că Toplița este renumită pentru izvoarele sale termale. Următoarea zi, am continuat spre Brașov prin parcul Natural Defileul Mureșului. Din oprirea pe care am facut-o în Brașov nu putea lipsi o tura din Râșnov până în Poiană. Drumul pe Cheia ne-a oferit o ultimă porție de aventură, chiar dacă asfaltul nu e perfect, merită pentru viraje și priveliște. [caption id="attachment_56305" align="aligncenter" width="2048"] Cheia[/caption] Ca să puteți aprecia peisajele și virajele, vă recomand să plecați pe acest traseu în timpul săptămânii. Singura porțiune pe care am întâmpinat trafic a fost pe Cheia, drumul este tranzitat de camioane în timpul săptămânii

Cum s-au comportat micile japoneze?

Am vorbit cam mult despre traseu, așa că vă povestesc despre comportamentul motocicletelor. În primul rând trebuie luat în calcul prețul: Honda CB125F- 3650 Euro cu TVA inclus Yamaha MT-125- 5450 Euro cu TVA inclus Depășirile au fost un capitol delicat pentru ambele motociclete, dar sunt fericite la o viteză de croazieră de 80-90 km/h, așa că nu am întâmpinat probleme pe traseu. [caption id="attachment_56302" align="aligncenter" width="2048"] Toplița[/caption]

Yamaha MT-125

Yamaha MT 125 este recunoscută pentru aspectul său agresiv și stilul streetfighter. Cu un design modern, acest model atrage atenția. Diferența de preț se datorează în mare parte dotărilor și puterii. Motorul ei răcit cu lichid dezvoltă cu 4 cp mai mult, adică 15 cp, puterea maximă pe care o poate dezvolta o motocicletă care se încadrează în categoria A1. Chiar dacă nu pare o diferență mare de putere, în cazul motocicletelor mici, se simte și un rezervor plin. Frânele cu disc față-spate sunt dotate cu ABS. Deoarece motocicleta împarte o mare parte din șasiu cu YZF-R125, dinamica de manevrare a motocicletei este de-a dreptul sportivă. Intră în viraje cât ai clipi din ochi și dispune de niște furci USD nereglabile, bine configurate, care, deși nu sunt cele mai bune de pe șosea, oferă o bază stabilă de lucru și un feedback excelent pentru pilot. Cauciucurile din fabrică se comportă excelent și pe ploaie. Fiin vorba despre un Hypernaked, singura problemă pe care am întâmpinat-o pe drum a fost poziția agresivă. Șaua este destul de tare, dar aici nu o pot depuncta, fiindcă nu este concepută pentru confort. Unul din cele mai scumpe modele pentru categoria A1 care continuă să mă uimească cu fiecare generație. [caption id="attachment_56304" align="alignnone" width="2048"] Toplița[/caption]

Honda CB125F

CB125F se remarcă prin caracteristicile sale practice și orientarea spre eficiență și economie. Am trecut la motocicleta zâmbăreață. Prietenoasă și mică, cu o înălțime a șeii joasă, proporții subțiri și o greutate totală doar 117 kg, CB125F este extrem de ușor de condus, ceea ce, alături de faptul că este ieftină și fiabilă, este motivul pentru care este atât de populară. De îndată ce vezi prețul, trebuie să judeci motocicleta în mod corespunzător. Să fim sinceri, nu este cea mai elegantă, cea mai rapidă sau cea mai puternică de pe piață, dar raportul calitate-preț este imbatabil, adică primești ”multă motocicletă” pentru bani puțini. Motocicleta este dotată cu CBS, dar nu am avut probleme nici pe ploaie. La început nu am avut multă încredere în cauciucurile din fabrică, dar mi-au dovedit că se descurcă în orice condiții. Chiar dacă este tot naked, poziția este destul de confortabiă, iar șaua este moale. [caption id="attachment_56303" align="aligncenter" width="2048"] Cheile Bicazului[/caption]

Poți pleca la drum lung cu o motocicletă mică?

Da! Aici aveți dovada! Faptul că am ales motociclete de 125 cmc a demonstrat că plăcerea de a călători nu este neapărat legată de dimensiunile și puterea motocicletei, iar costurile sunt minime. Honda a consumat 1.9L/100km iar Yamaha 2L/100km, așa că benzina pentru toată călătoria a costat doar 200 de lei.

Cele mai frumoase drumuri pentru un motociclist

Andrei Micu — Wed, 19 Apr 2023 18:05:34 +0000

Cele mai frumoase drumuri pentru călătoriile cu motocicleta. Călătoriile pe motocicletă nu sunt pentru mulți doar o modalitate de a ajunge din punctul A în B, ci și o experiență incredibilă care îți permite să te bucuri de frumusețea și libertatea de a călători. Dacă ești un motociclist pasionat și îți place să explorezi drumuri noi, atunci trebuie să încerci să ajungi măcar odată pe aceste drumuri frumoase.

Transfăgărășan, România Transfăgărășan este una dintre cele mai faimoase șosele din România și din lume. Situat în Munții Făgăraș, acest drum serpentinează prin munți și prin Pasul Bâlea, care oferă vederi spectaculoase. Acesta este un drum popular pentru motocicliști datorită curbelor strânse și a peisajelor magnifice.
Pacific Coast Highway, SUA Pacific Coast Highway este un drum faimos care se întinde pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii, oferind vederi panoramice impresionante ale oceanului Pacific. Drumul se întinde de la San Francisco la Los Angeles și este cunoscut pentru curbele sale largi și peisajele uimitoare.
Ruta 40, Argentina Ruta 40 este una dintre cele mai lungi și mai frumoase șosele din lume, întinzându-se pe o distanță de peste 5000 de kilometri de la La Quiaca la Ushuaia în Argentina. Această șosea trece prin zone aride și munți înalți, oferind vederi panoramice uimitoare. Este un drum popular pentru motocicliști datorită peisajelor sale impresionante și a aventurii pe care o oferă.
Great Ocean Road, Australia Great Ocean Road este o șosea faimoasă din sud-estul Australiei, care se întinde pe o distanță de 243 de kilometri între Torquay și Allansford. Această șosea trece prin păduri, peisaje montane și vederi uimitoare ale Oceanului Australian. Drumul este popular pentru motocicliști datorită peisajelor sale impresionante și a curbelor strânse.
Stelvio Pass, Italia Stelvio Pass este una dintre cele mai faimoase șosele din Alpii italieni, cu o altitudine de peste 2.700 de metri. Drumul are 48 de serpentine și oferă vederi panoramice impresionante ale munților înalți. Acest drum este popular pentru motocicliști datorită curbelor sale strânse și a peisajelor sale spectaculoase.

Indiferent dacă ești un motociclist experimentat sau un începător, aceste drumuri oferă o călătorie plină de aventură și experiențe incredibile pe care nu trebuie să le ratezi. Așadar, ia-ți motocicleta și îndreaptă-te spre aceste drumuri frumoase pentru a experimenta libertatea, frumusețea și adrenalina pe care le oferă, mai ales că unul din ele se află în România.

Trofeul BMW GS 2024 va avea loc în Namibia

Andrei Micu — Sat, 28 Jan 2023 15:18:52 +0000

BMW Motorrad a anunțat oficial că locația pentru competiția GS Trophy 2024 este pitoreasca Namibie subtropicală, situată pe coasta atlantică din sud-vestul Africii. După câțiva ani furtunoși, în care au fost prezentate locații atât de îndepărtate precum Mongolia, Chile și Noua Zeelandă, GS Trophy bianual se întoarce în Africa, unde competiția off-road pe două roți a debutat pentru prima dată în urmă cu aproximativ 15 ani.

Gama BMW GS arată ce poate

Motocicliștii cunoscători înțeleg că International GS Trophy este, probabil, creme de la creme a raliurilor de entuziaști - cel puțin în ceea ce privește motocicliștii de aventură și, cu siguranță, în ceea ce privește evenimentele interne ale BMW - cu peisaje spectaculoase în locuri exotice, împreună cu trasee de clasă mondială și provocări extreme de condus. Totul este menit să pună în valoare capacitatea și gama de motociclete GS ale mărcii și nu sunt admiși piloți profesioniști; acesta este strict un concurs între proprietarii BMW care își pun la încercare talentul de pilotaj, abilitățile de supraviețuire și de navigație împotriva altor entuziaști de enduro. Ediția inaugurală a GS Trophy a avut loc în Tunisia, în 2008, iar ultima ediție a avut loc în Albania, în 2022, așa că, odată cu anunțul celei de-a noua ediții din Namibia, se simte un sentiment de entuziasm reprimat în fundal; organizatorii au declarat că au căutat un mediu cât mai diferit de cel de la ultima ediție. Cu toate acestea, participarea la International GS Trophy nu este chiar liberă; riderii trebuie mai întâi să câștige calificările din țara lor de origine pentru a fi luați în considerare pentru echipa națională. Vor avea loc 15 runde naționale de calificare și o rundă internațională de calificare pentru o echipă internațională, cu 22 de echipe din întreaga lume care se vor lupta pentru șansa de a-și arăta abilitățile într-o serie de provocări.

Nu e o cursă obișnuită

Oficial, spune BMW Motorrad, "International GS Trophy nu este o cursă: este o competiție pe echipe în care un contingent internațional de pasionați de off-road se întrec între ei în diverse probe speciale. Nu toate acestea implică doar motociclismul: abilitățile și munca în echipă sunt și ele esențiale...". Dintre cele 22 de echipe, 6 vor fi formate numai din femei, iar restul de 16 vor fi grupuri de bărbați. În total, sunt așteptați să participe 60 de motocicliști.

Țări care vor găzdui un turneu de calificare BMW GS Trophy

Bineînțeles, nu toate țările și regiunile vor găzdui un turneu de calificare pentru International GS Trophy, dar BMW a confirmat că următoarele zone vor găzdui: Brazilia, China, Germania, Franța, Italia, India, Japonia, Chile, Costa Rica, El Salvador, Guatemala, Columbia, Panama, Paraguay, Peru, Mexic, Emiratele Arabe, Bahrain, Iordania, Kuweit, Liban, Oman, Pakistan, Qatar, Arabia Saudită, Africa de Sud. Coreea de Sud, Regatul Unit și SUA.

Înscrierile pentru Isle Of Man TT 2023 sunt acum deschise

Andrei Micu — Thu, 19 Jan 2023 18:14:27 +0000

Isle of Man TT este de departe unul dintre cele mai emblematice și faimoase evenimente de curse din lumea sporturilor cu motor. Timp de două săptămâni, zona rurală calmă și pitorească a Insulei Man se transformă într-un circuit de curse, cu motociclete care zboară cu viteze de peste 250 km pe oră. De la prima sa cursă din 1907, Isle of Man TT a fost locul de desfășurare a multor încercări și necazuri atât pentru producători, cât și pentru piloți. Pentru sezonul 2023, Isle of Man TT va avea loc în perioada 29 mai - 10 iunie 2023, înregistrările pentru Trofeul Turistic sunt acum deschise. Seria de curse din acest an marchează cea de-a 102-a ediție a Trofeului, evenimentul s-a desfășurat continuu de la începuturi, cu excepția celor câțiva ani ratați din cauza celor două războaie mondiale și, mai recent, a pandemiei de COVID-19. [caption id="attachment_55737" align="alignnone" width="1955"] Isle of man 2022[/caption]

Programul pentru 2023

Isle of Man TT din 2023 revine cu un program revizuit format din zece curse. Prima săptămână a evenimentului constă în calificări. Cursele de dimineață constau în sesiuni de antrenamente libere necronometrate, în timp ce sesiunile de calificare cronometrate au loc după-amiaza. În perioada 30 mai - 1 iunie, vor avea loc sesiunile de calificare de seară, în timp ce sesiunile de calificare finale sunt programate pentru 2 iunie 2023.Mult așteptatul weekend de mijloc are acum trei curse în loc de două, începând sâmbătă, 3 iunie, cu Monster Energy Supersport și 3 Sidecar TT Races, urmate de duminică, 4 iunie, cu RST Superbike TT. După încheierea weekendului, ziua de luni servește drept prima zi de odihnă înainte de patru curse la mijlocul săptămânii: prima cursă RL360 Superstock și cursa Supertwin de marți, 6 iunie, și a doua cursă Supersport și Sidecar miercuri, 7 iunie. O a doua zi de recuperare bine meritată va fi joi, înainte de weekendu-ul finalei. Ultimele curse Superstock și Supertwin vor aduce aglomerație mare vineri, 9 iunie, sărbătoarea tradițională a insulei, iar Milwaukee Senior TT, evenimentul principal, aduce finalul curselor TT din 2023 din Isle of Man în ziua de sâmbătă, 10 iunie.

Harley-Davidson sărbătorește 120 de ani

Andrei Micu — Sun, 08 Jan 2023 16:38:41 +0000

Harley-Davidson își va sărbători ziua de naștere online, pe 18 ianuarie, cu o dezvăluire a gamei de motociclete care ne așteaptă în 2023. Evenimentul care va avea loc pe www.harley-davidson.com, dă startul unei serii de sărbători despre care Jochen Zeitz, președintele și CEO al Harley-Davidson spune că „vor onora moștenirea noastră bogată, vor sărbători alături de fanii și comunitatea moto și vor dezvălui cele mai noi motociclete și oferte.” Firma americană va găzdui o întâlnire la Budapesta, Ungaria, între 22 și 25 iunie. Evenimentul de patru zile va cuprinde 50 de trupe live pe cinci scene și va avea loc în noul parc Puskás Aréna al orașului. Biletele pot fi cumpărate de pe site-ul dedicat evenimentului Budapesta.

2.000 km cu Honda NC 750 X

Adrian Cobzasu — Sat, 15 Feb 2020 09:50:31 +0000

Fără grija timpului dar punând pe bord câteva sute de km pe zi, m-am simțit mai confortabil pe această Honda NC 750 X decât pe unele tourere dedicate. Cine s-ar fi gândit că 55 CP și o cutie automată pot impresiona atât de mult? Text și foto: Adrian Cobzașu Destinația a fost clară din start: Cimitirul Vesel de la Săpânța. Voiam de câțiva ani să ajung acolo din mai multe motive. În primul rând pentru că sunt de părere că trebuie să-ți vizitezi țara înaintea altor meleaguri străine. În al doilea rând pentru că filosofia locului se potrivește cumva și cu a mea. Și în al treilea pentru că m-am întâlnit în Franța la un eveniment de lansare a unor pneuri moto cu niște polonezi care povesteau de Dracula, Enisala și Săpânța. Evident că știau și de sarmale și țuică. Probabil că ei ajung mai repede la Satu Mare decât o pot face eu dar, nu-i un motiv suficient că am așteptat până acum. Am plecat din București într-o zi de marți, la prânz. Am lăsat sportiva mea și m-am urcat în ce mi s-a părut pe moment un scaun directorial, nu neapărat fotoliu. Imediat mi-am adus aminte ce plăcut e să conduci automată: când manevrezi motocicleta la viteză mică prin trafic ai grijă doar de accelerație, nu și de ambreiaj. Iar poziția destul de ridicată crește vizibilitatea. Cutiile laterale sunt destul de înguste și nu te încetinesc atunci când te strecori printre mașini. Înclinat și amplasat jos, motorul degajă foarte puțină căldură către tine.

Noptieră

NC-ul are în locul rezervorului clasic un portbagaj. Nu poți depozita lucruri grele, indicația scrisă fiind să te limitezi la 2 kg, însă poți pune în el toate mărunțișurile cu care îți umpli buzunarele în mod normal. Are și o priză de încărcare de 12V la care îți poți lega telefonul sau alte accesorii. [sliders_pack id="54535"] Am plecat spre Brașov chiar dacă pe DN 1 încă erau lucrări, eram totuși cu motocicleta. Pe Posada a început să plouă și până la Sinaia turna cu găleata dar, ca să îmbrac peste echipament costumul de ploaie însemna mai întâi să mă fac fleașcă încercând să-l pun. Am renunțat. Am descoperit că protecția oferită de acel parbriz este excelentă. M-am udat la nivelul cizmelor și de la mâini până la coate. În rest, toată chestia era să nu încetinesc prea mult pentru a rămâne relativ uscat. Zis și făcut. La Brașov a ieșit soarele și aproape m-am zvântat dar, la Târgu Secuiesc a venit grindina. Mi s-a făcut brusc foame și am tras pe dreapta. Am plecat agale spre Tușnad, admirând natura în lumina caldă a asfințitului. Această primă zi trebuia să se încheie în altă parte, nu la Toplița, dar lucrurile nu s-au legat cum trebuie (excursie cu un mic grup). Dacă sunteți curioși, la Toplița puteți vedea singura cascadă mezotermală din Europa. Pentru că s-a făcut destul de târziu am apucat doar să admir un restaurant surprinzător de arătos (Izabella) și, pentru că închidea în câteva minute, am mâncat niște sandvișuri la magazinul non stop de lângă parc. Studenție.

E diesel?

Honda NC 750 X are un motor de 745 cmc gândit să ofere cuplu la turații joase și să consume aproape nimic. Dezvoltă 55 CP la 6.250 rpm, unde abia dacă poți schimba cum trebuie la alte motociclete. După 3.500 rpm, dacă accelerezi hotărât, începe să vibreze. Nu pronunțat dar, suficient cât să te convingă în timp că e mai simplu să uiți cutia de viteze în modul D și să intervii de la butoane doar când ai nevoie. Orientat către consum, acest mod D schimbă rapid vitezele și te ajută să obții un consum de tot râsul. După aproape 2.000 km computerul de bord arăta 3,5 l/100 km. Exact cât cel declarat, cam jumătate din cât ar consuma o motocicletă obișnuită. Un fel de cine râde la urmă râde mai bine. [sliders_pack id="54547"] Am plecat spre debarcaderul Ceahlău și m-am oprit la Borsec. Frumusețe lăsată în paragină, chiar dacă mai vezi mici reparații din loc în loc. Dacă ai suficientă imaginație, încă mai că poți auzi ecourile petrecerilor de altădată. Am ajuns până la urmă la debarcader, am pus de o cafea la ibric și am trândăvit. Apoi am plecat spre Săpânța și, cu excepția unui scurt segment de drum (betonat), am fost din nou surprins de ce drumuri bune avem. Nu acolo unde contează foarte mult din punct de vedere logistic și nu avem autostrăzi dar, ce drumuri bune!

Doar culorile sunt vesele

Prima cruce cu poveste a fost făcută prin 1931 de Stan Ioan Pătraș, fondatorul Cimitirului Vesel. Sculptate în lemn de stejar, crucile spun pe scurt povești de viață. Cele amuzante sunt semnalate cu o bulină galbenă. Puține la număr. Mesajul general transmis e că moartea face parte din viață și ar trebui primită cu mai multă seninătate. O chestie care se spune că ar fi transmisă de la daci. Strămoșii noștri, nu cei care aveau un portal către piramide. La fel cum au fost transmise funiile pictate sau sculptate pe la porți, reprezentând pomul vieții. Toate bune și frumoase până ajungi la crucile copiilor și la cei plecați prea devreme. Merită drumul? Absolut. Lucru confirmat și de faptul că Cimitirul Vesel de la Săpânța face parte din patrimoniul Unesco. [gallery ids="54552,54551,54550,54549"]

Gaz, blană, scărițe pe jos

Spre Baia Mare, pe la Pasul Gutâi mai exact, am găsit unul dintre cele mai frumoase drumuri de condus de la noi din țară. Un asfalt impecabil și viraje pestrițe mă anunțau că venise timpul să pun la treabă motocicleta. Deși orientată spre confort, este ușor de alergat pentru că are un centru de greutate jos. Am trecut cutia de viteze din modul D în S, în regimul cel mai înalt de turații (din cele trei disponibile pentru S). Nu vreau să insist pe aspectul cu vibrațiile pentru că nu mai contează când te distrezi. După câteva viraje au început să atingă scărițele, așa că m-am mișcat eu mai mult în șa. Cu trase ceva mai îngrijite, NC-ul și-a dovedit potențialul jucăuș. Frâna față are un singur disc și după niște kilometri la vale a început să dea semne de oboseală. În mod normal nu ar fi avut atât de mult de lucru pentru că cei 55 CP nu te pot împinge atât de repede la viteze mari, deci nu ai avea de unde frâna. Furca față este relativ moale dar, cooperantă. Sincer, nici nu mi-aș dori să fie mai rigidă, pentru că în viața reală nu alergi nici 10% din totalul parcurs. Am mai chinuit puțin motocicleta pe Transalpina, unde consumul mediu pe urcare a crescut la 4,2 l/100 km. Dincolo de confort și cutia automată, economia este unul dintre argumentele cele mai bune pentru a-l cumpăra. Singurele minusuri reale, poate subiective, sunt acele vibrații și parbrizul. Deși dirijează curenții de aer atât de bine în jurul pilotului, crează niște turbulențe la nivelul căștii care devin supărătoare la drum lung. În rest, te vei atașa de acest Honda NC750X DCT pe măsură ce faci mai mulți kilometri. Nu este un model spectaculos în sine, ci unul care livrează spectaculos de consecvent în orice situație. [sliders_pack id="54548"]

Evenimentul Moto Guzzi Open House 2019

Grosu George — Thu, 25 Jul 2019 18:39:24 +0000

În perioada 6 - 8 septembrie, producătorul moto italian din Mandello va organiza timp de trei zile un amplu eveniment cu: muzică, vizite la fabrică și muzeul istoric, test ride-uri, talk show-uri, călătorii și tot ceea ce poate face un producător moto pentru entuziaștii brandului său. În primul weekend din septembrie, se va desfășura o nouă ediție a evenimentului Moto Guzzi Open House. De vineri, 6 septembrie și până duminică, 8 septembrie, fabrica din Mandello del Lario cunoscută și ca "Cuibul vulturului", locul unde s-au fabricat toate modelele Moto Guzzi începând din anul 1921, se deschide publicului și entuziaștilor așteptați să vină din întreaga lume. Ediția din 2018 a lăsat o amintire de neuitat pasionaților unde a fost înregistrat un record absolut cu cei aproximativ 30.000 de vizitatori prezenți la eveniment. Un prim record înregistrat a fost chiar la ediția din 2017 unde în ciuda unei vremi mai puțin favorabile pentru un eveniment de acest gen au fodt prezenți un număr de peste 15.000 de entuziaști ai mărcii italiene Moto Guzzi. Acestea sunt mărturii autentice ale relației extraordinare care unește motocicliștii cei mai pasionați de brandul Moto Guzzi chiar pe ″propriul teren″. Evenimentul de la Mandello din acest an va avea în prim plan noul model Moto Guzzi V85 TT care a înregistrat un mare succes comercial în acest an, reușind să cucerească noi pasioanți din întreaga lume. Acest model va fi cu siguranță cea mai râvnită motocicletă pentru test ride de la acest eveniment. Conform tradiției, producătorul italian a pregătit un program bogat de activități și care se va desfășura în centrul Moto Guzzi Village. Concertele și divertismentul vor avea loc chiar în curtea fabricii de motociclete în timp de test ride-urile pe drumurile din jurul orașului Mandello. În plus față de modelul V85 TT, toate motocicletele din gama Moto Guzzi vor fi prezente, începând cu numeroasele versiuni ale modelului V7 III, apoi cu cele ale modelului V9 Bobber și Roamer și până la maestoasele modele ale familiei California cu motoare de 1.400 cmc fără a fi omis impunătorul MGX-21. Începând cu după-amiaza zilei de vineri, 6 septembrie, se va deschide magazinul propriu Moto Guzzi de unde pot fi achiziționate produse și accesorii noi cu acest brand, inclusiv de vestmentație și de merchandising și Muzeul propriu Moto Guzzi unde sunt expuse un număr de peste 150 de motociclete care au transformat istoria uneia dintre cele mai nobile mărci din domeniul moto. Începând de sâmbătă dimineața pot fi vizitate liniile de producție ale fabricii și istorica Galleria del Vento. La Open House 2019 se pot realiza călătorii și teste grație noului V85 TT, dar și unele competiții cu protagoniștii Moto Guzzi Fast Endurance, care, încă de la prima sa ediție, a devenit deja un trofeu de referință al evenimentului. Arhiva istorică oficială va putea fi pusă la dispoziție celor care caută documente originale Moto Guzzi, în timp ce membrii clubului The Clan, comunitatea motocicliștilor care împărtășesc pasiunea pentru Moto Guzzi la cel mai înalt nivel, vor beneficia servicii speciale dedicate lor precum: parcare rezervată, verificare gratuită a motocicletelor, welcome kit și reduceri la colecția 2019 a mărcii Moto Guzzi. Programul complet și toate actualizările sunt disponibile pe site-ul oficial www.motoguzzi.com și pe canalele sociale Moto Guzzi. Foto: Moto Guzzi

Circulația pe autostradă. Sfaturi pentru șoferi și motocicliști

Redactia MotorXpert — Wed, 10 Jul 2019 15:30:08 +0000

Autostrada este considerată cea mai sigură cale rutieră dar, cu toate acestea, deplasarea pe acest tip de drum implică și riscuri mai puțin conștientizate la prima vedere. Mulți șoferi tind să subestimeze circulatul pe autostradă și nu de puține ori neglijează regulile de bază. Chiar dacă drumul este drept și pare că nu necesită prea multă atenție, există câteva reguli de care trebuie să ținem cont.

Neatenția la drum, cât și la ceilalți participanți la trafic, păstrarea necorespunzătoare a distanței, la care se adaugă și neadaptarea vitezei, pot duce la pierderea controlului volanului și chiar la accidente. Costin Tătuc, specialist în siguranță rutieră, și Cristi Predoi, motociclist și jurnalist moto, ne spun cum să conducem în siguranță atunci când ne aflăm pe autostradă:

Viteza nu trebuie să depășească limita maximă menționată de indicatoare pe porținunea respectivă de drum, în condiții normale de drum și carosabil uscat,
Legea menționează viteza de maximum 80 km/oră în condiții de ploaie și carosabil ud.
Benzile trebuiesc folosite în ordine succesivă, preponderent banda 1.
Depășirile se fac exclusiv pe partea stângă, niciodată pe partea dreaptă.
Distanța în mers trebuie să fie >>> Citește continuarea pe zero-accidente.ro.

Peste tot. Mereu acasă

Adrian Cobzasu — Mon, 17 Jun 2019 08:52:48 +0000

O călătorie de peste 16.000 km în Africa la ghidonul unui Iron 883 și o poveste de viață ce trezește hoinarul din tine… și care mai că te-ar lua la palme dacă i-ai spune unde te-ai plimbat anul trecut. Sau băga în ședință, dacă avem și sensibili printre noi. Text: Adrian Cobzașu, foto: personale - Elena Axinte Picasso spunea că fiecare copil e un artist, iar problema este să rămâi artist după ce crești. Spun copil cu admirație și mă refer strict la viața motociclistică, pentru că la nici doi ani de permis, cu aproape 20.000 km (douăzeci) la activ, pleca cu un Iron 883 spre Africa. N-aș spune curaj sau nebunie, ci încredere. Genul acela de încredere pe care îl au uneori copiii în oameni și în soartă, de a se lăsa în voia întâmplării fără a se gândi că s-ar putea întâmpla ceva rău. Iar după cum spunea chiar ea, n-a simțit frica niciodată în călătoria asta. Știm toți zicalele care spun să trăiești aici și acum și că traseul e mai important ca destinația. Da, dar ea s-a hotărât să și trăiască după ele. În afara țărilor pe care urma să le parcurgă nu avea ceva programat, ci doar inima deschisă, ne spune. Așadar, tot ce s-a petrecut în cele trei luni jumătate, i s-au întâmplat ei personal. Interacțiunile pe care le-a avut, legăturile create și toate deciziile pe care le-a luat singură, cu sau fără casca pusă, nealterate de convingerile altora sau de vreun program predefinit. Ce ne-a povestit nu este Africa din zvonuri, știri și nici măcar varianta documentată, ci Africa “cea care dă, nu care cere” a Elenei Axinte, cetățeană a lumii de origine română, călare pe un Harley Davidson cu numere de Vaslui.

De ce Harley-Davidson?

Pentru că nu a copilărit printre motociclete și nici nu și-a tăbăcit… întărit mușchii spatelui într-o tinerețe petrecută în șa, căutând acum să pornească pe calea bătută cu una dintre motocicletele potrivite și des folosite de alți oameni în asemenea excursii, un boxer german de exemplu. A descoperit acum câțiva ani Harley-Davidson și în particular această motocicletă, mai potrivită pentru ea decât alți masivi din gamă. Forme, sunet sau vibrații, separat sau laolaltă, i-au căzut cu tronc. Fiind prima motocicletă, fără a fi experimentat măcar vreun scuter până să o ia, condusul o solicita suficient de mult încât să-i capteze toată atenția, iar acolo poate că a fost sădit, sau crescut, acel sentiment de libertate pe care îl asociem toți cu motociclismul. A văzut orașe noi, trasee noi, țări și, după vreo lună petrecută prin Europa cu al ei asfalt de poveste, viața pe drum devenise un fel de acasă. Apoi a început să caute acel ceva “mai mult”, și dacă la început Africa părea doar continentul cel mai apropiat, pe măsură ce trecea timpul a început să simtă o chemare reală către acest loc. În general, crede că oamenii aparțin peste tot, iar dacă ea conduce un Harley, și Fierul (Iron) intră sub aceeași cupolă.

Pregătiri de călătorie

După ce a auzit toate sfaturile și prevestirile fataliste care-i desenau o serie de întâmplări groaznice, a început să caute informații reale despre această călătorie; găsind fix în acea perioadă o femeie care străbătea Africa cu un Harley pe partea de Est și își posta pe internet progresul. Au intrat în legătură. Așadar se putea! Iar visul prindea pe zi ce trece mai mult contur. Și ca să devină realitate a început pregătirile adevărate. Vaccinuri, un curs de mecanică elementară pentru eventualele probleme (pene, schimburi de ulei, etc.), bagaje și motocicleta în sine. Acest, sau această - după cum face referire la ea, Iron 883 pe care îl vedeți în imagini este standard. Dar, atenție! I-a montat pneuri mixte și un filtru de benzină special. Să-i dăm un pic pe repede înainte: s-a îmbarcat cu tot cu motocicleta la Genova pentru a ajunge în Tanger, Maroc. Apoi a traversat Mauritania, Senegal, Guineea Conakri, Coasta de Fildeș și Burkina Faso, destinația în care a petrecut o săptămână, care a avut ca finalitate un mic spectacol pus în scenă de copiii locali. Audiența a fost formată în mare parte din motocicliști. În timpul documentării pentru călătorie a descoperit o asociație umanitară care își desfășoară activitatea în Africa, care organizează printre altele și cursuri de mecanică de motociclete pentru cei care le calcă pragul. Avea deja o cauză mai înaltă căreia îi putea dedica această călătorie.

Viața bate filmul

Sau cartea. Dacă nu auzeam poveștile pe măsură ce parcurgeam pozele, puteam să jur că e vorba de vreun roman nepublicat al lui Coelho despre o motociclistă. Geva de genul: dacă îți dorești ceva cu adevărat tot universul lucrează alături de tine să-ți îndeplinești viziunea. Și orice pare că ar putea decurge rău ia o turnură spre bine în ultimul moment. Sau dacă se va strica ceva… dar haideți să vă povestesc la timpul potrivit. Oriunde am fi dus discuția, laitmotivul era libertatea. Timp de trei luni și jumătate a trăit fără un program, de cele mai multe ori neștiind nici măcar unde va petrece noaptea. Iar aici găsim acel strop de magie care face povestea una specială. S-a expus fără rețineri sau plasă de siguranță unei lumi în care te-ai putea găsi peste noapte fie adoptat, fie vizitat de șerpi sau scorpioni (și să ne limităm la acești prădători).

Mereu acasă

În cele trei luni și jumătate nu a înnoptat la hotel sau ceva similar. A fost primită cu brațele deschise pe oriunde a ajuns și acceptată rapid în sânul diferitelor familii, chiar de cele ale oamenilor întâlniți pe stradă. A dormit pe jos într-un fel de magazie, a dormit în același pat cu mame și copii, a fost găzduită de autorități locale și a vizitat toate păturile sociale, de la cei mai simpli la cei foarte bogați. A stat o noapte în deșert după ce era la un pas să rămână în pană de benzină fiindcă a refuzat să cumpere la suprapreț de la niște “colegi” nemotocicliști. Le-a făcut chiar și morală pentru prețurile umflate. Benzinăriile pe care le-a găsit până în acel punct aveau doar gaz sau motorină, iar rezerva ei o folosise deja. Sper că e clar faptul că eu în locul ei nu doar că aș fi dat bucuros bani în plus dar, aș fi luat și încă o canistră la acei combinatori locali. Vedeți voi, în ciuda evidenței cu multe replici din fața mea, eu cred că în tărâmul acela, atunci când coboară întunericul până și optimismul tace. Revenind, a plecat pe vapori de benzină în mijlocul deșertului… și a găsit la câțiva kilometri așezarea de corturi unde a campat la o mie de stele, în sacul de dormit. Erau foarte frumoase, și mult peste o mie. [sliders_pack id="54570"] A plecat având câteva contacte ale familiilor celor implicați în progamul ei din Milano. Dar după ce a fost “găsită” de prima familie, a știut că doar așa vrea să fie călătoria ei. Apoi a fost pusă în legătură cu niște cunoștințe care au anunțat la rândul lor mai departe, și tot așa. Motocicliști o descopereau pe drum și îi făceau vrând, nevrând program cu plimbări locale și o ajutau cu orice de la cazare la sfaturi și indicații. A ajuns chiar și la o televiziune locală în acest fel. În Guineea a stat într-un oraș la unul dintre contactele pe care le avea, acasă la un militar, . Nu a bifat prea multe obiective turistice, ci a descoperit totul nefiltrat: cot la cot în viața de zi cu zi a oamenilor. A învățat să gătească de la ei, a ajuns la un botez și a trăit de multe ori cu strictul necesar, uneori în condiții similare cu găsim la noi în zonele defavorizate. De aceea spune, glumind, că țara care i-a plăcut cel mai mult a fost Africa, puținele diferențe dintre vecini nereușind să acopere în vreun fel ospitalitatea și căldura locuitorilor.

[sliders_pack id="54579"]

Și motocicleta?

S-a mai așezat pe o parte sau alta, s-a mai încălzit uneori, dar n-a avut nicio problemă. Nici măcar o pană. Conducând în mare parte prudent, a fost ferită de complicații. A căzut când a încercat să depășească un camion prin dreapta, fără urmări. În altă zonă a cerut ajutor localnicilor pe o porțiune de 30 de kilometri extrem de dificilă. Un june localnic s-a oferit să conducă până la ieșirea din zona cu pricina, iar la întoarcere a parcus-o singură, triumfătoare. Doar cu vreo 300 km înainte de finalul călătoriei, în Casablanca, în fața showroom-ului Harley-Davidson la care fusese invitată, s-a oprit Iron-ul și nu mai voia să pornească. Un cablu electric s-a deteriorat și măcinat de la atâta nisip și apă și noroi și gropi și vibrații. Poate că cineva, sau ceva, chiar a avut grijă de ea. Aș putea scrie pagini întregi despre călătoria ei și toate micile povești, dar vreau să închei aici ca să nu diluez esența. Din cele auzite se confirmă teoria că toate lucrurile de care ai nevoie cu adevărat încap în bagajul de pe o motocicletă. Și tot ce trebuie să faci ca să lași spectacolul vieții să ți se întâmple este să ignori uneori rațiunea. Îi urăm Elenei succes în viitoarele călătorii în jurul lumii alături de al său Iron 883. Urmăriți-i aventurile urmărindu-i paginile de social media. O găsiți căutând #helebiker.