Echipamentul începătorului MX

Echipamentul pentru începători trebuie să fie confortabil, iar asta e general valabil și pentru cei care și-au ales motociclete de stradă. Rațiunea e simplă: după ce că în loc să o conduci mai mult te ții de motocicletă ca să nu cazi, dacă te mai încurcă și echipamentul n-ai să înțelegi ceva prea curând. Nu te dai la urs cu mâna goală. În general ar trebui să încerci să ai un echipament cât mai complet, pentru că în cazul unei căzături o cască de 1.000 euro nu te va proteja prea mult de una singură.

Am rezolvat repede cu casca pentru că folosesc deja una pe timp de vară. Nu are lovituri și nici nu am scăpat-o dar, la aproximativ 1650 grame e grea pentru uzul îndelungat în enduro și cross. Și nu mai e nici nouă, iar regula generală e că după vreo 4-5 ani o cască ar trebui schimbată.

Am încercat câteva și nu erau mărimea mea. Unele creau puncte de presiune, altele îmi veneau confortabil pe cap dar, aveau “bărbia” atât de scurtă că atingeam cu buzele. Trebuie să găsesc până la primăvară. Oricum, la cât de repede merg acum, singurul pericol în cazul unei căzături ar fi să-mi intre praf în ochi.

Dacă vă uitați la poză, vedeți că din tot echipamentul lipsește tricoul. N-am găsit ceva atât de mare încât să-l pot purta peste armură. Poate trebuia să încerc la raionul de corturi, că la echipament sportiv mărimile sunt mici.

Mănușile, Leatt, sunt atât de confortabile că după un timp uit că le port. Au niște protecții soft, din gel, pe care nici nu le simt. Iar pielea foarte fină folosită pentru palme oferă aderență și feedback excelent. Deși le-am cumpărat de noi din magazin în octombrie 2019. Au costat 189 lei. Altele mai ieftine nu mi-au plăcut.

Armură Acerbis și genunchiere Ufo, ambele cumpărate printr-un site de anunțuri pe internet. 550 lei ambele, de la aceeași persoană. Nefolosite și cred că nici dacă rămâneau pe stoc într-un magazin nu se păstrau atât de bine.

Personal, dacă ajung într-o sală de fitness, nu mi se poate spune că am sărit peste ziua de picioare, care s-au dezvoltat foarte mult în adolescență, atunci când faceam sport. Genunchierele, mari și foarte rezistente, le-am luat pentru mai multă siguranță. Ele nu mă jenează efectiv dar, le voi schimba cât de curând cu unele moi, pentru mai multă libertate de mișcare.

Armura, odată fixată, permite mișcări naturale. Știu că profesioniștii se dau fără protecții dar, la vasta mea experiență în enduro și cross… îmi dau acel gram de siguranță care îmi permite să încerc lucruri noi. Știu de la cei cu experiență în echipament că, în cazul unei căzături, îți protejează bine umerii cu acele legături peste claviculă. Sper să știu în continuare doar din auzite.

 

Cu pantalonii a fost o provocare până am găsit undeva pe stoc mărimea 40. Depinde și din ce capăt al orașului începi să cauți. Sunt Fox, iar pe lângă zonele elastice specifice, care îți permit să te miști în voie, au întărituri din piele în zona genunchilor, nu doar un burete și un strat textil. Plus aerisiri deasupra genunchilor, binevenite chiar și pe vreme un pic mai rece. Au costat 600 lei (în octombrie 2019).

Cizmele Kenny au costat 800 lei (la fel, octombrie 2019). După câteva ieșiri am învățat să le strâng cum trebuie astfel încât să-mi țină piciorul cât mai strâns dar, să fie în același timp lejer. Sunt mulțumit de ele până acum. N-am avut niciun incident cu ele.

Rezumând, dacă adăugăm măcar vreo 2.000 lei pentru o cască nouă și protecție pentru gât, echipamentul ajunge pe la 5.000 lei. Dacă aveți un fizic cu dimensiuni obișnuite și sunteți atenți, veți găsi cu siguranță mai multe piese de echipament la ofertă.

Capitolul 4

Adaugati comentariu